miercuri, 16 decembrie 2009

O sa treaca greu

Maine, 16 decembrie, voi pleca spre bunicii mei. Las in urma totul, pc, boxe, carti, aproape tot. Da, aproape tot, pentru ca exista cineva de care nu ma pot lipsi. E usor sa lasi in urma cateva lucruri, sa iti lasi casa pustie, sa iti lasi prietenii, stiind ca se vor distra de minune si fara tine, probabil, e usor sa iti lasi majoritatea obiceiurilor acasa, insa e cumplit de greu sa iti treaca prin cap ca trebuie sa iti lasi si persoana iubita singura, pentru cateva zile. Eu nu reusesc sa o las, nu vreau sa o las, nu am vrut, nu vreau si nici nu voi vrea vreodata sa stiu ca e singura si ca probabil, printre toate problemele si trairile, se gandeste si la mine. Acum mi-am facut bagajul si simt ca ma pregatesc sa plec intr-o calatorie care dureaza cel putin 1 an, intr-o tara indepartata, ferita de modern si de lucrurile care imi plac la nebunie. Ea ma sustine spunandu-mi ca o sa treaca timpul si realizez ca mi-a fost alaturi de fiecare data cand am avut nevoie de ea, cand am avut nevoie de ajutor. Imi spune in unele zile ca a avut un vis noaptea trecuta, ca ne-a visat pe noi, intotdeauna cand mi-a spus aceste lucruri a folosit cuvantul "impreuna", intotdeauna a specificat ca i-a placut acel vis, iar eu am sustinut-o spunandu-i ca vreau sa devina realitate. Am trait toata viata mea pentru ea, am intalnit-o tarziu, dar de fapt, am trait numai ca sa o intalnesc, sa devina iubita mea, sa fie acea persoana de care nu ma pot lipsi, fara de care nu pot respira. Singurul lucru la care ma gandesc acum e ca sunt puternic, stiu, ca pentru mine exista doar ea, stiu, ca va fi mereu la locul ei, stiu, ca voi lupta intotdeauna pentru ea, stiu, ca pot plange pentru ca ma gandesc la ea, stiu, ca traieste in mine si stiu, ca o iubesc, ca te iubesc, hone!