marți, 9 februarie 2010

Romanul

Am ramas acelasi personaj infam intr-un roman, poate chiar in cel al vietii mele. Romanul in care traiesc, e unul de dragoste, in care tu esti apogeul meu, nu exista cineva mai sus de tine, esti unica persoana care ma completeaza, desavarsindu-ma, impingandu-ma la perfectie, la ideal. Fiecare capitol descrie o noua intamplare in care suntem implicati, fiecare alineat descrie un pas mai departe pe care l-am facut impreuna, iar in fiecare rand primeaza un "te iubesc". 


Iti simt prezenta urmandu-ma oriunde, ea devenind singura in care pot avea incredere atunci cand nu esti aproape. Atingerea ta ma domina si acum, innecandu-ma in propriul vis din care nu mai vreau sa scap. Mana ta m-ar putea omori doar apropiindu-se de mine, in schimb de fiecare data cand ma atinge devin mai puternic,  infiorator de puternic doar pentru ca esti in mine iarasi. Privirea ta isi loveste dorinta si speranta de mine facandu-ma sa lupt ca sa i le implinesc reusind astfel sa ma apropii de tine. Fiecare pagina reprezinta o noua experienta, o noua dorinta implinita si inca un pas, un pas mai departe...Niciunul din protagonisti, fie eu, fie tu, nu am avea rost in romanul asta individual, nu ar mai exista acest roman, nu ar mai avea sens, ar fi doar cateva cuvinte aruncate pe niste hartii, fara rost.


Sufar cand esti departe, iti simt aroma in fiecare colt al camerei mele, te confund cu unele persoane urmand sa realizez, dezamagit, ca nu esti tu. Simt prezenta ta care ma invaluie in voaluri de casmir, simt surasul tau ca al menadelor, vrand sa ma cucereasca, simt fiorul tau, de care imi era atat de dor. Dar, acum stau si ma gandesc, am incredere in tine, te vreau si te iubesc numai pe tine, hone!