sâmbătă, 23 august 2014

Viața, altfel.

Nu am mai scris de mult, m-am înecat în cotidianul propriei mele vieți, asta până când lucrurile au luat turnura vieții mele. Nu am să descriu ce s-a întâmplat, dar am să descriu ceea ce simt.
Nimeni, dar nimeni nu poate simți ce simt eu, amalgam de sentimente, un abis de alb în care cad cu mare viteză și aștept să mă opresc la un moment dat, chiar dacă voi suferi mai tare. Am descoperit oameni fascinanți în viața mea, oameni care au avut tăria să îmi dea vești teribile, oameni care m-au sprijinit și nu în ultimul rând, dar poate și cel mai important, am descoperit prieteni, prieteni pe care în aceste zile am învățat să îi apreciez nespus. Din păcate, există un "dar", acel dar urmat de faptul că suferința mea, care nu mai are limită. În esență, am devenit un obiect ajutorat, tot ceea ce nu am sperat vreodată. Independența și pofta mea de viață au scăzut într-un număr nelimitat de niveluri, iar eu nu mai reușesc să mă prind de niciunul.
Te-ai întrebat vreodată cum e să vezi curcubeul gri? Eu am văzut asta.
Te-ai întrebat vreodată cum e să te trezești zilnic la 5 dimineața și să realizezi cât de mult a mai rămas din ziua respectivă? Eu nu pot altfel.
Te-ai întrebat vreodată cum e să îți dorești să te miști și să nu poți face nimic în privința asta? Eu simt asta.
Te-ai întrebat vreodată cum e să simți nimic, dar totuși să mai respiri? Eu trăiesc asta.
Fiecare om își are rostul lui în viață și doar cu puterea Lui Dumnezeu mai pot să respect asta. Greutatea de pe umerii unei persoane poate fi mare, greu de cărat sau greu practicabilă, dar discutăm despre o greutate fizică, care până la urmă nu înseamnă nimic, dar gândește-te cum ar fi să simți același lucru, dar psihic, fără menajamente, fără altă trăire care să aducă a fericire, doar tu, "umeri" și durere. 
Așadar, oricine ai fi, învața ceva din articolul acesta, învață să îți prețuiești viața că nu știi când se poate termina, învață să lupți cât de mult poți, nu aștepta să fii obligat să lupți, învață să îi apreciezi pe cei apropiați, îi poți pierde oricând sau pot deveni mâinile și picioarele tale. 

Am scris tot eu, diferit, nu așa cum mi-am obișnuit lectorii. E un articol altfel, un articol care va fi, probabil, urmat de multe articole asemănătoare, căci așa e viața, "cu bune și rele".

P.S. Învață ceva de aici.