Hai să fiu mai explicit.
Îți apropii buzele de ale mele și tot ce pot spune este: ”Vine!” și o fac la persoana a-III-a doar pentru că am impresia că odată cu tine, mai vine o rafală de săruturi căreia nu-i pot face față. Îți simt trupul lângă al meu și arzi, arzi mereu și mica noastră flacără a devenit un minunat incendiu, în toată perfecțiunea acestei hiperbole, chiar pleonasm.
Cu tine...cum e cu tine? Cu tine vinul este mai dulce, mâncarea este mai bună, fiecare vers din fiecare piesă preferată e mult mai plăcut, mai ușor de înțeles. Cu tine e abstract din orice punct de vedere și mă lași să apar oriunde, oricum, îmi dai libertata, să fug, să plec, să vin, dar tu știi că ești tu și numai tu. Nu ai cum să simți altfel, e supraomenesc tot ce se petrece. Trăim din noi și ne hrănim reciproc cu sentimente nerostite în fum de țigară și în spuma din jacuzzi.
Nu ne putem lipsi de celălalt, existăm prin existența celuilalt și te fac să mă faci să mă adori doar pentru că eu te ador exact la fel de mult. Trebuie să te simt aici, acum, în soare, în ploaie, în orice ar fi, ai încredere în mine, și fii, pentru mine.
Dacă toți ceilalți cresc împreună prin zile, luni, ani, noi o facem invers, suntem împreună de o săptămână și 2 ani, 2 ani din viitorul care prevede mult mai mult. Mă sfătuiești, asculți, ajuți și știi că tot e reciproc, atunci, acum și mereu, pentru că așa trebuie să fie.
Cam asta aveam de spus și...deși aleg să o fac în scris și nu e cinstit, prefer să fii complet uluită când vei citi asta: E prea târziu să mai ieși, e prea târziu să mai renunț, m-am îndrăgostit iremediabil de tine.
Punct. Și de la capăt.