duminică, 14 aprilie 2013

Taci!

Te rog să taci, nu mai plânge,ascultă-mi te rog oful...sunt lângă tine, aici, chiar în aceeași cameră, același parfum, stând distrus peste aceeași pilotă pe care stai și tu.
Te rog, ascultă-mă!
”Nu am niciun sens fără tine, nu vreau să fiu fără tine, nu, nu, nu, niciodată, te rog...!” Aș vrea să ne putem privi, atât de degradați de însăși dragostea noastră atât de puternică. Suferim, privește iubito, privește cum curg lacrimile, ale mele pe obrazul tău, iar ale tale îmi cad ușor pe antebrațul obosit de greutatea corpului tău. 
Nu ai înțeles, încă nu ai înțeles, nu ai putut înțelege și mai e de lucru. Am dreptate?

Îți dau voie să taci și să îmi asculți bătăile inimii, taci, ascultă! Ascultă-ți și inima ta, hai, te rog, spune-mi, ce îți spune? Vom mai putea? Vom mai rezista? Răsuflările noastre sunt atât de rapide, obosite, de parcă ne luptăm, iar singurele noastre arme sunt însăși trupurile noastre și vrem să le sacrificăm unul pentru celălalt. Simt cum crăp în mine, fără să găsesc un sens, iubirea e puternică, intensitatea crește, strada noastră încă are un sens unic, iar pentru mine așa va fi mereu...dar tu? Tu oare ai înțeles? Tu oare chiar îți dorești asta?


Acum ai plecat, pentru câteva ore,și doare, habar nu ai cât de tare doare! Nu ești aici, îmi strâng părul în pumni și mă descarc exact cum voiai și tu să o faci: ”Nu am oglinda mea în fața căreia să mă descarc!”. Nu te găsesc și doare atât de tare, dar nu pot să evit, nu pot înțelege de ce, de ce sufăr dacă te am? De ce plâng dacă te am? Și totuși, oare te am?

Acum! Doar eu!
Presiunea pe umerii mei este enormă, îmi doresc să treacă timpul extraordinar de repede ca să te pot regăsi și peste ani ținându-mă de mână! Sunt hoțul fiecărui zâmbet al tău și îți violez intimitatea sufletească, căci mi-am făcut un loc acolo și nu mai vreau să renunț la el, dar știi ce? Chiar nu mai poate nimeni să umple acel loc! Cad iar în abisul amintirilor noastre, lacrimi, imagini, dor, dorință...o să vii, știu că vei veni, știu că îmi vei arăta mai mult. Ești îngerul meu, speranța, credința și puterea mea, dar oare...meriți asta?

Acum te las pe tine, să faci ce vrei, să zbieri, să mă bați, să mă cerți, să mă consumi, să vii, să pleci, te las pe tine să vorbești căci graiul meu s-a dus...s-a înecat în lacrimi de dor și de dragostea extrem de puternică.

Acum...și pentru totdeauna: TU, pe mine, mă mai iubești?