M-am saturat sa cad in banal, sa simt cum conformismul ma inconjoara, si parca, fara sa mai pot ajunge la mal, ma inec in puterea valurilor sale. Nu imi place sa ma gandesc la viitor, imi e frica de el, este inspaimantator, poate aduce surprize placute si surprize mai putin placute. Nu iarta pe nimeni.
Stiu sa cred in mine. Cum e sa crezi in iubire? "Ma iubesti, deci sunt, te iubesc, deci suntem." E placut sa fie totul neplanificat, incadrat intr-o dezordine clasica, care iti provoaca doar placere, in schimb, planurile duc spre succes.
Mi-e dor de ardoarea buzelor tale, de freamatul trupului tau, inundandu-ma. De ce esti o esenta atat de tare pentru mine? De ce esti atat de buna cu mine? Nu caut sa iti spun raspunsuri, caut sa iti arat raspunsuri. Iubirea este arta pe care nu o pot realiza fara tine, am nevoie de tine sa pot crea, tu, ma ajuti pe mine sa retraiesc, pentru ca am invatat impreuna sa recviem pentru un vis, visul nostru frumos. Nu vreau sa pretuiesc sau mai bine spus, sa incadrez viitorul nostru, pentru ca maine poate pleci, gresesc, uiti, nu iert...

Astept sa vii, sa ma sprijini, esti acea persoana care ma motiveaza, care imi gaseste intelesul si nu inteleg de ce, dar ma obligi, fara sa imi spui, sa lupt si lupt ca un nebun pentru ca viitorul sa fie bun, pentru ca el e rezerva de care vom depinde mai tarziu.
Nu mi-ai spus ca m-ai iertat. Te iubesc.