duminică, 1 ianuarie 2017

Traieste.

Viata. Un concept mai larg sau mai restrans, depinde pe cine intrebi. Iubesc viata, isi are natura ei, curburi, suisuri si coborasuri, caderi, dezastre, reinvieri, reincarnari, sfarsituri, dar mai ales, inceputuri.
Om bun, traieste, invata, intelege si asculta!!! Traieste fiecare moment ca si cum ar fi ultimul, simte mirosul florilor de pe camp primavara, zambeste-i soarelui vara, asculta scrasnetul frunzelor ce cad din copaci toamna si priveste calmul zapezii ce se asterne pe genele tale, iarna. Asculta-ti inima, fa ce iubesti si fa-o pana mori. Lucreaza cu pasiune, cu drag si cu mult spor. Familia, iubeste-ti familia si fa-o mandra de tine, ajuta-i, invata-i, adu-i in lumea ta si fa-i sa iubeasca si ei lumea ta. Iubeste, stai!



Aici e problema!
Nu mai iubim ca pe vremuri, tinerii nu se mai casatoresc la 20 de ani, ci abia la 30. Nu mai e liniste si nu mai sunt virgine inainte de nunta. Nu mai e intelepciune, e haos, scandal si galagie. Nu mai exista ascultare, la fel cum nu mai exista cupluri. Un cuplu, in 2017, inseamna: eu imi fac treaba, tu te duci la munca, venim acasa, mancam o pizza de la cuptorul cu microunde, ne-o tragem si dormim impreuna, "ca un cuplu perfect".
Iubeste, omule! Iubeste din inima si fa-o tare. Iubeste nebuneste, fii gelos, arata ca iti pasa, rezista, indura, lupta pentru ce iubesti. Intr-un cuplu, singura galagie pe care merita sa o auzi, ar trebuie sa fie bataile inimilor voastre, care bat tare de tot, dar nu cand faceti sex, ci atunci cand aratati ca va iubiti cu adevarat. 
23 de ani si mai am de numarat, pentru ca asa a vrut Dumnezeu. Sigur oricine care citeste articolul asta, are un prieten care spune "Copil? Wtf? Dupa 30?". De ce ba? De ce sa astepti asa ceva, de ce sa iti infranezi o capacitate cu care ai fost inzestrat mai devreme? Vreau sa ma trezesc langa femeia pe care o iubesc la 5 dimineata, obosit si innebunit de cap, pentru ca pustiul meu plange si a visat urat. Si stii ce e cel mai smecher la asta? Ca o sa ma bucur, frate! Vreau sa ma trezeasca si sa imi stoarca creierii, sa ma oboseasca si sa ma epuizeze de fiecare strop de rabdare si calm, dar sa i le ofer pe toate, no matter what.
Am mentionat "femeia pe care o iubesc". Ea, acea ea. Trebuie sa fie o poveste, o armonie de nou, de sentimente, de feminin si de boem. Sunt leu, la dracu`, si sunt mandru de asta. Sunt orgolios, rau, dur, dificil si ma plictisesc repede, dar cand vrei sa tii un leu veritabil langa tine, il tii cu orice pret. Schimba-ti hainele, schimba-ti caracterul, schimba-ti mentalitatea si da cu mine de pamant. Zodia asta e periculoasa tare, traim cu patos, cu iubire, cu drag si la naiba, daca nu tii pasul, ramai doar o amintire. O sa vreau mereu sa fiu un mascul alfa, un mascul perfect pentru persoana de langa mine, vreau sa ii fiu echilibru, sprijin, sa o cert si sa ma asculte cand greseste, dar sa se ia de mine daca am dat-o in bara. Vreau sa stea o simpla necunoscuta, goala, in fata mea, implorandu-ma sa i-o trag, sa o refuz politicos si sa stiu ca acasa e cel mai bine si ca nu as da asta pe nimic. Nu vreau cearceafuri colorate frumos, vreau cearceafuri albe, pat cu baldachin si sampania mea Moet, la care nu renunt nicicum. Vreau incredere, putere, muschi si implinire.  
Vreau ca duminica sa muncim si sa ne placa, sa continuam prin gatit, sa ii punem mancarii sare si mai mult piper, vreau sa gust dintr-o ciorba putin mai acra, iar friptura sa fie ceva mai picanta. Vreau sa dau culoare mancarii, sa fie rosu, sa fie verde, sa predomine un sos alb si sa miroasa a "acasa".
Intelege cineva, ceva? Ne irosim vietile inutil pe certuri, pe ore pierdute aiurea fara sa vorbim si intorcandu-ne spatele unul celuilalt. Si stii ce e nasol? Ca am realizat asta abia acum, ca daca o faceam la 18 ani, eram si mai departe acum. Pierdem timp, de parca am avea timp nelimitat ( Limitless - God, I love that movie!!! ), de parca timpul este o sursa sigura si ne bucuram de el cat avem timp. Am realizat ca mai am multe de facut, trebuie sa construiesc case, sa cumpar mai multe masini, sa donez o gramada de bani sau de obiecte si sunt mandru ca am inceput deja sa fac asta, sa scriu, sa intemeiez o familie, sa produc, sa reusesc si sa imi tin familia si cei 2 prieteni aproape.
Asadar, ca o lectura de duminica, sper ca acest articol sa inspire si sa va faca sa intelegeti cat de mult merita sa traiesti cu adevarat!












joi, 5 mai 2016

She told me. ( part 2 )

So, she told me: "Hai sa simplificam lucrurile!".

Dar nu, nu a fost asa! Mai mult accent: nu a fost deloc asa. Imi pare o straina, o alta, ca oricare alta. O bag in seama rar, e ciudat, raspunde greu, ma plictiseste, dar insist. Ceva vrea sa fie cu mine, niciodata nu imi voi da seama ce. Imi povesteste despre ea, citeste mult, mi se arata, poarta niste ochelari care o fac mult mai sexy decat parea pana atunci. Ii prezint o mica parte din mine, tace, rabda si ma avertizeaza ca sufera dupa unul, dar cui ii pasa? Nu sunt aici sa repar greselile nimanui, sunt aici sa fac propriile mele greseli. ( Asta nu seamana deloc a Hypnotic Senses, asa-i ? )

Ii vorbesc in metafore si ii simt parca inima batand mai tare, face pe inabordabila si imi linisteste orice speranta. Ma cearta, "asa nu e bine", "esti prea grabit", "esti..nu esti". Dar ma gandesc apoi la rujul ei din poza de profil, parul negru, ochii negrii, dar nee...rujul! Rujul e rosu aprins, parca si-ar fi scaldat buzele in sangele celor raniti, celor raniti de durerea refuzului ei. Si ma gandesc, e posibil sa sfarsesc la fel, dar nu imi pasa, rujul fie devine mai rosu, fie mi-l imprumuta, de pe buzele ei, pe buzele mele. Sunt pregatit sa o rapesc, sa o am, sa o innebunesc, sa declin, sa inclin, sa strabat si sa razbat. Agilitatea din ochii ei e eleganta, ii si vad cum imi controleaza fiecare centimetru al pielii si stiu ca un pocnit din degete va fi de ajuns sa ma aiba, asa cum nu m-a avut nimeni pana acum.
Ii las libertate si loc, dar stiu ca nici ea nu are culoare, nu are spectacol, nu are teatru, nu are nimic...fara mine. Daca ar fi sa o compar, as compara-o cu o chitara bass, una acordata perfect, puternica, pe care atunci cand vrei sa o atingi sa canti, iti va face inima sa bata de doua ori, o data. Vreau sa ii vad elanul si nebunia, e salbatica si nesupusa, tace si stie ca mi-o doresc, dar ma tine, ma opreste sa o prind. Ma duce spre o iesire sau o intrare, e o usa aici. Ii vad cutele rochiei pe fundul tonifiat si ma lasa sa ma apropii. Intram. Sunt trei pereti albi, iar pe cel rosu isi aseaza ea spatele, zambind si sarind de pe peretele rece care ii atinge spatele gol. Rochia ii deseneaza un corp perfect, iar miscarile lascive o fac sa para din alta lume. Ii curge lin degetul aratator de pe buza inferioara si isi deschide usor decolteul, imi face semn si ma apropii de ea.
"-Vino, numele meu este..."
"Robert, încântat!"

sâmbătă, 19 martie 2016

She told me.

E atât de plăcut drumul, e liniște, e calm, muzica în surdină, te urmez, exact acolo unde vrei să mă duci. Habar nu am unde mergem, dar nici nu mai contează...e cu tine, e bine. Voci mult prea sexy se aud prin difuzoare, iar gândurile mele duc la tine, duc la tot ce însemni tu. Ajungem. 
”Babe, stinge toate luminile!”
- Babe, măcar una...în baie?
”Lasă doar ușa crăpată, nimic mai mult!”
Și a insistat, și am făcut ca ea. Și puteam să destind câteva nuanțe roșii de bumbac și puțină dantelă, care-i acopereau corpul. Corpul ăla perfect, tandru, fin, nebun și însetat de mine. Vin în spatele ei, ne privim în oglindă și zâmbim, nu mai e nimeni așa. E liniște în toată camera, dar se aud câteva șoapte fine ”babe, te vreau, babe..”. E cald, simt picuri de sudoare pe frunte, cad și se lovesc de pieptul ei, îi e la fel de cald ca și mie, și nu e din cauza caloriferelor. Ne oprim, vrea duș, vrea liniște, vrea să îmi spună tot, dar are principii care o opresc. Se așează în cada cu apă caldă, nu e fierbinte, cum îi place ei. E frapată: ”Nu am mai lăsat pe nimeni să stea cu mine în baie!!” Am lăsat ușa deschisă și m-am așezat înaintea tocului, pe jos, admirând câteva șuvițe ude de păr, un zâmbet clar și puternic, și ochi, ochi verzi, pierduți prin ochii mei. Povestim, îmi spune, mă îndepărtează, îmi spune de ce nu e bine, îmi explică și trage concluzia: ”darling, ești minunat”. 
Mă satur să îi explic, îi arăt de ce ea, îmi descriu sentimentele cu fapte, cu trăiri. Îi sărut buzele umede și închide ochii ( mereu îi închide ), o mângâi, o alint și vreau doar să fie fericită, așa cum merită. O scot de acolo, parcă extenuată. E ca o pisică, tandră, mârâie, se gudură pe lângă mine, știe că urăsc pisicile, dar știe că în cazul ei pot face o excepție. Îi simt trupul fierbinte lângă al meu, își așază capul pe pieptul meu și începe să se încarce, îmi ia din energie, din tinerețe și mă face iar să o ador. 
Trec 3 sau 4 ore, atât poate dura un somn cu muza, își deschide ochii, iar eu o deschid pe ea. Îi ating puțin gâtul, e dimineață, o sărut ușor, e totul în ceață, în liniște și e al naibii de bine. Mă ridic, fac duș, mă usuc, mă îmbrac, sunt asemeni un zeu, acum de neoprit, și totul datorită ei.
Știe prin ce am trecut, știe cum sunt și știe că am un singur motto în viață: Only God can stop me!

So, she told me: ”Hai să simplificăm lucrurile”, și așa a început tot.

vineri, 18 decembrie 2015

De damă.

Ca tine. Vreau sa te sarut. Sa imi musti buza inferioara, abia dupa ce o privesti insistent. Sa ma intrebi, usor, soptind la ureche: "ce vrei, dragule?" . Sa ma faci sa tremur puternic si sa imi controlezi corpul, doar cu atingerea usoara a mainii. Sa imi strangi gatul si sa iti tipe trupul ca ma vrea. Apoi din inima sa zboare sentimente in jurul nostru si sa le asezam frumos in inimioarele pe care le-am conturat impreuna. Vreau sa merg cu tine inainte, inapoi si iar inainte. Vreau sa imi scrii ca vrei, ca simti, ca intelegi, ca eu...ca nimeni altcineva. Vreau sa ma bagi in seama cand ai motiv, cand nu ai, cand faci ceva si cand stai pe loc. Vreau sa iti fie dor de mine doar cand respiri si daca nu sunt eu tot ce vrei, sa ma faci tu sa fiu. Asa.
Ca tine. Nu ma enerveaza nimeni. Nu greseste nimeni. Dar tu, nu pleci, ramai cu mine, desi te alung, te alerg, innebunesti cand ma innebunesti, nu esti atenta, esti confuza, nu stii sa alegi sau sa iei decizii, dar asa esti tu, frumoasa cand esti pierduta si cand tipi dupa ajutor, fara ca nimeni altcineva in afara de mine sa le auda. Gresesti cand tipi, plangi, intrebi, suni, inchizi, disperi, dar esti tot asa, high, cum esti tu, ca altfel nu am vorbi.
Pentru tine. E greu. Sa ma cauti, sa ma innebunesti, sa ma tii sau sa ma schimbi. Sa fii langa mine cand cad deplin in ganduri si tacere, cand incerci sa ridici ceva ce pare ca nu se va mai ridica niciodata. Sa tii un leu in frau e greu, sa tii un leu veritibil in frau e aproape imposibil, dar se poate, cand asta este cu adevarat ce vrei.
Vreau sa innebunesc orice simtire a oricui, sa nu mai intelegeti nimic, atunci cand credeti ca ati inteles de fapt tot. Vreau sa va las impresia sa stiti, dar sa nu uitati, ca niciodata nu veti sti suficient. Vreau sa credeti ca ma aveti, cand de fapt, m-ati pierdut de mult. De urma mea sa nu mai dati, decat atunci cand vreau sa ma vedeti. De glasul meu sa n-auziti, decat atunci cand meritati sa m-auziti.

Sa tac acum, ca de spus, am spus destul.

( am crezut ca mi-am iesit din mana. NOT ! )

marți, 30 decembrie 2014

Retrospectiva 2014.

2014 - pleci și tu, îți vine sfârșitul și din fericire nu ne lași tu în urmă, te lăsăm noi pe tine.
Ai fost un an rău, nu am cum să te cataloghez altfel, dar poate că așa a vrut Dumnezeu să fii pentru mine sau pentru ei sau pentru noi toți. Am început cu stângul total, fără să zâmbesc la întâmpinarea ta, ba chiar nu am avut motive să zâmbesc, dar pe parcurs mi-am revenit, am luptat și am căutat să mă dezvolt cât de mult posibil. 
Poate că nu am avut timp de blog, dar am scris în cartea vieții mele, pe care la un moment dat am să o fac best seller și sper ca la un moment dat să nu mai fie nevoie să spun cine sunt, ci să mă recunoașteți voi toți, cititorii mei.

Pana in 25.07.2014 am cheltuit 12.482,00 lei pentru tot, bani pe care i-am muncit, fiecare leu. I-am cheltuit pentru mâncare, pentru cămin, pentru Leu,pentru haine, pentru flori și orice a mai fost nevoie. Am investit 10.700,00 lei pentru bancă, urmând ca apoi să investesc 11.125,00 lei și să reușesc să mă apropii de primul miliard vechi al vieții mele, prin luptă, lacrimi, 12 ore pe zi de muncă și 4 ore de somn zilnic. 
Dar tu 2014, te-ai schimbat spre final, m-ai lăsat să fac 21 de ani ca apoi să mă iei la trânte, nenorocitule ! Și nu îmi pare rău că ai făcut-o, nu îmi pare rău că mi-am rupt piciorul, că mi-am rupt mâna, că mi-ai distrus imunitatea și că unele teste au ieșit pozitive și chiar nu voiam asta. Nu îmi pare rău că am plâns, că am căzut ca un bolovan în adâncul apei, îmi pare rău că ai luat pe cine nu trebuia și ai fost nedrept aici și pentru asta ești mort pentru mine. Ai luat pe cineva care trebuia să fie acum cu noi, trebuia să fie aici și sincer, nu știu dacă așa a fost să fie, dacă așa trebuia să fie sau dacă Dumnezeu a vrut așa, dar aici ai lovit mult prea rău și pentru asta, nu ești deloc un an bun.
Totuși, știu cel mai bine că ea nu vrea să o dezamăgesc și asta pentru că am obișnuit să vorbim, chiar dacă într-un timp mult prea scurt. Și da, am luptat în continuare, chiar dacă mi-ai luat sabia, așii din mânecă și 90% din ce însemnam eu. Mi-ai luat iubita, mi-ai luat prietenii, mi-ai luat familia și ai tocat-o, ai tocat și alte familii și nimic nu te-a oprit, nu te-ai săturat nicicum. 
Dar știi ce apreciez la tine? Că totuși pe ei i-ai lăsat în pace și ai continuat să dai în mine și știi de ce mă? Pentru că m-ai văzut cel mai dur adversar al tău. Eu am fost mai puternic, eu am fost mai dur și eu am rezistat cel mai mult și pentru asta le mulțumesc celor rămași, că doar ei știu cum am ajuns să scriu articolul acesta.
Ai dat cu buzduganul mă nenorocitule și nu te-ai oprit, chiar trebuia să mă vezi târându-mă pe podea? Chiar trebuia să nu mă lași să dorm? Chiar trebuie să sucești cuțitul în rană mereu? Și te mai urăsc pentru că mi-ai luat amărâtul ăla de zâmbet pe care toată lumea îl iubea.
Atât cu asta. Acum, ”drag” 2014, hai să îți spun de ce sunt eu mai bun ca tine. Tu mi-ai luat, dar am învățat să mă mulțumesc cu ce a rămas. Mi-ai stricat piciorul, dar a rămas celălalt, mi-ai stricat mâna, dar a rămas cealaltă, mi-ai luat 3 litri de sânge, dar a mai rămas unul, m-ai băgat în comă mă nenorocitule, dar din 80 de bătăi normale ale inimii mele, mi-au rămas 5 ! Și au fost suficiente ca să te distrug și să mai lupt. Și mi-ai luat fericirea, dar a rămas ura care mi-a dat putere să lupt și credința în Dumnezeu, care dacă înainte era mare, acum e imensă. Bun. Mi-ai luat claritatea și puritatea vederii, nu m-ai mai lăsat să văd lucrurile așa cum sunt, m-ai lăsat să le văd rele. Mi-ai luat ”prietenii” și mi-ai dat înapoi monumente de prietenie și de încredere. Statui. Oameni pe care nu îi puteam înțelege înainte, oameni mai buni ca mine, oameni mai potenți, mai capabili, oameni pe care nu îi meritam. 2 prieteni mi-au făcut un panou ”dream chart” care e o călăuză pentru mine, unul dintre ei m-a sprijinit enorm și a zis”îmi place să vin la tine, că plec acasă mai motivat decât am venit”, iar celălalt a stat lângă mine în spital chiar dacă nu am mai putut să îi ofer ce își dorea. Bro, el a fost singura persoană care a știut să spuna: ”luptă, nu te lăsa” și chiar dacă nu a știut ce să mă întrebe, m-a sprijinit mereu, știind că lupta mea e prea grea. Fra, aici nu am mai înțeles nimic. Un om pe care 2 ani nu îl saluți și apoi vine la tine când e cel mai rău și nu doarme nici o noapte pentru că te veghează când ești distrus e un om care nu e normal, e altceva, e un monument cum îmi place să îi spun, o entitate, care deși spune că nu înțelege cum mai am putere să lupt și nu știe ce ar fi făcut în locul meu, eu știu că s-ar fi descurcat la fel de bine sau și mai bine. Și mai sunt câteva persoane dragi mie care au fost și sunt lângă mine care nu au porecle și care sunt sigur că știu că îi apreciez enorm, pentru că le-am arătat asta. Mai mult, e mama care m-a certat 4 luni într-una, o femeie extremă, care m-a înnebunit, care a plâns odată cu mine și cu care am fost rău, dar care mă iubește și pe care o iubesc. Și vine și finalul persoanelor dragi mie și aici e tata, Daddy, singura persoană care a fost alături de mine 100 % și care a știut să își țină familia unită, ca nimeni altul. 
Vezi tu, 2014? Nu suntem așa bogați și fițoși cum s-a spus la știri și chiar dacă am strâns ceva bani, i-am strâns prin muncă, nu i-am furat de prin partide, că nu avem de-a face cu așa ceva. Despre mine ce pot să spun este că nu ai durat un an, ai durat 20 de ani în 4 amărâte de luni, mi-ai mâncat tot ce am avut mai bun. Mi-ai luat și mie ce puteai da altcuiva, acei mulți ani, nu ai fost cinstit, trebuia să îi iei de la mine și să-i dai cuiva. Mi-ai luat un Leu muncit 6 ani, de la 14 la 20 de ani, l-ai făcut praf. Nu zic de celelalte că nu sunt așa importante. 
Bun. Știu că nu ai terminat cu mine și că și în 2015 mai apari și mai strici lucrurile, dar pe data de 31 Decembrie 2014, eu ies învingător pentru că am descoperit oameni, trăsături, puteri la care nu mă așteptam. Am descoperit că nu trebuie să fii prea apropiat de cineva ca să îți fie dor de el. Am descoperit că pot fi de n ori mai bun decât ce eram înainte. Și dacă asta nu e de ajuns, am descoperit că:

”Un om bun este cu atât mai bun cu cât reușește să își vadă propria situația din exterior!”

Donald Trump.


miercuri, 22 octombrie 2014

Îmi lipsește..."eu"!

E destul de liniște acum, e liniște fizic, căci psihic e cel mai mare haos pe care l-am întâlnit vreodată. E greu și sunt totuși fericit pentru că am găsit acele persoane pe care poate că nici nu le băgam în seamă, pe care le lăsam să își vadă de viața lor și care...acum, sunt lângă mine. Sunt persoanele acelea pe care le întrebi o dată pe săptămână "ce faci?", îți răspund cu o întreagă poveste și tu le spui apoi "bine". Dar totodată, sunt acele persoane care te ajută când ai nevoie și pentru asta îmi cer scuze. Imi cer scuze că sunt persoane pe care nu am putut să le concep ca fiindu-mi atât de apropiate, atât de desăvârșite să mă vadă iar sus, e minunat.
Am și genul acela de prieteni care spun "haide, tu ești cel mai puternic om pe care l-am întâlnit", "tu ești ambițios", " tu mereu ai reușit". Am și o familie minunată pe care nu aș schimba-o pentru nimic,  ca "mom" și "daddy" nu e nimeni pe acest pământ și pentru ei aș da tot, pentru că văd cum ei fac asta pentru mine, în fiecare zi.
Iar e umed in zona ochilor mei, dar asta e. E plăcut să plângi, mă bucur că plâng și îmi aduc aminte că nu sunt doar o rocă și că am și eu suflet, și eu sufăr, și eu zâmbesc, ca orice om, chiar dacă am greșit.
Și mi-am mai dat seama de câteva lucruri de-a lungul timpului, oamenii sunt cei care te ridică și tot oamenii sunt cei care te îngroapă, în cazul în care nu alegi să faci asta singur și depinde de tine pe cine alegi să ai alături. Mi-am mai dar seama că în viață, cu toții avem termene limită, unii mai multe, alții mai puține, unii mai lungi, alții mai scurte.
Aaa, și încă ceva, mi-am dat seama că viața asta merită trăită din plin și eu asta am să fac, fie că mai am 1 an sau 100 de trăit, da, exact așa, libertate sau nimic.

Limita de jos e cerul!

marți, 23 septembrie 2014

Eu unde sunt?

Spune, hai! Știi să răspunzi la asta? Nu, nu știi, oricine ai fi. Eu unde dracu sunt? Huh? Habar nu am, m-am ales doar cu un corp, unul parțial funcțional, care nu e în stare să mă poarte nici măcar până la magazinul de la colț. Un corp care nu mă mai lasă să fac sport, să fac ce obișnuiam să fac înainte, când corpul ăsta era plin de suflet, de speranță și lacrimi, lacrimi de care acum s-a uscat.
Inevitabil vă aud, vă văd și în urma mea de ambiție, mă opun vouă. Luptam pentru ce iubesc, dar acum? Ce dracu mai fac? Cad, nu? Cad, la dracu! Unde e mă puterea din picioarele mele? Ce e cu mâinile astea lipsite de putere! Vreau să mă spăl și să nu mă ajute nimeni, vreau să mă descurc singur în tot ce fac. Vreau să fiu o rocă dură, așa cum obișnuiam să fiu înainte să îmi pierd sufletul.
E atât de dureros să îmi văd viața în gurile voastre, să mă vorbiți și jur că vă detest pentru asta, nu pentru că mă judecați, ci pentru că nu sunteți nici măcar în stare să mă convingeți să vă vorbesc, nu sunteți în stare să înțelegeți că dacă un om a greșit, nu are nevoie de milă, ci de sprijin. Tot ce mi-a mai rămas e coloana vertebrală și-am să-ntorc lumea pe dos, dar pe post de favor, celor ce cândva mi-au dat o mână de ajutor.
"Și nu mă-ntreba ce pot să fac pentru ce iubesc, că-s capabil să-nvârt tot pământul invers!!!".


Renasc, prin tine.

Da, sunt propriile mele realizări, nu cu limite, nu cu vise. În subconștientul meu, îmi place să te numesc muză. Îmi place să îți simt privirea grea năpustită pe toată retina mea. Îți pot simți candoarea trupului și pielea fină, ești un sirop dulce-acrișor și curgi pe mine, e cald, mă învelesc cu tine. Îmi place să îți strâng în pumni părul cât timp ești în brațele mele, mă ajută să înțeleg mai mult, să te înțeleg. Îți pot vedea ochii dându-se pe spate, pleoapele ți se închid și îți muști buza, apoi vii asupra mea și tremuri într-un ritm de inimă nebună, fără să te mai pot opri cumva.
Renasc, prin tine. Îmi dai energie și mă încarci cu rău. Însă de data asta e un rău bun. Tu mă încarci cu duritate, dar asta ca să nu mă mai poată opri nimic, în afară de Dumnezeu. Tu mă încarci cu nervi, dar asta ca să am răbdare să te pot asculta. Tu mă încarci cu ură, dar asta ca să îmi dea mai multă ambiție și dorință să reușesc să fiu mai bun decât ce obișnuiam să fiu.
Sunt sigur că te surprind, că nu mă înțelegi, că pentru tine este o ceață densă în față și un drum drept, știu că uneori nimic din mine nu mai face sens, dar așa sunt eu, diferit. Nu pot fi la fel, ar însemna că nu mai sunt eu, unicul eu, cu durerea și suferința mea, cu lipsurile și neajunsurile mele, cu răutatea și duritatea mea, dar mă bucur că e așa, probabil am și ceva bun, de aceea dau ochii cu tine atât de des. 
Nu sunt în stare să îți explic de ce tu, nu știu de ce te-am ales, dar știu că tu ești lângă mine și îmi dai putere, multă putere, așa că am decis că oricât de lung sau scurt va fi drumul nostru, oricât de sărac sau de bogat va fi, oricât de lent sau abrupt, eu vreau să fie frumos și cu mâinile strânse, vom continua, în tăcerea iubirii noastre care întârzie să se arate. Trebuie să ne ajutăm, să ne sprijinim, să fim puternici, irațional de darnici să reușim și dacă tot veni vorba, trebuie să fim ambițioși, cei mai ambițioși.

"Cred orice, cu condiția să fie incredibil!"- Pascal Bruckner

luni, 22 septembrie 2014

Luptă !

"O să fie bine, Robert!", "se vor rezolva toate!", "cu puțin noroc, o să reușești!", "timpul le rezolvă pe toate".

Da...aud aceste cuvinte foarte des și sincer, este strict vina mea că sunt foarte decis să NU cred în ele. Nu va fi bine dacă nu fac ceva în acest sens. Nu e vina mea că Donald Trump a spus că "norocul ți-l faci cu mâna ta", iar eu cred în asta. Și mai mult de atât, nu avem voie, noi, oamenii, să decidem cine și ce face cu timpul său sau ce face timpul pentru fiecare dintre noi.
Sunt un vulcan, din păcate, am erupt și mi-am trăit clipele de glorie. ( Mintea mea: stai puțin, ok, ți-ai trăit clipele de glorie pentru cei 21 de ani pe care îi ai ACUM, dar, stai să vezi ce urmează!!!) și exact așa e. Am erupt și poate nu am la fel de multă forță ca înainte, poate că nu mai sunt la fel de simpatic sau de frumos ca înainte, dar sunt tot eu și din 10 cunoștințe, 9 mă vor descrie drept ambițios. Și știi de ce? Pentru că așa e! Pentru că nu am de gând să stau în pat un an și chiar dacă va trebui să mă târ, o voi face. Nu am de gând să nu fac flotări și tracțiuni cu ambele mele brațe, da, e greșeala mea că nu am știut cum e să cazi, dar va fi meritul meu dacă mă voi ridica atât de sus pe cât îmi doresc.
Dacă pot sfătui ceva, pe cineva, pe oricine, i-aș spune să fie mulțumit. Fii mulțumit cu ce ai până la un moment dat, asta nu înseamnă că nu trebuie să ceri mai mult, înseamnă că trebuie să apreciezi ce ai până acum. Apreciază că poți scrie, că poți merge, că te poți spăla, că poți ține o carte în mână, apreciază că vezi, că gândești, că uneori reușești și alte milioane de exemple. De ce să fii mulțumit? Pentru că, la naiba, poate fi mai rău.
Și acum o să vă spun și vouă ce îmi spun și mie, cu aceleași cuvinte:"luptă mă, ridică-te, mai fă încă 5 repetări, citește, du-te" și multe altele și, din păcate, nu vă pot transmite tonul cu care mi-o spun, dar e mult mai urât decât pare deja.
Așadar, orice vulcan poate erupe, că se refac sau nu, nu mă interesează, că se despică în 3, nu mă interesează, dar totuși, cred că ați auzit și voi de vulcani care erup de mai multe ori.


" Nothing truly great ever came from a comfort zone". - din dream chart-ul meu, fotografia 14.



sâmbătă, 23 august 2014

Viața, altfel.

Nu am mai scris de mult, m-am înecat în cotidianul propriei mele vieți, asta până când lucrurile au luat turnura vieții mele. Nu am să descriu ce s-a întâmplat, dar am să descriu ceea ce simt.
Nimeni, dar nimeni nu poate simți ce simt eu, amalgam de sentimente, un abis de alb în care cad cu mare viteză și aștept să mă opresc la un moment dat, chiar dacă voi suferi mai tare. Am descoperit oameni fascinanți în viața mea, oameni care au avut tăria să îmi dea vești teribile, oameni care m-au sprijinit și nu în ultimul rând, dar poate și cel mai important, am descoperit prieteni, prieteni pe care în aceste zile am învățat să îi apreciez nespus. Din păcate, există un "dar", acel dar urmat de faptul că suferința mea, care nu mai are limită. În esență, am devenit un obiect ajutorat, tot ceea ce nu am sperat vreodată. Independența și pofta mea de viață au scăzut într-un număr nelimitat de niveluri, iar eu nu mai reușesc să mă prind de niciunul.
Te-ai întrebat vreodată cum e să vezi curcubeul gri? Eu am văzut asta.
Te-ai întrebat vreodată cum e să te trezești zilnic la 5 dimineața și să realizezi cât de mult a mai rămas din ziua respectivă? Eu nu pot altfel.
Te-ai întrebat vreodată cum e să îți dorești să te miști și să nu poți face nimic în privința asta? Eu simt asta.
Te-ai întrebat vreodată cum e să simți nimic, dar totuși să mai respiri? Eu trăiesc asta.
Fiecare om își are rostul lui în viață și doar cu puterea Lui Dumnezeu mai pot să respect asta. Greutatea de pe umerii unei persoane poate fi mare, greu de cărat sau greu practicabilă, dar discutăm despre o greutate fizică, care până la urmă nu înseamnă nimic, dar gândește-te cum ar fi să simți același lucru, dar psihic, fără menajamente, fără altă trăire care să aducă a fericire, doar tu, "umeri" și durere. 
Așadar, oricine ai fi, învața ceva din articolul acesta, învață să îți prețuiești viața că nu știi când se poate termina, învață să lupți cât de mult poți, nu aștepta să fii obligat să lupți, învață să îi apreciezi pe cei apropiați, îi poți pierde oricând sau pot deveni mâinile și picioarele tale. 

Am scris tot eu, diferit, nu așa cum mi-am obișnuit lectorii. E un articol altfel, un articol care va fi, probabil, urmat de multe articole asemănătoare, căci așa e viața, "cu bune și rele".

P.S. Învață ceva de aici.

joi, 3 iulie 2014

Să mă cunoști mai bine.

   Apari tu în viața mea, să schimbi tot, să înnebunești universul gândurilor mele și ca și cum aș fi căzut în eclipsa sufletului meu, văd negru, pustiu, dar apari tu, și...iar, schimbi tot.
   E înțelept să mă cunoști așa, ca un simplu om, dar să vezi în mine esența unui miracol, miracol ce suntem fiecare dintre noi, dar prea puțini realizăm asta. Las abstractul la o parte, căci trebuie să-ți menționez amorul.
   Mă simt plin de tine. Vii, zâmbești, scrii, uiți, ierți, râzi, dormi, te trezești, normal, de-a dreptul banal pentru orice tip de persoană, dar când faci tu asta, e altfel, și știi de ce? Pentru că eu vreau să văd lucrurile așa.
   Îmi lipsești când plouă, și când e soare...îmi lipsești dimineața, la prânz și de multe ori și seara. Îmi lipsești când ești harnică sau când dormi, îmi lipsești când vii sau când pleci, dar cred că ce e cel mai important de spus, este să îți spun că îmi lipsești doar atunci când respir.
   Sunt mândru de frumusețea șoaptelor noastre și de surăsul cald al sentimentelor ce zac în noi, sentimente care ard, care se încing la fel de puternic cum buzele tale-mi sărut trupul într-un freamăt constant. Sunt mândru de precizia sărutului tău car enu ezită să mă surprindă prin finețea și noblețea sa.
   Nu e important să citești doar anumite cuvinte, nu trebuie să ți se urce la cap sau să mutăm munții din loc. Am vrut să îți spun aceste cuvinte doar pentru că meriți, iar în esența cuvintelor mele vei găsi esențialul dragostei, dar și al iubirii mele, căci e o diferență mare între aceste două. Sărut dulce!

duminică, 6 aprilie 2014

Nu mă poate opri.

Ascult liniștea apăsătoare și e fum peste tot. E un fum dens care mă orbește, îl pot tăia cu privirea, însă nu văd de unde vine și totuși, parcă îl inspir să se întețească. Între oglinzi mă feresc de noul eu, cel rău, cel fără sentimente, cel de care nu vreau să mă despart, și nici nu vreau. 
E atât de frig, dar parcă nu îl mai simt, e liniște, e sec, e absurd, dar totuși abstract. Abstract că nu știu, vii, nu vii, mai vii? E plin de abstract în tot fumul ăsta de iluzii călcate în picioare de timp și de persoane, 2 persoane, de tot. Tai ușor petele clare și le îmbib și pe ele cu fum, fumul unui succes sublim, încărcat în pierzanie derizorie. 
Nu pot să privesc înapoi, îmi sunt trupul sfârtecat și parcă lipsit de mobilitate, asta pentru că probabil eram obișnuit să ne mișcăm deodată, să spargem aceeași șampanie, să conducem pe aceeași stradă și să nu ne încapă ego-ul nici măcar în câmp deschis, ciudat. Dar acceptabil.
Lăsând asta, sunt o piatră, o rocă dură, însemnată de un trecut pe care acum îl pot considera cu ușurință efemer. Sunt un vulcan și ard prin tine, atâta timp cât văpaia mea nu te distruge. Sunt un nisip purtat de rafale de vânt și apar în odaia poveștii tale, ca să repar tot, să dau sens întregului, iar apoi să plec în abstractul tăcut ce-mi este martor și aliat al sentimentelor neconfirmate.
Privirea întunecată, marcată de furia unui prezent prea puțin glorios și lipsa mișcării buzelor cărnoase de care am uitat să am grijă, sunt doar câteva trăsături ale unei persoane pe care obișnuiați, da, obișnuiați, gen, voi toți, să o cunoașteți, dar iată-mă aici, înecat în indiferența unui suflet și deși am promis să nu mai fac asta, înecat în gloria surprinzătoare a narcisismului și orgoliului care mă definesc în zi, în noapte și în tot ce însemn eu.
O prezență singură, misterioasă poate, ”legată de calorifer cu lanțuri”, dar totuși, o prezență absolut sigură pe tot ce vrea, ce simte și ce poate.
Încheiem așa, în tandrețea specifică unui cuțit lansat ușor pe conturul feței...și o dungă de un roșu închis.

duminică, 23 martie 2014

Mai am câte ceva de spus.

Trebuie să îți spun că ai apărut în viața mea ca o furtună și ai tranformat toată singurătatea într-o liniște a iubirii absolut extrem de greu de înțeles, dar fără de care nu am sens. Nu uit să menționez faptul că totul s-a petrecut într-o cunoștință perfectă de cauză și într-un amalgam de cuvinte greu de suportat dacă ar fi fost oricare alți 2, în afară de noi. Apari tu și e soare în fiecare dimineață, ca apoi să realizez că dacă pleci este o noapte mult prea tristă, chiar dacă ora este 12 și afară e complet senin.

Îmi place să te simt lângă mine, să apari de nicăieri, să apari doar pentru că vrei să mă vezi și vrei să fii văzută, sărutată, luată în brațe, așa....la *standardele mele înalte*. Nu pot să omit să menționez prezența ta oriunde, ești aici, ești acolo, ești cu, ești lângă, ești pe telefon, ești pe laptop, de multe ori în dreapta mea, ești în mintea mea, dar oare...ți-ai mai făcut cumva un loc pe undeva și eu nu știu?

Hai să fiu mai explicit. 
Îți apropii buzele de ale mele și tot ce pot spune este: ”Vine!” și o fac la persoana a-III-a doar pentru că am impresia că odată cu tine, mai vine o rafală de săruturi căreia nu-i pot face față. Îți simt trupul lângă al meu și arzi, arzi mereu și mica noastră flacără a devenit un minunat incendiu, în toată perfecțiunea acestei hiperbole, chiar pleonasm. 
Cu tine...cum e cu tine? Cu tine vinul este mai dulce, mâncarea este mai bună, fiecare vers din fiecare piesă preferată e mult mai plăcut, mai ușor de înțeles. Cu tine e abstract din orice punct de vedere și mă lași să apar oriunde, oricum, îmi dai libertata, să fug, să plec, să vin, dar tu știi că ești tu și numai tu. Nu ai cum să simți altfel, e supraomenesc tot ce se petrece. Trăim din noi și ne hrănim reciproc cu sentimente nerostite în fum de țigară și în spuma din jacuzzi. 
Nu ne putem lipsi de celălalt, existăm prin existența celuilalt și te fac să mă faci să mă adori doar pentru că eu te ador exact la fel de mult. Trebuie să te simt aici, acum, în soare, în ploaie, în orice ar fi, ai încredere în mine, și fii, pentru mine. 
Dacă toți ceilalți cresc împreună prin zile, luni, ani, noi o facem invers, suntem împreună de o săptămână și 2 ani, 2 ani din viitorul care prevede mult mai mult. Mă sfătuiești, asculți, ajuți și știi că tot e reciproc, atunci, acum și mereu, pentru că așa trebuie să fie.

Cam asta aveam de spus și...deși aleg să o fac în scris și nu e cinstit, prefer să fii complet uluită când vei citi asta: E prea târziu să mai ieși, e prea târziu să mai renunț, m-am îndrăgostit iremediabil de tine.

Punct. Și de la capăt.

marți, 25 februarie 2014

Wine & love & feelings & missing.

Nu pot opri această dorință arzătoare care îmi încearcă imaginația. Perfecțiunea trupului tău mi s-a impregnat în memorie, setea asta nebună de tine pare că nu va dispărea curând. Aș putea să ascult liniștea aceasta inepuizabilă la nesfârșit și să trăiesc prin tine sau pentru tine. Să mă cufund în aroma parfumului tău și să respir din tine, să mă sufoc cu tine.
Vom tremura împreună în fiecare noapte, în lumina difuză a stelelor și ne vom prelinge sufletele pe capota încinsă a mașinii.
Îți caut privirea în fiecare secundă care se prelinge pe lângă mine, în uitare și în singurătate. Nici măcar nu te pot atinge. Mă arzi, mă stingi. Mă sufli, mă întorc. Tot la tine, mereu la tine. Iubesc la tine tot ceea ce eu nu pot fi.
Nu o să te mai las să îmi simți lipsa. ” Nu o să te mai las singur”. O să te iau cu mine să ne scufundăm în abis. Vom aluneca cu o viteză uimitoare și nu îți voi da drumul la mână, dar îmi e teamă că vom ateriza într-un final și tot nu voi reuși să îți spun cât de mult te pot iubi. Merg adânc în sufletul tău și mă pierd prin tine. Mă agăț de o arteră astfel știu că am ajuns în locul de care aparțin. Inima ta pompează atât de puternic și îmi vibrează trupul cu fiecare mișcare. M-am prins atât de bine încât nu voi mai cădea vreodată. Nu te mai las, vreau să trăiesc sărutul primit la fiecare răsărit alături de tine.
Iubesc să te iubesc, iubesc să îmi fie dor și să gust din aroma buzelor tale care se îmbină perfect cu ale mele. Secundele sunt supraelastice, dorul ăsta de nehrănit mă mână spre tine, iubito. Te chem, te trag spre mine. Nu mă respinge. Am nevoie de tine.
Și-am fost lumină în întuneric, am fost progresul tău în decadență, am fost spirtul tău pe rană deschisă, am aburit geamurile mașinii în nopțile în care am stat de veghe. M-am aflat în vârtejul poveștii tale care probabil nu mi-a fost destinată, dar nu m-am putut abține. Cu tine am uitat de durere și am tremurat de dorință și nevoie.
M-am cufundat în plăcere cu fiecare atingere de-a ta. Te-am admirat și te admir. Te-am urmărit cu încredere și am simțit siguranță. Atâta siguranță încât aș putea să te urmez oriunde, oricând. Să fug cu tine, să respir prin tine, să ne pierdem în viteză și să nu ne mai oprim niciodată.