miercuri, 22 octombrie 2014

Îmi lipsește..."eu"!

E destul de liniște acum, e liniște fizic, căci psihic e cel mai mare haos pe care l-am întâlnit vreodată. E greu și sunt totuși fericit pentru că am găsit acele persoane pe care poate că nici nu le băgam în seamă, pe care le lăsam să își vadă de viața lor și care...acum, sunt lângă mine. Sunt persoanele acelea pe care le întrebi o dată pe săptămână "ce faci?", îți răspund cu o întreagă poveste și tu le spui apoi "bine". Dar totodată, sunt acele persoane care te ajută când ai nevoie și pentru asta îmi cer scuze. Imi cer scuze că sunt persoane pe care nu am putut să le concep ca fiindu-mi atât de apropiate, atât de desăvârșite să mă vadă iar sus, e minunat.
Am și genul acela de prieteni care spun "haide, tu ești cel mai puternic om pe care l-am întâlnit", "tu ești ambițios", " tu mereu ai reușit". Am și o familie minunată pe care nu aș schimba-o pentru nimic,  ca "mom" și "daddy" nu e nimeni pe acest pământ și pentru ei aș da tot, pentru că văd cum ei fac asta pentru mine, în fiecare zi.
Iar e umed in zona ochilor mei, dar asta e. E plăcut să plângi, mă bucur că plâng și îmi aduc aminte că nu sunt doar o rocă și că am și eu suflet, și eu sufăr, și eu zâmbesc, ca orice om, chiar dacă am greșit.
Și mi-am mai dat seama de câteva lucruri de-a lungul timpului, oamenii sunt cei care te ridică și tot oamenii sunt cei care te îngroapă, în cazul în care nu alegi să faci asta singur și depinde de tine pe cine alegi să ai alături. Mi-am mai dar seama că în viață, cu toții avem termene limită, unii mai multe, alții mai puține, unii mai lungi, alții mai scurte.
Aaa, și încă ceva, mi-am dat seama că viața asta merită trăită din plin și eu asta am să fac, fie că mai am 1 an sau 100 de trăit, da, exact așa, libertate sau nimic.

Limita de jos e cerul!