Eu unde sunt?

Spune, hai! Știi să răspunzi la asta? Nu, nu știi, oricine ai fi. Eu unde dracu sunt? Huh? Habar nu am, m-am ales doar cu un corp, unul parțial funcțional, care nu e în stare să mă poarte nici măcar până la magazinul de la colț. Un corp care nu mă mai lasă să fac sport, să fac ce obișnuiam să fac înainte, când corpul ăsta era plin de suflet, de speranță și lacrimi, lacrimi de care acum s-a uscat.

Inevitabil vă aud, vă văd și în urma mea de ambiție, mă opun vouă. Luptam pentru ce iubesc, dar acum? Ce dracu mai fac? Cad, nu? Cad, la dracu! Unde e mă puterea din picioarele mele? Ce e cu mâinile astea lipsite de putere! Vreau să mă spăl și să nu mă ajute nimeni, vreau să mă descurc singur în tot ce fac. Vreau să fiu o rocă dură, așa cum obișnuiam să fiu înainte să îmi pierd sufletul.

E atât de dureros să îmi văd viața în gurile voastre, să mă vorbiți și jur că vă detest pentru asta, nu pentru că mă judecați, ci pentru că nu sunteți nici măcar în stare să mă convingeți să vă vorbesc, nu sunteți în stare să înțelegeți că dacă un om a greșit, nu are nevoie de milă, ci de sprijin. Tot ce mi-a mai rămas e coloana vertebrală și-am să-ntorc lumea pe dos, dar pe post de favor, celor ce cândva mi-au dat o mână de ajutor.

"Și nu mă-ntreba ce pot să fac pentru ce iubesc, că-s capabil să-nvârt tot pământul invers!!!".

Renasc, prin tine.

Da, sunt propriile mele realizări, nu cu limite, nu cu vise. În subconștientul meu, îmi place să te numesc muză. Îmi place să îți simt privirea grea năpustită pe toată retina mea. Îți pot simți candoarea trupului și pielea fină, ești un sirop dulce-acrișor și curgi pe mine, e cald, mă învelesc cu tine. Îmi place să îți strâng în pumni părul cât timp ești în brațele mele, mă ajută să înțeleg mai mult, să te înțeleg. Îți pot vedea ochii dându-se pe spate, pleoapele ți se închid și îți muști buza, apoi vii asupra mea și tremuri într-un ritm de inimă nebună, fără să te mai pot opri cumva.
Renasc, prin tine. Îmi dai energie și mă încarci cu rău. Însă de data asta e un rău bun. Tu mă încarci cu duritate, dar asta ca să nu mă mai poată opri nimic, în afară de Dumnezeu. Tu mă încarci cu nervi, dar asta ca să am răbdare să te pot asculta. Tu mă încarci cu ură, dar asta ca să îmi dea mai multă ambiție și dorință să reușesc să fiu mai bun decât ce obișnuiam să fiu.
Sunt sigur că te surprind, că nu mă înțelegi, că pentru tine este o ceață densă în față și un drum drept, știu că uneori nimic din mine nu mai face sens, dar așa sunt eu, diferit. Nu pot fi la fel, ar însemna că nu mai sunt eu, unicul eu, cu durerea și suferința mea, cu lipsurile și neajunsurile mele, cu răutatea și duritatea mea, dar mă bucur că e așa, probabil am și ceva bun, de aceea dau ochii cu tine atât de des. 
Nu sunt în stare să îți explic de ce tu, nu știu de ce te-am ales, dar știu că tu ești lângă mine și îmi dai putere, multă putere, așa că am decis că oricât de lung sau scurt va fi drumul nostru, oricât de sărac sau de bogat va fi, oricât de lent sau abrupt, eu vreau să fie frumos și cu mâinile strânse, vom continua, în tăcerea iubirii noastre care întârzie să se arate. Trebuie să ne ajutăm, să ne sprijinim, să fim puternici, irațional de darnici să reușim și dacă tot veni vorba, trebuie să fim ambițioși, cei mai ambițioși.

"Cred orice, cu condiția să fie incredibil!"- Pascal Bruckner