luni, 26 septembrie 2011

Cum ar fi sa pleci?

Ocean de lacrimi...aduse doar de o simpla posibilitate. Dor nemaivazut si totusi, esti aici. Cuvintele cheie ale acestui dezechilibru: plecare, deaparte, adio, pierdere.


Vine si intrebarea aia pe care imi era frica sa ti-o pun: Cum ar fi sa pleci? Ce ai de gand sa faci? E atat de usor: as vrea sa plec in straintate, as vrea sa fiu acolo sau acolo, parintii nu sunt de acord, poate reusesc. Mi-a placut mereu probabilitatea, si nu posibilitatea, am iubit sansa, nu speranta.


Sa vezi o inima sfasiata e usor, insa, sa simti o inima sfasiata e ca si cum tocmai ai realizat ca nu e locul tau printre pamanteni. Lacrimi de sange pica din ochii tai, calvar al motivelor insemnate, cateva fire de par in pumn, scrasnetul dintilor si o ultima speranta, care de fapt este certitudinea ca ai pierdut.


Trebuie sa fii prea las ca sa poti spulbera visul unei persoane si e complet impertinet sa speri sa nu se indeplineasca. Abstract in gandire, certitudine in viitor si tu ce ai? Alte motive ca sa realizezi ca asa va fii. 


E imbratisarea aia, banala, cu care m-am obisnuit sau poate simplul "servus", dar e ceva care tine cu mine, poate ca sunt lacrimile cu care m-am obisnuit sa lupt si sperantele in care nu mai cred de mult. E sarutul ala pe care acum nu mi-l pot imagina lipsindu-mi, e atingerea aia care ma infierbanta si imi da fiori, e cineva, pentru mine.


Cum sunt cuvintele atunci cand nu le mai intelegi? Si ce rost au zilele, atunci cand stii ca va veni acea zi cand vei spune: "multa bafta!", te vei intoarce, vei zbiera, si vei vrea sa fugi, cat de departe poti. De ce sa mai incerci sa intelegi ceva? Pe mine nu e nevoie, ma cunosti doar...


Imi place sa zambesc si iubesc sa fac asta alaturi de prietenii mei, alaturi de cei pe care ii am alaturi si alaturi de tine. Iarta-ma, gresesc, dar nu pot evita. De ce sa evit franghiile viitorului, cand stiu ca imi e frica de el? De ce sa nu il infrang de acum, sa stiu ca e pentru binele...unuia dintre noi.


Ai spus si tu: "Nu prea mai e timp, ca trece foarte repede..."

duminică, 25 septembrie 2011

Impas.

E ilogic sa crezi ca totul este colorat in aceleasi nuante. Nu mai stiu cum e sa crezi cu adevarat si nu mai stiu cum e sa vreau din nou, nu mai stiu cum obisnuiam sa fiu. Imi placea sa filosofez si asta nu am uitat nici acum.
M-am saturat sa cad in banal, sa simt cum conformismul ma inconjoara, si parca, fara sa mai pot ajunge la mal, ma inec in puterea valurilor sale. Nu imi place sa ma gandesc la viitor, imi e frica de el, este inspaimantator, poate aduce surprize placute si surprize mai putin placute. Nu iarta pe nimeni. 


Stiu sa cred in mine. Cum e sa crezi in iubire? "Ma iubesti, deci sunt, te iubesc, deci suntem." E placut sa fie totul neplanificat, incadrat intr-o dezordine clasica, care iti provoaca doar placere, in schimb, planurile duc spre succes. 


Mi-e dor de ardoarea buzelor tale, de freamatul trupului tau, inundandu-ma. De ce esti o esenta atat de tare pentru mine? De ce esti atat de buna cu mine? Nu caut sa iti spun raspunsuri, caut sa iti arat raspunsuri. Iubirea este arta pe care nu o pot realiza fara tine, am nevoie de tine sa pot crea, tu, ma ajuti pe mine sa retraiesc, pentru ca am invatat impreuna sa recviem pentru un vis, visul nostru frumos. Nu vreau sa pretuiesc sau mai bine spus, sa incadrez viitorul nostru, pentru ca maine poate pleci, gresesc, uiti, nu iert...


Imi place sa privesc sclipirea ochilor tai. Vreau sa fii o gura de aer pentru mine, vreau sa respiram acelasi aer si sa ne cufundam in placerea proprilor emotii. Imi arde trupul, iar trupul tau frige practic. Iti simt unghiile escaladandu-mi spatele, iar palmele mele iti sustin intregul corp. Peretele e o briza, racoarea lui te face sa vibrezi, ochii imi sunt rosii, iar inima imi bate frenetic. Nu incadra nimic in abstract, nu cataloga aceasta relatie, pentru ca nu poti, nonconformismul e descris prin ea.


Astept sa vii, sa ma sprijini, esti acea persoana care ma motiveaza, care imi gaseste intelesul si nu inteleg de ce, dar ma obligi, fara sa imi spui, sa lupt si lupt ca un nebun pentru ca viitorul sa fie bun, pentru ca el e rezerva de care vom depinde mai tarziu.


Nu mi-ai spus ca m-ai iertat. Te iubesc.