Nu lua nimic în seamă, știu că așa vei face oricum...

Aș vrea să fii aici, pentru mine, acum, când am nevoie de tine, de atingerea ta, de îmbrățișarea. Nu, lasă-mă în pace, nici măcar nu mă cunoști, te rog, distruge-mă în continuare, hai, te implor, ia o bucată de fier încins și scrie-ți plăcerea pe trupul meu, haide, dsitruge-mă, e cel mai bun lucru acum.
Uite cum curge fiecare lacrimă, uite cum nu îți pasă, nimănui nu-i pasă, cine mai ia în seamă aceste câteva cuvinte. Nu știam că pot să scriu, nu știam să plâng, îmi e dor de ce eram eu, cu toate defectele mele, eram nimic, dar valoram enorm, acum sunt totul și valorez nimic. Nu știam că trebuie să sufăr ca să pot scrie, nu știam că un talent îl descoperi prin suferință, lasă-mă în pace, nu vreau să aud nimic, nu vreau să aud absolut nimic, nu de la tine, nu acum. Lasă-mă să mă distrug singur, nu am nevoie de tine, m-ai ajutat destul.
Uite ce am ajuns!!! Uite, îți place? Știi de ce? Habar nu ai, pentru că nu ai fost niciodată capabilă să mă înțelegi. Te vreau pe tine, te vreau numai pe tine și asta a fost cea mai mare greșeală a vieții mele, dar nu am de ales, inima mea deja ai luat-o, deși se pare că nici măcar nu mă cunoști. Vroiam să deschid ochii și să văd întreg cerul în timp ce te țineam îm brațe, vroiam să închei fiecare seară veghindu-ți somnul, mie oricum îmi era de ajuns să te privesc. Uite ce am ajuns. Mi-e silă de mine, mi-e scârbă, nu vreau să mai înțeleg nimic, nu vreau să existe sens la nimic din ceea ce spun pentru că oricum eu sunt singurul care înțelege.
Aș fi vrut să fii lângă mine, dar cui îi pasă? Ai deja inima mea, pentru ce să mai lupți? Nu-i nimic, poate cândva, peste alte câteva vieți vei înțelege și tu că nu doar ce crezi tu e apogeul iubirii. Nu ai înțeles niciodată, nu dai vina pe tine, poate eu sunt mult prea departe de tot ce ține de lumea asta.
Îmi scrâșnesc dinții și vreau să îți spun cât de mult mă doare, dar nu pot, pentru că nu vreau, nu vreau să îți mai repet. Mi-au rămas doar pereții aștia deja distruși, mi-au rămas doar imagini acordate cu un sunet mult prea accentuat de chitară, o melodie necunoscută, dar mă face să fiu și mai rău cu mine, deci mă ajută.
Nu-mi pasă că tu, că ea, că oricine altcineva citește blog-ul ăsta, nu îmi pasă ce vede fiecare, eu scriu pentru mine, pentru că oricum nu știe cineva să mă ajute cu adevărat, am suferit prea mult încât a ajuns să îmi placă.
Mi s-au uscat buzele de dorul sărutului tău, am secat cu totul și țip la tine și nici măcar nu mă auzi, nici măcar nu ai tupeul să mă cerți sau să mă înjuri.
Jalnică e prezența mea în decorul ăsta prea frumos, e jalnic chipul meu plângând, ce dacă nu pot să respir fără tine, cui îi pasă? Mă voi obișnui doar cu aerul ăsta banal, dar uită, e deja mult prea târziu ca să mă mai poți întoarce de la ceva ce am făcut deja.

Un ”iartă-mă” ascuns!

Iubesc să te cunosc, dar și să te descopăr;
Iubesc ce vezi, dar să vedem împreună;
Te iubesc așa cum te văd, cum obișnuiești să fii;
Te iubești când ești simplă; sau complicată;
Iubesc atunci când îmi provoci durere sau plăcere;
Iubesc ce faci, eu te iubesc;
Îți iubesc orgoliul și timiditatea;
Iubesc ce spui și tot ce gândești;
Îți iubesc trupul, dar și sufletul;
Te iubesc când ești nervoasă, dar și când ești calmă;
Te iubesc până la cer și dacă trebuie, până în infern;
Iubesc cu sufletul și iubesc asta;
Iubesc iubirea pe care o porți pentru mine;
Te iubesc în totalitatea, dar iubesc ce îmi aparține doar mie;
Te iubesc cu întrebările, dar și cu răspunsurile tale;
Te iubesc când ești chiar în fața mea sau când ești departe;
Iubesc zâmbetele tale, suferințele tale;
Iubesc momentele noastre instante și eternul nostru;
Iubesc pentru că iubești;
Eu te iubesc!


De fiecare dată când te ating am sentimentul că te iubesc. Încă îți simt glasul în mintea mea, încă îți simt trupul alături de al meu, mi-e greu să supraviețuiesc fără tine, nu-mi poți simți inima? Spune-mi, cât de tare bate? Binele și răul sunt lucruri prin care trecem, tu m-ai făcut să mă ridic, să lupt, să merg mai departe, am nevoie de tine lângă mine, așa cum ești tu, în toată imperfecțiunea ta, cu crizele tale, cu zâmbetele tale, în amorul tău nebun și în sărutul buzelor tale.

Culori intense.

Cum ar fi să întâlnești o culoare care să se potrivească perfect cu nuanța ta? Cum ar fi să asociezi culori și persoane într-un tango nebun și un amalgam de pași pierduți în nuanțe subtile de perfecțiune difuză?
 Să simți că iți atingi scopurile, noncoformism, durere și plăcere. 
Nu-mi pasă dacă mă cunoști, ce cunoști, unde sau cum. Sunt aici! Doza mea de nonconformism încadrată într-un singur țel, un singur înțeles, TU. 

Cum ar fi să te impresionez spunându-ți: crezi în mine, te vreau, te pot simți, te văd, dar te vreau mai aproape. Suntem în același joc și jucăm după reguli noi, diferite față de cele cu care m-am obișnuit. 


Dă-mi voie să fiu puțin artistic.


Nu te văd, nu ești aici și totuși îți simt prezența parcurgându-mi trupul, într-un abstract lipsit de cuvinte, o liniște perfectă și doar voci demne să te facă să vibrezi. Ascultă-mă, simte-mă, atinge-mă, te rog, profită de mine, știu că orice ai face, nu poate fi altfel decât excelent. Încadrează totul în peisajul de care sunt dependent,  îți dau voie să fii drogul meu zilnic, exagerez, înnebunesc, dar te vreau, mă vrei și nu vreau să greșesc.


Vorbește-mi la fel cum ai făcut până acum, fii dezinhibată, râzi, plângi, mă poți urî, dar te rog frumos, iubește-mă, așa cum nu ai mai făcut-o vreodată, lasă-ți întreaga iubirea asupra mea, simte, trăiește, vino la mine.


Voi fi aici. Pentru tine, drogul meu perfect! :x