luni, 30 aprilie 2012

De mâine...

Dar de mâine toate asta nu vor mai conta,
Dacă încerci să spui așa:
Am să trec și peste asta, ce va fi, va fi.
Am să strig iar asta-i viața, e și mâine o zi.

De ce să țip? De ce să îmi distrug iar pumnii și să-i pătez de furie? De ce să lupt cu mine și să îmi fac inima să sufere și să se teamă de mine însumi? Prefer să scriu, prefer să fiu intolerabil și să lupt pentru tot ceea ce îmi doresc, pentru că e ceea ce vreau, ceea ce pot să fac și ceea ce va veni cel mai greu la mine, dar va veni.
Simt atât de multă durere, simt cum degetele îmi funcționează, dar e ilogic, e cretin, pentru că nu reușesc să fac nimic.
”Luptă, luptă mă prostule, luptă pentru ceea ce îți dorești, arată că vrei, dovedește că meriți!!!”
Alter-Ego: De ce să lupt? De ce să mă chinui numai eu? De ce să las lacrimi să curgă iar numai de la mine? Vreau să văd și de la ceilalți că vor, că mă vor și să îmi dovedească asta. 
”Nu, nu, nu! Nu așa, luptă și învață să apreciezi, dar mai ales, învață să te apreciezi pe tine însuți!”
Alter-Ego: Are cine să mă aprecieze, sunt destui și destule cu care vorbesc sau mna...oricum nu-mi pasă...oricum nu are sens, oricum toți sunt la fel.

De ce să nu îngropăm fiecare stare și să transformăm totul în monotonie? De ce lăsăm o secundă să ne facă să suferim și uităm de noi?, uităm trecutul și viitorul...iar noi ne pierdem în prezent. De ce ne dăm seama mult prea târziu că tot ce e frumos în viața noastră vine, poate, din partea altcuiva? E un pic ciudat să spunem că nu avem nimic fără o persoană. E un pic ciudat să vezi că un întreg univers individual se rezumă la o altă ființă.

Vreau să scriu! Scriu ca să mă descarc și ca să mă răzbun. Lasă-mă în pace, vreau să mă răzbun pe mine, vreau să plătesc fiecare greșeală și vreau să trec peste toate, nu vreau să le mai simt, nu mai vreau să le aud, nu mai vreau să cred, nu mai vreau să iert, nu mai vreau să trec cu vederea o inimă mult prea rănită...

De ce să mai dorm? De ce să încerc să mă odihnesc atunci când știu că fiecare cuțit al faptelor greșite mă va înțepa iar și va face să doară mai tare. De ce e totul ascuns în abstractul unei zile frumoase și devine palpabil abia atunci când găsim suferința? 

Lasă-mă să mai iau o doză, una mică, să ating iar culmea apogeului și să rămân acolo, fără să mai am nevoie de nimic. Lasă-mă să simt plăcerea, să ating, să vreau mai mult și să nu mă mai pot opri. Vreau să-ți simt iubirea până la a-mi face rău, vreau să îți văd sinceritatea în ochi, vreau să îți ating sinceritatea buzelor și vreau să cad în adâncul inimii tale și să nu uiți în nicio zi că sunt acolo.

”Frica nu ucide, te împiedică să trăiești!”