Retrospectiva 2014.

2014 - pleci și tu, îți vine sfârșitul și din fericire nu ne lași tu în urmă, te lăsăm noi pe tine.

Ai fost un an rău, nu am cum să te cataloghez altfel, dar poate că așa a vrut Dumnezeu să fii pentru mine sau pentru ei sau pentru noi toți. Am început cu stângul total, fără să zâmbesc la întâmpinarea ta, ba chiar nu am avut motive să zâmbesc, dar pe parcurs mi-am revenit, am luptat și am căutat să mă dezvolt cât de mult posibil. 

Poate că nu am avut timp de blog, dar am scris în cartea vieții mele, pe care la un moment dat am să o fac best seller și sper ca la un moment dat să nu mai fie nevoie să spun cine sunt, ci să mă recunoașteți voi toți, cititorii mei.

Pana in 25.07.2014 am cheltuit 12.482,00 lei pentru tot, bani pe care i-am muncit, fiecare leu. I-am cheltuit pentru mâncare, pentru cămin, pentru Leu,pentru haine, pentru flori și orice a mai fost nevoie. Am investit 10.700,00 lei pentru bancă, urmând ca apoi să investesc 11.125,00 lei și să reușesc să mă apropii de primul miliard vechi al vieții mele, prin luptă, lacrimi, 12 ore pe zi de muncă și 4 ore de somn zilnic. 

Dar tu 2014, te-ai schimbat spre final, m-ai lăsat să fac 21 de ani ca apoi să mă iei la trânte, nenorocitule ! Și nu îmi pare rău că ai făcut-o, nu îmi pare rău că mi-am rupt piciorul, că mi-am rupt mâna, că mi-ai distrus imunitatea și că unele teste au ieșit pozitive și chiar nu voiam asta. Nu îmi pare rău că am plâns, că am căzut ca un bolovan în adâncul apei, îmi pare rău că ai luat pe cine nu trebuia și ai fost nedrept aici și pentru asta ești mort pentru mine. Ai luat pe cineva care trebuia să fie acum cu noi, trebuia să fie aici și sincer, nu știu dacă așa a fost să fie, dacă așa trebuia să fie sau dacă Dumnezeu a vrut așa, dar aici ai lovit mult prea rău și pentru asta, nu ești deloc un an bun.

Totuși, știu cel mai bine că ea nu vrea să o dezamăgesc și asta pentru că am obișnuit să vorbim, chiar dacă într-un timp mult prea scurt. Și da, am luptat în continuare, chiar dacă mi-ai luat sabia, așii din mânecă și 90% din ce însemnam eu. Mi-ai luat iubita, mi-ai luat prietenii, mi-ai luat familia și ai tocat-o, ai tocat și alte familii și nimic nu te-a oprit, nu te-ai săturat nicicum. 

Dar știi ce apreciez la tine? Că totuși pe ei i-ai lăsat în pace și ai continuat să dai în mine și știi de ce mă? Pentru că m-ai văzut cel mai dur adversar al tău. Eu am fost mai puternic, eu am fost mai dur și eu am rezistat cel mai mult și pentru asta le mulțumesc celor rămași, că doar ei știu cum am ajuns să scriu articolul acesta.

Ai dat cu buzduganul mă nenorocitule și nu te-ai oprit, chiar trebuia să mă vezi târându-mă pe podea? Chiar trebuia să nu mă lași să dorm? Chiar trebuie să sucești cuțitul în rană mereu? Și te mai urăsc pentru că mi-ai luat amărâtul ăla de zâmbet pe care toată lumea îl iubea.

Atât cu asta. Acum, ”drag” 2014, hai să îți spun de ce sunt eu mai bun ca tine. Tu mi-ai luat, dar am învățat să mă mulțumesc cu ce a rămas. Mi-ai stricat piciorul, dar a rămas celălalt, mi-ai stricat mâna, dar a rămas cealaltă, mi-ai luat 3 litri de sânge, dar a mai rămas unul, m-ai băgat în comă mă nenorocitule, dar din 80 de bătăi normale ale inimii mele, mi-au rămas 5 ! Și au fost suficiente ca să te distrug și să mai lupt. Și mi-ai luat fericirea, dar a rămas ura care mi-a dat putere să lupt și credința în Dumnezeu, care dacă înainte era mare, acum e imensă. Bun. Mi-ai luat claritatea și puritatea vederii, nu m-ai mai lăsat să văd lucrurile așa cum sunt, m-ai lăsat să le văd rele. Mi-ai luat ”prietenii” și mi-ai dat înapoi monumente de prietenie și de încredere. Statui. Oameni pe care nu îi puteam înțelege înainte, oameni mai buni ca mine, oameni mai potenți, mai capabili, oameni pe care nu îi meritam. 2 prieteni mi-au făcut un panou ”dream chart” care e o călăuză pentru mine, unul dintre ei m-a sprijinit enorm și a zis”îmi place să vin la tine, că plec acasă mai motivat decât am venit”, iar celălalt a stat lângă mine în spital chiar dacă nu am mai putut să îi ofer ce își dorea. Bro, el a fost singura persoană care a știut să spuna: ”luptă, nu te lăsa” și chiar dacă nu a știut ce să mă întrebe, m-a sprijinit mereu, știind că lupta mea e prea grea. Fra, aici nu am mai înțeles nimic. Un om pe care 2 ani nu îl saluți și apoi vine la tine când e cel mai rău și nu doarme nici o noapte pentru că te veghează când ești distrus e un om care nu e normal, e altceva, e un monument cum îmi place să îi spun, o entitate, care deși spune că nu înțelege cum mai am putere să lupt și nu știe ce ar fi făcut în locul meu, eu știu că s-ar fi descurcat la fel de bine sau și mai bine. Și mai sunt câteva persoane dragi mie care au fost și sunt lângă mine care nu au porecle și care sunt sigur că știu că îi apreciez enorm, pentru că le-am arătat asta. Mai mult, e mama care m-a certat 4 luni într-una, o femeie extremă, care m-a înnebunit, care a plâns odată cu mine și cu care am fost rău, dar care mă iubește și pe care o iubesc. Și vine și finalul persoanelor dragi mie și aici e tata, Daddy, singura persoană care a fost alături de mine 100 % și care a știut să își țină familia unită, ca nimeni altul. 

Vezi tu, 2014? Nu suntem așa bogați și fițoși cum s-a spus la știri și chiar dacă am strâns ceva bani, i-am strâns prin muncă, nu i-am furat de prin partide, că nu avem de-a face cu așa ceva. Despre mine ce pot să spun este că nu ai durat un an, ai durat 20 de ani în 4 amărâte de luni, mi-ai mâncat tot ce am avut mai bun. Mi-ai luat și mie ce puteai da altcuiva, acei mulți ani, nu ai fost cinstit, trebuia să îi iei de la mine și să-i dai cuiva. Mi-ai luat un Leu muncit 6 ani, de la 14 la 20 de ani, l-ai făcut praf. Nu zic de celelalte că nu sunt așa importante. 

Bun. Știu că nu ai terminat cu mine și că și în 2015 mai apari și mai strici lucrurile, dar pe data de 31 Decembrie 2014, eu ies învingător pentru că am descoperit oameni, trăsături, puteri la care nu mă așteptam. Am descoperit că nu trebuie să fii prea apropiat de cineva ca să îți fie dor de el. Am descoperit că pot fi de n ori mai bun decât ce eram înainte. Și dacă asta nu e de ajuns, am descoperit că:

”Un om bun este cu atât mai bun cu cât reușește să își vadă propria situația din exterior!”

Donald Trump.

Îmi lipsește..."eu"!

E destul de liniște acum, e liniște fizic, căci psihic e cel mai mare haos pe care l-am întâlnit vreodată. E greu și sunt totuși fericit pentru că am găsit acele persoane pe care poate că nici nu le băgam în seamă, pe care le lăsam să își vadă de viața lor și care...acum, sunt lângă mine. Sunt persoanele acelea pe care le întrebi o dată pe săptămână "ce faci?", îți răspund cu o întreagă poveste și tu le spui apoi "bine". Dar totodată, sunt acele persoane care te ajută când ai nevoie și pentru asta îmi cer scuze. Imi cer scuze că sunt persoane pe care nu am putut să le concep ca fiindu-mi atât de apropiate, atât de desăvârșite să mă vadă iar sus, e minunat.
Am și genul acela de prieteni care spun "haide, tu ești cel mai puternic om pe care l-am întâlnit", "tu ești ambițios", " tu mereu ai reușit". Am și o familie minunată pe care nu aș schimba-o pentru nimic,  ca "mom" și "daddy" nu e nimeni pe acest pământ și pentru ei aș da tot, pentru că văd cum ei fac asta pentru mine, în fiecare zi.
Iar e umed in zona ochilor mei, dar asta e. E plăcut să plângi, mă bucur că plâng și îmi aduc aminte că nu sunt doar o rocă și că am și eu suflet, și eu sufăr, și eu zâmbesc, ca orice om, chiar dacă am greșit.
Și mi-am mai dat seama de câteva lucruri de-a lungul timpului, oamenii sunt cei care te ridică și tot oamenii sunt cei care te îngroapă, în cazul în care nu alegi să faci asta singur și depinde de tine pe cine alegi să ai alături. Mi-am mai dar seama că în viață, cu toții avem termene limită, unii mai multe, alții mai puține, unii mai lungi, alții mai scurte.
Aaa, și încă ceva, mi-am dat seama că viața asta merită trăită din plin și eu asta am să fac, fie că mai am 1 an sau 100 de trăit, da, exact așa, libertate sau nimic.

Limita de jos e cerul!

Eu unde sunt?

Spune, hai! Știi să răspunzi la asta? Nu, nu știi, oricine ai fi. Eu unde dracu sunt? Huh? Habar nu am, m-am ales doar cu un corp, unul parțial funcțional, care nu e în stare să mă poarte nici măcar până la magazinul de la colț. Un corp care nu mă mai lasă să fac sport, să fac ce obișnuiam să fac înainte, când corpul ăsta era plin de suflet, de speranță și lacrimi, lacrimi de care acum s-a uscat.

Inevitabil vă aud, vă văd și în urma mea de ambiție, mă opun vouă. Luptam pentru ce iubesc, dar acum? Ce dracu mai fac? Cad, nu? Cad, la dracu! Unde e mă puterea din picioarele mele? Ce e cu mâinile astea lipsite de putere! Vreau să mă spăl și să nu mă ajute nimeni, vreau să mă descurc singur în tot ce fac. Vreau să fiu o rocă dură, așa cum obișnuiam să fiu înainte să îmi pierd sufletul.

E atât de dureros să îmi văd viața în gurile voastre, să mă vorbiți și jur că vă detest pentru asta, nu pentru că mă judecați, ci pentru că nu sunteți nici măcar în stare să mă convingeți să vă vorbesc, nu sunteți în stare să înțelegeți că dacă un om a greșit, nu are nevoie de milă, ci de sprijin. Tot ce mi-a mai rămas e coloana vertebrală și-am să-ntorc lumea pe dos, dar pe post de favor, celor ce cândva mi-au dat o mână de ajutor.

"Și nu mă-ntreba ce pot să fac pentru ce iubesc, că-s capabil să-nvârt tot pământul invers!!!".

Renasc, prin tine.

Da, sunt propriile mele realizări, nu cu limite, nu cu vise. În subconștientul meu, îmi place să te numesc muză. Îmi place să îți simt privirea grea năpustită pe toată retina mea. Îți pot simți candoarea trupului și pielea fină, ești un sirop dulce-acrișor și curgi pe mine, e cald, mă învelesc cu tine. Îmi place să îți strâng în pumni părul cât timp ești în brațele mele, mă ajută să înțeleg mai mult, să te înțeleg. Îți pot vedea ochii dându-se pe spate, pleoapele ți se închid și îți muști buza, apoi vii asupra mea și tremuri într-un ritm de inimă nebună, fără să te mai pot opri cumva.
Renasc, prin tine. Îmi dai energie și mă încarci cu rău. Însă de data asta e un rău bun. Tu mă încarci cu duritate, dar asta ca să nu mă mai poată opri nimic, în afară de Dumnezeu. Tu mă încarci cu nervi, dar asta ca să am răbdare să te pot asculta. Tu mă încarci cu ură, dar asta ca să îmi dea mai multă ambiție și dorință să reușesc să fiu mai bun decât ce obișnuiam să fiu.
Sunt sigur că te surprind, că nu mă înțelegi, că pentru tine este o ceață densă în față și un drum drept, știu că uneori nimic din mine nu mai face sens, dar așa sunt eu, diferit. Nu pot fi la fel, ar însemna că nu mai sunt eu, unicul eu, cu durerea și suferința mea, cu lipsurile și neajunsurile mele, cu răutatea și duritatea mea, dar mă bucur că e așa, probabil am și ceva bun, de aceea dau ochii cu tine atât de des. 
Nu sunt în stare să îți explic de ce tu, nu știu de ce te-am ales, dar știu că tu ești lângă mine și îmi dai putere, multă putere, așa că am decis că oricât de lung sau scurt va fi drumul nostru, oricât de sărac sau de bogat va fi, oricât de lent sau abrupt, eu vreau să fie frumos și cu mâinile strânse, vom continua, în tăcerea iubirii noastre care întârzie să se arate. Trebuie să ne ajutăm, să ne sprijinim, să fim puternici, irațional de darnici să reușim și dacă tot veni vorba, trebuie să fim ambițioși, cei mai ambițioși.

"Cred orice, cu condiția să fie incredibil!"- Pascal Bruckner

Luptă !

"O să fie bine, Robert!", "se vor rezolva toate!", "cu puțin noroc, o să reușești!", "timpul le rezolvă pe toate".

Da...aud aceste cuvinte foarte des și sincer, este strict vina mea că sunt foarte decis să NU cred în ele. Nu va fi bine dacă nu fac ceva în acest sens. Nu e vina mea că Donald Trump a spus că "norocul ți-l faci cu mâna ta", iar eu cred în asta. Și mai mult de atât, nu avem voie, noi, oamenii, să decidem cine și ce face cu timpul său sau ce face timpul pentru fiecare dintre noi.
Sunt un vulcan, din păcate, am erupt și mi-am trăit clipele de glorie. ( Mintea mea: stai puțin, ok, ți-ai trăit clipele de glorie pentru cei 21 de ani pe care îi ai ACUM, dar, stai să vezi ce urmează!!!) și exact așa e. Am erupt și poate nu am la fel de multă forță ca înainte, poate că nu mai sunt la fel de simpatic sau de frumos ca înainte, dar sunt tot eu și din 10 cunoștințe, 9 mă vor descrie drept ambițios. Și știi de ce? Pentru că așa e! Pentru că nu am de gând să stau în pat un an și chiar dacă va trebui să mă târ, o voi face. Nu am de gând să nu fac flotări și tracțiuni cu ambele mele brațe, da, e greșeala mea că nu am știut cum e să cazi, dar va fi meritul meu dacă mă voi ridica atât de sus pe cât îmi doresc.
Dacă pot sfătui ceva, pe cineva, pe oricine, i-aș spune să fie mulțumit. Fii mulțumit cu ce ai până la un moment dat, asta nu înseamnă că nu trebuie să ceri mai mult, înseamnă că trebuie să apreciezi ce ai până acum. Apreciază că poți scrie, că poți merge, că te poți spăla, că poți ține o carte în mână, apreciază că vezi, că gândești, că uneori reușești și alte milioane de exemple. De ce să fii mulțumit? Pentru că, la naiba, poate fi mai rău.
Și acum o să vă spun și vouă ce îmi spun și mie, cu aceleași cuvinte:"luptă mă, ridică-te, mai fă încă 5 repetări, citește, du-te" și multe altele și, din păcate, nu vă pot transmite tonul cu care mi-o spun, dar e mult mai urât decât pare deja.
Așadar, orice vulcan poate erupe, că se refac sau nu, nu mă interesează, că se despică în 3, nu mă interesează, dar totuși, cred că ați auzit și voi de vulcani care erup de mai multe ori.


" Nothing truly great ever came from a comfort zone". - din dream chart-ul meu, fotografia 14.

Viața, altfel.

Nu am mai scris de mult, m-am înecat în cotidianul propriei mele vieți, asta până când lucrurile au luat turnura vieții mele. Nu am să descriu ce s-a întâmplat, dar am să descriu ceea ce simt.
Nimeni, dar nimeni nu poate simți ce simt eu, amalgam de sentimente, un abis de alb în care cad cu mare viteză și aștept să mă opresc la un moment dat, chiar dacă voi suferi mai tare. Am descoperit oameni fascinanți în viața mea, oameni care au avut tăria să îmi dea vești teribile, oameni care m-au sprijinit și nu în ultimul rând, dar poate și cel mai important, am descoperit prieteni, prieteni pe care în aceste zile am învățat să îi apreciez nespus. Din păcate, există un "dar", acel dar urmat de faptul că suferința mea, care nu mai are limită. În esență, am devenit un obiect ajutorat, tot ceea ce nu am sperat vreodată. Independența și pofta mea de viață au scăzut într-un număr nelimitat de niveluri, iar eu nu mai reușesc să mă prind de niciunul.
Te-ai întrebat vreodată cum e să vezi curcubeul gri? Eu am văzut asta.
Te-ai întrebat vreodată cum e să te trezești zilnic la 5 dimineața și să realizezi cât de mult a mai rămas din ziua respectivă? Eu nu pot altfel.
Te-ai întrebat vreodată cum e să îți dorești să te miști și să nu poți face nimic în privința asta? Eu simt asta.
Te-ai întrebat vreodată cum e să simți nimic, dar totuși să mai respiri? Eu trăiesc asta.
Fiecare om își are rostul lui în viață și doar cu puterea Lui Dumnezeu mai pot să respect asta. Greutatea de pe umerii unei persoane poate fi mare, greu de cărat sau greu practicabilă, dar discutăm despre o greutate fizică, care până la urmă nu înseamnă nimic, dar gândește-te cum ar fi să simți același lucru, dar psihic, fără menajamente, fără altă trăire care să aducă a fericire, doar tu, "umeri" și durere. 
Așadar, oricine ai fi, învața ceva din articolul acesta, învață să îți prețuiești viața că nu știi când se poate termina, învață să lupți cât de mult poți, nu aștepta să fii obligat să lupți, învață să îi apreciezi pe cei apropiați, îi poți pierde oricând sau pot deveni mâinile și picioarele tale. 

Am scris tot eu, diferit, nu așa cum mi-am obișnuit lectorii. E un articol altfel, un articol care va fi, probabil, urmat de multe articole asemănătoare, căci așa e viața, "cu bune și rele".

P.S. Învață ceva de aici.

Să mă cunoști mai bine.

   Apari tu în viața mea, să schimbi tot, să înnebunești universul gândurilor mele și ca și cum aș fi căzut în eclipsa sufletului meu, văd negru, pustiu, dar apari tu, și...iar, schimbi tot.
   E înțelept să mă cunoști așa, ca un simplu om, dar să vezi în mine esența unui miracol, miracol ce suntem fiecare dintre noi, dar prea puțini realizăm asta. Las abstractul la o parte, căci trebuie să-ți menționez amorul.
   Mă simt plin de tine. Vii, zâmbești, scrii, uiți, ierți, râzi, dormi, te trezești, normal, de-a dreptul banal pentru orice tip de persoană, dar când faci tu asta, e altfel, și știi de ce? Pentru că eu vreau să văd lucrurile așa.
   Îmi lipsești când plouă, și când e soare...îmi lipsești dimineața, la prânz și de multe ori și seara. Îmi lipsești când ești harnică sau când dormi, îmi lipsești când vii sau când pleci, dar cred că ce e cel mai important de spus, este să îți spun că îmi lipsești doar atunci când respir.
   Sunt mândru de frumusețea șoaptelor noastre și de surăsul cald al sentimentelor ce zac în noi, sentimente care ard, care se încing la fel de puternic cum buzele tale-mi sărut trupul într-un freamăt constant. Sunt mândru de precizia sărutului tău car enu ezită să mă surprindă prin finețea și noblețea sa.
   Nu e important să citești doar anumite cuvinte, nu trebuie să ți se urce la cap sau să mutăm munții din loc. Am vrut să îți spun aceste cuvinte doar pentru că meriți, iar în esența cuvintelor mele vei găsi esențialul dragostei, dar și al iubirii mele, căci e o diferență mare între aceste două. Sărut dulce!

Nu mă poate opri.

Ascult liniștea apăsătoare și e fum peste tot. E un fum dens care mă orbește, îl pot tăia cu privirea, însă nu văd de unde vine și totuși, parcă îl inspir să se întețească. Între oglinzi mă feresc de noul eu, cel rău, cel fără sentimente, cel de care nu vreau să mă despart, și nici nu vreau. 
E atât de frig, dar parcă nu îl mai simt, e liniște, e sec, e absurd, dar totuși abstract. Abstract că nu știu, vii, nu vii, mai vii? E plin de abstract în tot fumul ăsta de iluzii călcate în picioare de timp și de persoane, 2 persoane, de tot. Tai ușor petele clare și le îmbib și pe ele cu fum, fumul unui succes sublim, încărcat în pierzanie derizorie. 
Nu pot să privesc înapoi, îmi sunt trupul sfârtecat și parcă lipsit de mobilitate, asta pentru că probabil eram obișnuit să ne mișcăm deodată, să spargem aceeași șampanie, să conducem pe aceeași stradă și să nu ne încapă ego-ul nici măcar în câmp deschis, ciudat. Dar acceptabil.
Lăsând asta, sunt o piatră, o rocă dură, însemnată de un trecut pe care acum îl pot considera cu ușurință efemer. Sunt un vulcan și ard prin tine, atâta timp cât văpaia mea nu te distruge. Sunt un nisip purtat de rafale de vânt și apar în odaia poveștii tale, ca să repar tot, să dau sens întregului, iar apoi să plec în abstractul tăcut ce-mi este martor și aliat al sentimentelor neconfirmate.
Privirea întunecată, marcată de furia unui prezent prea puțin glorios și lipsa mișcării buzelor cărnoase de care am uitat să am grijă, sunt doar câteva trăsături ale unei persoane pe care obișnuiați, da, obișnuiați, gen, voi toți, să o cunoașteți, dar iată-mă aici, înecat în indiferența unui suflet și deși am promis să nu mai fac asta, înecat în gloria surprinzătoare a narcisismului și orgoliului care mă definesc în zi, în noapte și în tot ce însemn eu.
O prezență singură, misterioasă poate, ”legată de calorifer cu lanțuri”, dar totuși, o prezență absolut sigură pe tot ce vrea, ce simte și ce poate.
Încheiem așa, în tandrețea specifică unui cuțit lansat ușor pe conturul feței...și o dungă de un roșu închis.

Mai am câte ceva de spus.

Trebuie să îți spun că ai apărut în viața mea ca o furtună și ai tranformat toată singurătatea într-o liniște a iubirii absolut extrem de greu de înțeles, dar fără de care nu am sens. Nu uit să menționez faptul că totul s-a petrecut într-o cunoștință perfectă de cauză și într-un amalgam de cuvinte greu de suportat dacă ar fi fost oricare alți 2, în afară de noi. Apari tu și e soare în fiecare dimineață, ca apoi să realizez că dacă pleci este o noapte mult prea tristă, chiar dacă ora este 12 și afară e complet senin.

Îmi place să te simt lângă mine, să apari de nicăieri, să apari doar pentru că vrei să mă vezi și vrei să fii văzută, sărutată, luată în brațe, așa....la *standardele mele înalte*. Nu pot să omit să menționez prezența ta oriunde, ești aici, ești acolo, ești cu, ești lângă, ești pe telefon, ești pe laptop, de multe ori în dreapta mea, ești în mintea mea, dar oare...ți-ai mai făcut cumva un loc pe undeva și eu nu știu?

Hai să fiu mai explicit. 
Îți apropii buzele de ale mele și tot ce pot spune este: ”Vine!” și o fac la persoana a-III-a doar pentru că am impresia că odată cu tine, mai vine o rafală de săruturi căreia nu-i pot face față. Îți simt trupul lângă al meu și arzi, arzi mereu și mica noastră flacără a devenit un minunat incendiu, în toată perfecțiunea acestei hiperbole, chiar pleonasm. 
Cu tine...cum e cu tine? Cu tine vinul este mai dulce, mâncarea este mai bună, fiecare vers din fiecare piesă preferată e mult mai plăcut, mai ușor de înțeles. Cu tine e abstract din orice punct de vedere și mă lași să apar oriunde, oricum, îmi dai libertata, să fug, să plec, să vin, dar tu știi că ești tu și numai tu. Nu ai cum să simți altfel, e supraomenesc tot ce se petrece. Trăim din noi și ne hrănim reciproc cu sentimente nerostite în fum de țigară și în spuma din jacuzzi. 
Nu ne putem lipsi de celălalt, existăm prin existența celuilalt și te fac să mă faci să mă adori doar pentru că eu te ador exact la fel de mult. Trebuie să te simt aici, acum, în soare, în ploaie, în orice ar fi, ai încredere în mine, și fii, pentru mine. 
Dacă toți ceilalți cresc împreună prin zile, luni, ani, noi o facem invers, suntem împreună de o săptămână și 2 ani, 2 ani din viitorul care prevede mult mai mult. Mă sfătuiești, asculți, ajuți și știi că tot e reciproc, atunci, acum și mereu, pentru că așa trebuie să fie.

Cam asta aveam de spus și...deși aleg să o fac în scris și nu e cinstit, prefer să fii complet uluită când vei citi asta: E prea târziu să mai ieși, e prea târziu să mai renunț, m-am îndrăgostit iremediabil de tine.

Punct. Și de la capăt.

Wine & love & feelings & missing.

Nu pot opri această dorință arzătoare care îmi încearcă imaginația. Perfecțiunea trupului tău mi s-a impregnat în memorie, setea asta nebună de tine pare că nu va dispărea curând. Aș putea să ascult liniștea aceasta inepuizabilă la nesfârșit și să trăiesc prin tine sau pentru tine. Să mă cufund în aroma parfumului tău și să respir din tine, să mă sufoc cu tine.
Vom tremura împreună în fiecare noapte, în lumina difuză a stelelor și ne vom prelinge sufletele pe capota încinsă a mașinii.
Îți caut privirea în fiecare secundă care se prelinge pe lângă mine, în uitare și în singurătate. Nici măcar nu te pot atinge. Mă arzi, mă stingi. Mă sufli, mă întorc. Tot la tine, mereu la tine. Iubesc la tine tot ceea ce eu nu pot fi.
Nu o să te mai las să îmi simți lipsa. ” Nu o să te mai las singur”. O să te iau cu mine să ne scufundăm în abis. Vom aluneca cu o viteză uimitoare și nu îți voi da drumul la mână, dar îmi e teamă că vom ateriza într-un final și tot nu voi reuși să îți spun cât de mult te pot iubi. Merg adânc în sufletul tău și mă pierd prin tine. Mă agăț de o arteră astfel știu că am ajuns în locul de care aparțin. Inima ta pompează atât de puternic și îmi vibrează trupul cu fiecare mișcare. M-am prins atât de bine încât nu voi mai cădea vreodată. Nu te mai las, vreau să trăiesc sărutul primit la fiecare răsărit alături de tine.
Iubesc să te iubesc, iubesc să îmi fie dor și să gust din aroma buzelor tale care se îmbină perfect cu ale mele. Secundele sunt supraelastice, dorul ăsta de nehrănit mă mână spre tine, iubito. Te chem, te trag spre mine. Nu mă respinge. Am nevoie de tine.
Și-am fost lumină în întuneric, am fost progresul tău în decadență, am fost spirtul tău pe rană deschisă, am aburit geamurile mașinii în nopțile în care am stat de veghe. M-am aflat în vârtejul poveștii tale care probabil nu mi-a fost destinată, dar nu m-am putut abține. Cu tine am uitat de durere și am tremurat de dorință și nevoie.
M-am cufundat în plăcere cu fiecare atingere de-a ta. Te-am admirat și te admir. Te-am urmărit cu încredere și am simțit siguranță. Atâta siguranță încât aș putea să te urmez oriunde, oricând. Să fug cu tine, să respir prin tine, să ne pierdem în viteză și să nu ne mai oprim niciodată.

Lovable desire of a lady who simply loves. ( pure imagination ).

Let”s roll!

Scenario: A girl and a boy. Awesome love story until one point. Many quotes, quotations, love songs, everything rather to be impossible for everyone else. They stop, with no reason, they simply stop from being.

The boy: 

I told you last week how much I’ve missed you, how much I think about you every day, every damn second. When I held her in my arms I know she is protected, I could protect her like nobody else. No one could ever achieve that. And I don’t know if there will be another one to make her feel that way. And I believe this. In the book I wrote for her, there’s all my heart, all my love, every single feeling I have for her, it’s all in those lines. (I hope she read them all, because it meant a lot to me.)

And there she were, holding her again like nothing ever happened, like all the pain was gone. And believe me please, that moment will live on FOREVER. Because it was the second time I really felt ALIVE.

The girl:

You held me strong and whisper:

-          Are you sure?

            My heart went crazy. I could feel it ripping off my skin, tearing me apart. My hands were shaking.

-          Yes, I need it!

And when you kissed me I felt like the world stopped. The earth stood still when I touched your lips once again, after that much time. For me, it was perfect! You left me with another memory that will never leave my heart and mind. I was finally happy, knowing that there’s hope. If not for our love relationship, but at least for our long-lasting friendship. And I believed you when you promised me you would never let that much time and not seeing each other. I believed! Once again, I believe every single word you told me.

The boy:

My love, my outstanding love, trust me, I”m changed, I am completely new, I need you, I want you and their will only be you for me, because we were ment to be together, as the whole universe came to plain reality of what our love can realy give. The bad boy is far away gone, I can not cheat on you, I can not lie to you, I simply need you, my endless hapiness.

The girl stood still for a few moments: 

Darling, I need you, I need you more than ever. Even if those days were completely black for us, I am here to help you, to help us, to get us were we belong, to our endless love story. We are both a huge succes as individuals, but think at what we can do together, my angel. I miss your lips, your perfume on my clothes and scarves, I need to see you in every morning. Even if I am completely stupid when I am angry, I need you to know that, mostly, I do not realize what I am saying, excuse me, precious.

The boy, with tears on his eyes:

My love, you know I love you most, you are my one and only. I knew I love you most when I first see your tears crashing on earth, I thought I am a complete idiot, just for giving you reasons to have them, but love, I knew it, you were the first and you will be the last for me, and here I am talking about love, cause you are my unique love, my one and only.

The girl:

I need a man. A real man. A gentleman. A man who can be my best friend and my lover. I need an honest man. “Honesty, Loyalty and Love” – that’s what I want. All I ask you. I don’t like being lied. You know it very well. Was that right? It felt good knowing that I love you and I cry for you every night before I go to sleep? Did it felt good knowing that I wear your perfume every day, that I listen to your voice recorded on my phone whenever I miss you?

The boy:

You know I am here for you, I always were. You know I want to help you, but ask me for, you know I need to be with you, only ask me when you want me. I need you to understand me, I am powerful, but without you, I am nothing, don”t cry my precious, don”t ever try to cry again, we must live in our love story and there we are perfect, only when we love equal eachother.I don’t lie, so I will repet you this: I love you. I always have, I always will. I will never stop. Because this, what I feel, it’s true love. Unconditional love. You can be sure that you will never lose my love. The day I’m gonna stop loving you will never come. Believe that with all your heart. Because it’s the only thing you can be absolutely sure about. My love.

The girl:

I never thought I could say this, but… I love you like crazy, still, I can be with you. At least for now. That’s the person I felt in love with. I felt in love with a butterfly, not with a caterpillar. I tried to make you better, to make you the perfect version of a real man. Please, return to being a butterfly, but don’t fly away that high, because the thunders of your ego will hurt you in a way that I will never have the power to cure.

I made a promise, some time ago. I don’t know if you remember. But be sure that when I will fulfill it, I will have you always. Just for me. Always and forever. 

And this is my happy ending story.

Când vrei ceva cu adevărat.

Când vrei ceva cu adevărat arăți asta.
Când vrei ceva cu adevărat spui asta.
Când vrei ceva cu adevărat simți asta și faci ceva în acest sens.
Când vrei ceva cu adevărat îți impui să rezolvi lucrurile.
Când vrei ceva cu adevărat respiri adânc, gândești și alegi.
Când vrei ceva cu adevărat joci chiar și ultima carte, poate merită riscul.
Când vrei ceva cu adevărat trăiești asta.
Când vrei ceva cu adevărat lupți pentru a obține sau pentru a recăpăta.
Când vrei ceva cu adevărat nu taci.
Când vrei ceva cu adevărat nu lași totul pe seama celuilalt.
Când vrei ceva cu adevărat nu te duci.
Când vrei ceva cu adevărat nu renunți!!!
Când vrei ceva cu adevărat ierți, accepți, speri, iei, dai, dar faci să fie bine.
Când vrei ceva cu adevărat...trebuie să fii capabil să vrei ceva cu adevărat și mai ales, să știi că ce vrei poate fi al tău și că îți dorești acel ceva, cu adevărat, căci altfel, e inutil.

Gol de tine.

Fiori pașnici îmi străbat venele cu o viteză nemaisimțită, nebănuită până acum, ard tot, imagini, note muzicale, voci groase, țipete, reproșuri, palme, tăcere. 
Vine iar, îmi pot auzi inima, bate nebun în toate direcțiile, parcă mai în stânga acum, parcă deloc ritmat, sigur puternic. Foi cu miros de tine, scrisul tău, apar iar mici desene pe caiet, pe foi, texte, aici, acum, sunt aici.
O liniște tulburătoare, tac în mine, înghit, înghit în sec și mi-e poftă de o înghețată. Ceață? NU, nu e ceață, nu mai văd eu, nu mai am ochii deschiși, îmi sunt pupilele dilatate și mă pierd în parfumul meu Chanel, prezent oriunde. Telefonul e aruncat, tot mai departe de mine, devine tot mai inutil, hârtii aruncate peste tot, pumni strânși și plini de păr rupt, gura larg deschisă, gata să țipe, dar mi-a pierit glasul puterii și mă înec în al tăcerii chin, e aici, cu mine și mă bântuie blestematul.
Port încontinuu pijamale, oare e zi,  e noapte? Nu mai contează, ce dacă afară e soare? Pe strada mea nu e! Ce dacă sunt aici, de ce nu sunt acolo, de ce nu sunt unde voiam să fiu de fapt? Flori, îmi plac florile, le văd, zâmbesc soarelui și mă pierd în mireasma lor, inedită parcă, ajung abia acum să o simt, după aproape un an.
Simt oboseala pe trupul meu, am îmbătrânit de mine, am tăcut în fața mea, am luptat cu mine, cu eu, cu acel eu pe care-l iubeam. Am greșit, mi-am mutat viața de mine.
Nu am ascultat niciodată, absolut nicio singură blestemată de viață, dar a meritat, totul a fost cert, inopinant uneori, calm, dar cu nebunia lui, abstract deloc, însă așa a fost tot. Mă plec în fața amintirilor și ridic fruntea spre viitor și spre tot ce îmi poate oferi el mai mult, ce e cel mai bun, pentru că asta sunt eu de fapt și asta merit, de fapt.
Am fost înzestrat cu zodia asta, leu, și sunt întruchiparea sa perfectă. Da, sunt orgolios, cât se poate de mult, sunt u

n nenorocit dacă îmi strici apele, sunt un nemernic cu tine doar dacă ai greșit cu ceva în fața mea sau doar dacă nu te plac, sunt așa cum vreau eu să fiu și trebuie să fie așa cum vreau eu să fie.
Cu toate astea, am și menajat, am menajat o singură dată și mă întreb și acum dacă am făcut bine sau nu, nu știu, nu am un răspuns.
Îmi simt pielea umedă, am transpirat de oboseala mea, văd picuri care cad greu pe podea și simt cum ele distrug totul sub mine, tot ce am clădit cu propria inimă. Sunt obosit, firele de păr mi-s plecate, ude și ele, dar totuși, mai am putere. În vârful nasului am o picătură de sudoare, se revarsă și ea pe pământ, sunt demn să dețin propriul meu ocean de lacrimi, în propriul meu metru pătrat, în care deja pot înota fără probleme.
Simt furie și starea de nevroză mă face să tremur nebunește, țin foile în mână și tremură și ele, nu e liniștem e haos, nu îmi e foame, vreau doar apă, ca să îmi hrănesc sufletul, să mai fie ceva pur în mine.
Din păcate, m-am întors la vechea mea pasiune, pereții, monturi distruse, strâng dinții și merg mai departe, adun ceva, dar nu știu ce e, forță, ură, nebunie, agonie, habar nu am.
Totuși, în liniștea mea, mă opresc din tot, respir adânc, gândesc...și știu, cândva nu va mai fi așa, nu va fi nici bine, e obligatoriu să fie perfect, chiar dacă până atunci îmi fac sufletul ofrandă oricui nu merită.