Spune, hai! Știi să răspunzi la asta? Nu, nu știi, oricine ai fi. Eu unde dracu sunt? Huh? Habar nu am, m-am ales doar cu un corp, unul parțial funcțional, care nu e în stare să mă poarte nici măcar până la magazinul de la colț. Un corp care nu mă mai lasă să fac sport, să fac ce obișnuiam să fac înainte, când corpul ăsta era plin de suflet, de speranță și lacrimi, lacrimi de care acum s-a uscat.
Inevitabil vă aud, vă văd și în urma mea de ambiție, mă opun vouă. Luptam pentru ce iubesc, dar acum? Ce dracu mai fac? Cad, nu? Cad, la dracu! Unde e mă puterea din picioarele mele? Ce e cu mâinile astea lipsite de putere! Vreau să mă spăl și să nu mă ajute nimeni, vreau să mă descurc singur în tot ce fac. Vreau să fiu o rocă dură, așa cum obișnuiam să fiu înainte să îmi pierd sufletul.
E atât de dureros să îmi văd viața în gurile voastre, să mă vorbiți și jur că vă detest pentru asta, nu pentru că mă judecați, ci pentru că nu sunteți nici măcar în stare să mă convingeți să vă vorbesc, nu sunteți în stare să înțelegeți că dacă un om a greșit, nu are nevoie de milă, ci de sprijin. Tot ce mi-a mai rămas e coloana vertebrală și-am să-ntorc lumea pe dos, dar pe post de favor, celor ce cândva mi-au dat o mână de ajutor.
"Și nu mă-ntreba ce pot să fac pentru ce iubesc, că-s capabil să-nvârt tot pământul invers!!!".


Da, sunt propriile mele realizări, nu cu limite, nu cu vise. În subconștientul meu, îmi place să te numesc muză. Îmi place să îți simt privirea grea năpustită pe toată retina mea. Îți pot simți candoarea trupului și pielea fină, ești un sirop dulce-acrișor și curgi pe mine, e cald, mă învelesc cu tine. Îmi place să îți strâng în pumni părul cât timp ești în brațele mele, mă ajută să înțeleg mai mult, să te înțeleg. Îți pot vedea ochii dându-se pe spate, pleoapele ți se închid și îți muști buza, apoi vii asupra mea și tremuri într-un ritm de inimă nebună, fără să te mai pot opri cumva.
Renasc, prin tine. Îmi dai energie și mă încarci cu rău. Însă de data asta e un rău bun. Tu mă încarci cu duritate, dar asta ca să nu mă mai poată opri nimic, în afară de Dumnezeu. Tu mă încarci cu nervi, dar asta ca să am răbdare să te pot asculta. Tu mă încarci cu ură, dar asta ca să îmi dea mai multă ambiție și dorință să reușesc să fiu mai bun decât ce obișnuiam să fiu.
Sunt sigur că te surprind, că nu mă înțelegi, că pentru tine este o ceață densă în față și un drum drept, știu că uneori nimic din mine nu mai face sens, dar așa sunt eu, diferit. Nu pot fi la fel, ar însemna că nu mai sunt eu, unicul eu, cu durerea și suferința mea, cu lipsurile și neajunsurile mele, cu răutatea și duritatea mea, dar mă bucur că e așa, probabil am și ceva bun, de aceea dau ochii cu tine atât de des. 
Nu sunt în stare să îți explic de ce tu, nu știu de ce te-am ales, dar știu că tu ești lângă mine și îmi dai putere, multă putere, așa că am decis că oricât de lung sau scurt va fi drumul nostru, oricât de sărac sau de bogat va fi, oricât de lent sau abrupt, eu vreau să fie frumos și cu mâinile strânse, vom continua, în tăcerea iubirii noastre care întârzie să se arate. Trebuie să ne ajutăm, să ne sprijinim, să fim puternici, irațional de darnici să reușim și dacă tot veni vorba, trebuie să fim ambițioși, cei mai ambițioși.

"Cred orice, cu condiția să fie incredibil!"- Pascal Bruckner
"O să fie bine, Robert!", "se vor rezolva toate!", "cu puțin noroc, o să reușești!", "timpul le rezolvă pe toate".

Da...aud aceste cuvinte foarte des și sincer, este strict vina mea că sunt foarte decis să NU cred în ele. Nu va fi bine dacă nu fac ceva în acest sens. Nu e vina mea că Donald Trump a spus că "norocul ți-l faci cu mâna ta", iar eu cred în asta. Și mai mult de atât, nu avem voie, noi, oamenii, să decidem cine și ce face cu timpul său sau ce face timpul pentru fiecare dintre noi.
Sunt un vulcan, din păcate, am erupt și mi-am trăit clipele de glorie. ( Mintea mea: stai puțin, ok, ți-ai trăit clipele de glorie pentru cei 21 de ani pe care îi ai ACUM, dar, stai să vezi ce urmează!!!) și exact așa e. Am erupt și poate nu am la fel de multă forță ca înainte, poate că nu mai sunt la fel de simpatic sau de frumos ca înainte, dar sunt tot eu și din 10 cunoștințe, 9 mă vor descrie drept ambițios. Și știi de ce? Pentru că așa e! Pentru că nu am de gând să stau în pat un an și chiar dacă va trebui să mă târ, o voi face. Nu am de gând să nu fac flotări și tracțiuni cu ambele mele brațe, da, e greșeala mea că nu am știut cum e să cazi, dar va fi meritul meu dacă mă voi ridica atât de sus pe cât îmi doresc.
Dacă pot sfătui ceva, pe cineva, pe oricine, i-aș spune să fie mulțumit. Fii mulțumit cu ce ai până la un moment dat, asta nu înseamnă că nu trebuie să ceri mai mult, înseamnă că trebuie să apreciezi ce ai până acum. Apreciază că poți scrie, că poți merge, că te poți spăla, că poți ține o carte în mână, apreciază că vezi, că gândești, că uneori reușești și alte milioane de exemple. De ce să fii mulțumit? Pentru că, la naiba, poate fi mai rău.
Și acum o să vă spun și vouă ce îmi spun și mie, cu aceleași cuvinte:"luptă mă, ridică-te, mai fă încă 5 repetări, citește, du-te" și multe altele și, din păcate, nu vă pot transmite tonul cu care mi-o spun, dar e mult mai urât decât pare deja.
Așadar, orice vulcan poate erupe, că se refac sau nu, nu mă interesează, că se despică în 3, nu mă interesează, dar totuși, cred că ați auzit și voi de vulcani care erup de mai multe ori.


" Nothing truly great ever came from a comfort zone". - din dream chart-ul meu, fotografia 14.