marți, 1 octombrie 2013

Neinteles.

Ploua, ploua de 2 zile, fara pauza, fara sa para ca se va mai opri vreodata, dar asta e in viata reala. In a mea...oare de cand ploua?

Furci de picuri se infig in pamantul moale, slab, incapabil sa faca fata puterii micilor picuri. Ploua aici, dar ploua si in mine. Ploua un siroi de cuvinte neinteles si un tratament efemer, pe care incerc sa il reneg. Ploua a lacrimi de dor, uitate pe un obraz mult prea uscat ca sa mai poata fi vreodata catifelat. 

Am mainile inghetate acum, s-au invinetit putin, dar nu mai conteaza. Degetele-mi alearga a poveste de amor ascuns, renegat si cizelat in spaima fiecarei zile de care ma apropii. Unghile-mi stralucesc in bataia neonului ce-ar vrea sa-mi ia ultima sclipire din ochi, ultimul fragmentat ce a scapat nepatat de rosu. Un ciclu abstract de puncte, linii si arce de cerc imi lovesc ochii de dimineata pana seara
tarziu, uitand complet de ce exist aici.

Nu, nu sunt plictisit, sunt doar puternic si uneori, imi e teama, chiar si de mine. Am invatat si m-am invatat asa cum am putut mai bine, pentru ca nu am putut sa accept, am preferat sa lupt de unul singur. Ploua a lupta ce se da intre mine si mine, iar invingatorul se lasa mult prea mult asteptat. Ploua a dor de negru, de simplitate si de abstractul uzualului de care m-am despartit de mult, fara ca tu, oricine ai fi, sa intelegi si doar sa te lasi dus pe siroaiele de picuri ale cuvintelor mele ce te poarta navalnic spre nici tu nu stii unde, dar te lasi dus, pentru ca nu mai poti sa te opui gandului meu.

Picuri de tipat si repros la maxim doua ore distanta unul de altul.Sosesc cu o viteza istovitoare, fara sa mai pot sa le pricep, dar lupt, si in perfectiunea mea imperfecta cu care ma leg de tine si cu care ma inclin pe mine in fata cunoasterii, le inteleg si ma predau lor, asemeni unui gand ce-l urasc, dar de care nu vreau sa ma lipsesc, in insusi puterea mea. 

Ploua, ploua acum si va ploua mult timp de acum incolo.