Nu mă cunoști prea bine, nici măcar nu ai încredere în mine...

Dar am reușit să te fac să mă cunoști, am reușit să îți dau încredere în mine, am reușit să te cunosc eu. Am vrut să-mi spui, am simțit că va conta, am vrut să te mai apropii cumva de mine, am vrut să fim doar eu și tu, și...am reușit.

Întunericul e așa de profund, mă fascinează mereu. Sclipirea ochilor tăi reflectă ușor fascicule de lumină, sublim. Tot lumina îți descrie conturul frumos rotunjit al feței, iar albul dinților îmi sare imediat în ochi. Ești frumoasă, așa cum ești tu. Îți privesc genele lungi, perfect curbate. Mă strângi în brațe, mă săruți, mă vrei, mă ai și știi că sunt numai al tău, dar aștepți confirmarea mea.

”Ia să vedem dacă m-am schimbat sau dacă am uitat cine m-a lăsat...!”. Nu știu de unde mai ai putere să zâmbești, nu știu de unde mai poți să lupți cu atât de multă forță. Nu-mi pot imagina cum sub chipul acela blajin, tu lupți ca un desfrânat, tu lupți nebunește...Verși lacrimi în fața mea și nu vreau să te mai las, nu mai vreau să plângi, poate doar de fericire.

Îmi e frică de lacrimi, îmi e frică să mai iubesc oamenii pentru că știu că vreodată ar putea suferi. Lacrimile tale se preling pe chipul meu și eu stau chitit la pieptul tău, aș vrea să te apăr de lumea care vrea să îți facă rău, nu am să las pe nimeni să te tragă în jos. 

Nu pot face orice pentru tine, încă! 
Și acum deschid iar aceeeași memorie, mult prea întunecată, mult prea falnică, tristă, însă puternică, care-mi păstrează toate amintirile, care-mi arhivează fiecare faptă și care nu îmi dă voie să uit nimic, oricât de bun sau rău a fost atunci când l-am făcut.




One day baby, we'll be old
Oh baby, we'll be old
And think of all the stories that we could have told

Little me and little you
Kept doing all the things they do
They never really think it through
Like I can never think you're true!

Cam așa e, nu? Spune-mi că ai puterea să treci cu mine prin toate astea, spune-mi că ai putere să reușești alături de mine, spune-mi că nu îți este frică să îmi strângi mâna, spune-mi că mai vrei să mă ciupești puternic de picior și adu-mi aminte că TU ești singurul motiv pentru care nu renunț la tine.

Simți bass-ul ăsta puternic? Îmi lasă impresia că mă despart de lumea asta și te iau de mână, te iau de mână și fug cu tine de toți și toate, fugim nebunește, nicio mașină, o îmbrăcăminte mult prea sumară și lacrimi; lacrimi de fericire uscate de briza mării aflate chiar în fața noastră, fă liniște! Spune-mi că auzi și tu! Auzi? E timpul, pe care l-am sfidat și l-am oprit pentru noi în speranța că nu ne va mai găsi niciodată, ne va părăsi, ne va lăsa singuri, împreună. 

Avril Lavigne - Complicated. 

Lucrurile sunt mereu complicate și tocmai de acea am fost eu persoana care le-a complicat și mai tare, ca să simt că lupt, ca să simt că trăiesc fiecare clipă la intensitate maximă, ”life`s like this!”. Luăm totul așa cum ni se cuvine și de aici pornesc două categorii de oameni: cei care primesc totul așa cum li se cuvine și nu fac nimic pentru a îmbunătăți asta și noi, tu și eu, care luăm mai mult decât ni se cuvine și îmbunătățim acest ”mai mult” doar pentru că ne pasă, doar pentru că vrem și pentru că putem.

Îmi simți inima atunci când mă aflu în fața ta? Știu că îi poți simți vibrația, doar tu poți, tu poți simți cel mai bine ce se întâmplă în mine, tu știi de ce sunt trist, tu știi cum sunt atunci când îmi e dor de tine, tu știi că am inima sleită de putere atunci când aud că plângi și tot tu știi că cea mai bună calitate a mea este probabil, dragostea, dar nu vreau să spun eu asta, am să aștept până mi-o vei spune tu !

” I want one moment in time!”. 

Hai să luăm penița asta în inimi și hai să scriem timpul cu ea, hai să facem invidioase următoarele generații pentru că nu mai pot realiza ce am realizat noi. Hai să fim noi apa pentru deșert și tot noi să aducem mării dulceață. Hai să distrugem trecutul și să ne bucurăm de momentul acesta, care ne ține împreună și să sperăm că el va fi momentul întregii noastre vieți, iar noi vom termina uitați într-o poveste de dragoste nobilă, demnă de invidiat.
Mă descompun în mici bucățele și nu îmi mai simt degetele, nu îmi mai simt fața, ochii mei...Mă descompun și  doare atât de tare, doare că nu ești aici, doare că sufăr, doare că nu este lângă mine cel mai frumos aspect al vieții mele. 


Dor secundele pe care le petrec fără tine, doare fiecare clipă în care mă gândesc la tine. Lacrimile curg ușor și mi-au brăzdat întreg chipul, dar nu mai contează, tu nu mă vezi, poate că nici nu mă simți, tu nu ești aici și asta doare cel mai tare. De ce îmi spui ce vrei să facem, iar urma de spranță pe care o lași e atât de infimă? Îmi zâmbești și râzi, ești frumoasă, ești deschisă cu mine, ești tot ce îmi pot dori, dar...la dracu! M-am săturat să spun ”dar”. Nu vreau să mai existe ”dar”, nu vreau să mai înțeleg nimic, nu vreau să iert, nu știu, vreau doar să trăiesc fiecare clipă alături de tine.

Îmi ții eșarfa și îți scufunzi chipul în ea: ”Miroase atât de bine, dragule!”. Îți plac atât blugii, cât și cămașa mea, îți pot spune oceane de cuvinte de dragoste, îți pot dezvălui un deșert de sentimente și fac astea pentru că...

Așteptam să te privesc, ia-mi mâna în mâna ta, arată-mi tot ceea ce-mi spui, trăiește mă, trăiește cu mine fiecare clipă, plângi mă pentru că acum plâng și eu, luptă mă, luptă pentru mine așa cum lupt eu pentru tine ca un nebun. Sunt mai puternic decât îți poți imagina tu sau oricine dintre cei de genul nostru...Sunt o carte pe care vreau să o iei, să o citești, să o rupi, să o lipești, să o arzi, să o rescrii, vreau să faci ce vrei din mine pentru că am încredere că e cel mai bun lucru care mi se poate întâmpla.

Spune-mi! Simți? Zi femeie, simți și tu ca mine? Simți la fel? Mă descompun în mod conștient, simt cum nu mai sunt întreg, simt cum prezența ta îmi lipsește în fiecare secundă, simt că decad în abisul propriilor ochi. Am să cad frumoaso, dar mă voi ridica, și mă voi ridica alături de tine, mai frumos ca niciodată.


Have I told you lately that I love you?
Sunt iar aici, în aceeași cameră întunecată în care lumina laptop-ului primează. E o liniște de nedescris, iar în mintea mea rulează aceleași versuri:

I got summer on my mind
Nowhere else though
Lord take me downtown or to you
People show me love but I can”t take it
What I said was true 
Real pain, can”t fake it...( JJ - Still )

La fel cum versurile zbiară și doboară mintea mea, știu că și pentru tine e la fel. Simți muzica, o asculți chiar dacă ești singură, ești aici, ești acolo, nu depinzi de mine, dar te gândești la mine, te gândești la noi, acum, peste câteva minute, din nou peste alte două ore. La fel ca mine.



Întuneric specific și o parcare mult prea retrasă ca să ne poată observa cineva. Privește luminile orașului, privește liniștea și uită-te în ochii mei, te rog ! Mai privește-mă o dată, șoptește-mi ce vreau să aud, șoptește-mi câteva clipe petrecute alături de mine, șoptește-mi tandrețe în jurul urechii, zâmbește, râzi, simte-te bine cu mine! 

Nu înțelegi, nici tu, nici eu, toate cuvintele au sens, orice act pornește ascendent, noi am pornit de sus și ne-am gândit că ar fi minunat să mai distrugem câteva limite, de care oricum nu ne va păsa niciodată. Nu avem timp de explicații, nu avem timp de reproșuri, ci de relația asta, bazată pe doi, bazată pe sentimente necunoscute, bazate pe ce simțim, atât !

Farurile mașinilor îți descriu conturul perfect al feței, arcul buzelor tale este sublim, iar strălucirea ochilor este inconfudanbilă. Îți simt trupul vibrând, iar mâinile tale reci îmi ating spatele fin, spectaculos, nu știu dacă ar trebui să închid ușile și să îmi las trupul să joace jocul ăsta. Îți simt buzele perfecte pe gât, iar strălucirea ochilor tăi îmi atrage privirea, cămașa aceea este mult prea strâmtă, dă-mi voie să mai deschid un nastur, lasă-mă să te am, să te simt. Zâmbește-mi, te vreau, mă vrei, acum! Unghiile tale mi-au brăzdat spatele, iar profunzimea sărutului tău îmi dă fiori și mai vreau, mai vreau, mai vreau! Dă-mi mână, hai să uităm de noi, hai să uităm de tot, privește-mă și dă-ne voie să reușim să fim ce nu a fost nimeni niciodată, noi !




Tu, îmi dai viața peste cap.
Tu mă storci de puteri.
Tu elimini orice dram de rațiune.
Tu distrugi totul în jurul tău.
Tu mă ștergi de viața într-un mod execrabil.
Tu m-ai transformat în nomad.

Totuși...

Tu mi-ai dat culoare.
Tu m-ai trezit, mult prea brusc.
Tu m-ai înnebunit de-a dreptul.
Tu m-ai sfâșiat.
Tu suferi.
Tu plângi.
Tu lupți.
Tu rabzi.
Tu nu mai ai răbdare.
Tu suferi.
Tu ești tristă.

Iar eu...inutil...