Ceata

Plec nervos de la scoala, dezamagit, am obosit. Observ oameni simpli, mergand spre casa, ei tipa si rad, dar pentru mine e liniste, m-am plictisit. Am continat drumul, un gang ingust, liniste, eu si altii, totusi, eram doar eu. Centrul orasului, mai obosit azi, fara culoare, aproape mort. Acasa, observ calmul persoanelor din jurul meu, discutii scurte, cateva generalitati si nimic mai mult.
Trebuie sa fac ceva, aveam nevoie sa imi consum energia, ca sa pot incepe de la capat. Am pornit, nu stiu unde, dar am pornit la drum. Eu, un bike si multi kilometrii de parcurs. Zapada in abundenta, un abis alb in care vroiam sa ma inec. Un deal lung imi iese in cale, am inceput sa urc pe bike, iar apoi pe langa, am continuat, fara sa ma opresc, fara sa pot sa ma opresc. Am ajuns exact unde am vrut, o bifurcatie, doua noi drumuri, nu am ales. Am intors bike-ul, iar apoi am realizat ca eram singur, in dreapta o padure moarta, parca inutila, iar in celelalte parti numai zapada, acea zapada obositoare, impecabila. Ma dureau ochii, obosisem doar privind acel alb intens care ajunsese sa imi dauneze. Un deal abrupt, bike-ul pregatit, iar eu, deasemenea. "Fie ce o fi!" si am pornit. Am coborat repede, chiar fara sa imi dau seama, traseul greu nu m-a obosit, din contra, vroiam ceva mai mult, mai greu. Am continuat, incet, gandindu-ma la mine, in cel mai narcisist mod posibil. Un nou drum, o noua cale pentru mine. De ce sa nu incerc? De ce sa nu deschid un nou drum? Ura, durere, sila. Am obosit sa aud diferite trasaturi ale mele din partea altora, nu am nevoie de ele, nu am nevoie de parerea voastra, pentru ca oricum niciodata nu mi-a pasat de ea. Poate iti vei cere scuze si poate, chiar te voi ierta, odata, insa crezi ca vom mai fi prieteni? Niciodata. Am obosit sa aud ca eu gresesc, ca eu nu fac, ca eu nu realizez, ok, stiam si eu, nu aveam nevoie de parerea ta. Uita-te la tine, abia apoi comenteaza despre altii. Mi-e sila sa vad cum spun unii: "suntem uniti", macar nu mai ziceti, oricum e doar o minciuna stupida. Am continuat, ura, putere si dorinta de a ajunge unde mi-am propus, am reusit, fara niciunul dintre voi, dintre cei care se cred perfecti! Realizez, in ciuda faptului ca unii nu observa asta, ca am prieteni incredibili, care ma accepta asa cum sunt, fara a ma critica pentru faptul ca eu nu sunt perfect. Observ deasemenea ca am destui prieteni care m-ar ajuta, cu adevarat, atunci cand am probleme. M-am intors si am realizat ca mai e o speranta, ca mai pot, da , mai pot si o sa reusesc, fara voi, cei care sustineti ca sunteti prietenii mei. Era sa uit, multumesc, pentru nimic!