sâmbătă, 29 iunie 2013

Liniștea.

 fhttp://www.youtube.com/watch?v=yCC_b5WHLX0

Suntem soldați, cu toți. Suntem soldații propriei suferințe și a propriei tăceri, de cele mai multe ori. Suntem soldați în fața dragostei pe care o primim sau pe care suntem capabili să o oferim.

Acorduri de chitară cântate pe aceeași canapea, defectă, dar confortabilă. O viață pură, purtată pe val de note muzicale, în așteptarea a ceva care nu se întâmplă, ceva care vrei să apară, dar nu o face. O viață genială, văzând parcă un înger într-o realitate pe care vrei să o trăiești, dar tu, impertinentule!, ai ales să îți trăiești viața cu acel înger.

Oricine ar citi pe acest blog nu are cum să nu știe despre lumina din camera mea, e mereu palidă, galbenă, mult prea elegantă. Astăzi este puternică și parcă fluctuează, asemeni inimii mele, în bătăi slabe și rare și în bătăi extrem de puternice și rapide. E amuzant :)) ( primul emoticon pe acest blog! ), e amuzant că lumina aceasta m-a văzut azi zâmbind fals, m-a văzut și plângând, dar m-a văzut mereu, pentru că am fost aici toată ziua, fără să schimb ceva.

Alb, hârtie, imaculat și curățenie, o curățenie perfectă între toate mormanele de gânduri, încătușare în ele și decizii peste decizii. Am scris pe foi, cu pixul, dar am scris fiecare minut de liniște pe inima mea, am acoperit-o în ore, minute, secunde și tot ce mai ține de timp, fără să ratez nimic. Aerul mă face mai rece, dar transpir neîncetat un dor care mă macină subtil și plăcut, un dor de care îmi era dor. Frisoane! Ascund în ele teama reîntâlnirii și dorința de a mă descărca prin cuvintele spuse aici, marcate și îmbâxite în dragostea mea, numai a mea.

Am privit cerul încă de dimineață. Era perfect senin! Apoi au apărut câțiva nori, s-a pătat cu galbenul venit din soare, apoi a încetat, s-a înfuriat, a devenit negru deurie și apoi s-a întunecat, iar acum, nenorocitul, mă privește el, fără să mă înțeleagă și fără să aibe habar că eu l-am urmărit toată ziua și nu am înțeles de ce a trecut prin atâtea stări, când brusc, am realizat că am făcut la fel.

Se simte ca o primă atingere, se apropie de mine, îmi amintesc parfumul pielii, o aromă parcă zburdă pe aici, se ține totul tare, în niște suporți puternici, fier de dor, suduri de iertare, țevi pline de zâmbete, lacrimi și un fluid de amor, care circulă bezmetic pe aici.  



luni, 17 iunie 2013

Să exiști.

Sunt momente în care sunt optimist, poate prea optimist, sunt momente în care sunt pesimist însă și ajung ușor la extremul acestei stări, însă sunt adesea momente când văd realitatea și încerc să nu mă sperii prea tare de tot ce pot conștientiza.

Ești lângă mine și te țin de mână, te simt aici, te simt alături de mine, mă sprijini, mă ajuți, ne ajutăm, ne respectăm și un infinit de lucruri pozitive cu care pot continua fără să vreau să mă opresc vreodată, însă pentru a putea face toate acestea, am nevoie de tine, să exiști!

Știu că sunt rău, sunt dur, sunt atât de rece uneori încât, probabil, simți că nimic nu mă mai poate face să-mi revin în afară de mine, dar așa sunt eu, așa m-a învățat viața, mi-a dat câte o palmă peste față și nu a avut niciun pic de milă. Viața m-a învățat să lupt, să lucrez, dar ce e cel mai important, probabil, m-a învățat să prețuiesc oamenii care merită asta cu adevărat, iar tu, tu meriți să te apreciez din plin.

Știu că tu, iubita mea, A.A.P., ești ocupată acum, ai treabă, ești obosită și probabil nu te aștepți la nimic diferit de la ziua asta, însă eu, C.M.R., am luat decizia că vreau să schimb asta și nu pentru că azi e o zi mai altfel sau e vreo sărbătoare, nu, azi e luni, și e o zi specială pentru mine. Știi de ce..? Pentru că tu exiști și azi, pentru mine. 

Spuneam într-un paragraf mai sus că sunt rece, dur, etc, însă trebuie să te anunț că nu e nimic schimbat, sunt la fel de rece, de dur, de tăcut uneori, de cum nu îți place, însă, nu și pentru tine, nu azi. 

Ceea ce urmează poate că nu înseamnă atât de mult pentru tine și poate că și alții au încercat aceleași cuvinte doar că le-au ordonat altfel, poate că ești obișnuită cu ele, însă cred că e mai important faptul că ți le spun EU și sunt din suflet, așa cum am putut eu să le adun.

”Draga mea, au trecut 8 luni și 6 zile de când am pășit împreună pe portița către un viitor comun și pot spune cu mare sinceritate că sunt mândru să pășesc în continuare, alături de tine, fără să mă uit o secundă înapoi. Cu toate că eu sunt narcisist, egoist uneori și am multe alte defecte, am ales ca acum, să fiu deschis, să mă exprim și să dau frâu liber degetelor mele să reușească să tipărească ceea ce le dictează inima mea. 
   Voiam să îți spun că fericirea adevărată o găsește fiecare dintre noi, o găsim într-o întâmplare, într-un lac, într-un copac sau, uneori, o găsim într-un suflet care merită tot respectul și toată dragostea noastră. Cu toată modestia, afirm că sunt cel puțin cel mai norocos bărbat, de pretutindeni. De ce? Nu pentru că te-am găsit, ci pentru că exiști. Munca mea, din acești primi 19 ani de viață pare că a avut un sens, au meritat cărțile legate de bunele maniere pe care le-am citit, au meritat operele de artă pe care le-am deslușit, au meritat podelele curățate, mesele servite, paharele spălate, mașinile conduse, telefoanele schimbate, regulile unui gentlemen ( ”Nu îți fă iubita geloasă, fă-le pe altele să fie geloase pe iubita ta! ”) tot, dar absolut tot a meritat doar ca să le aplic în viața mea și să ți le pot oferi ție și nouă.
   Nu știu cum să fac în așa fel încât să ajung la subiect, dar las sufletul să o facă direct pentru mine, iar din tot amalgamul de cuvinte, de sentimente, de trăiri, pasiuni și dorințe, îl rog pe el, pe sufletul meu, să aleagă unicul și purul adevăr pe care vrea să-l rostească:

Ești iubita mea frumoasă, iar dragostea mea pentru tine este un infinit de trăiri, adevăr și pasiuni. ( Egoism: Nimeni nu va putea să ofere acest tot asemeni mie, nici măcar tu nu vei vrea asta. )

Important este să exiști pentru mine și pentru noi. Iubesc să te iubesc. maimictrei

joi, 13 iunie 2013

Costum.

Puțin abstract deslușit de lumina slabă a veiozei, aceleași culori perfect relaxante și începem ceva, ceva care nu știu ce va însemna, ce va fi sau ce va conține, nu mai contează, începem.

Un calm apăsător zace în acest loc, vântul adie parcă pașnic, însă dorința mea dăinuie și vreau, mai mult, mai tare. Vreau să port un costum, elegant, extrem de elegant. Vreau să fie compus din 3 piese și o pereche de pantofi aproape perfectă, căci pentru perfect, am să definitivez eu aspectele necesare.

Aș vrea ca în primul rând să fie de o culoare bej, nuanțată de niște dungi maron extrem de fine. Destul de simplu...huh?! 

Aș vrea să port un sacou de masculinitate în care să ascund același corp de care sunt mândru și voi lăsa acest top să îmi desăvârșească dorința mea veșnică de expansiune, de realizare, dorința de a reuși în viață și de a atinge target-uri mult prea înalte, dar de care nu am reușit să realizez niciodată până acum că ar trebui să mă feresc de ele. Sacoul va fi cambrat și va strânge la mijloc un complex de virilitate și în elemente ce îmi vor trasa liniile corpului sincerității și al eternului romantic în care am pătruns de aproximativ 8 luni.

Aș descrie pantalonii ca fiind drepți, o dungă perfectă a vieții prin care trecem cu toții, dar pe care prea puțini știm să o apreciem. Am să cer ca acești pantaloni să fie exact cât lungimea membrelor mele, astfel voi știi să îmi aștern fiecare trăire, fiecare sentiment și fiecare dorință pe atât cât ei îmi vor permite, lăsând în abundența nuanțelor de maron păreri, concluzii și satisfacții a tot ceea ce am trăit, ceea ce am savurat și din plin și probabil, ceea ce nu voi uita niciodată.


Cămașa...Un perfect de alb, imaculat, simplu în care să scufund pete de plăceri nevinovate și pe care să o pătez cu puncte roșii, puncte primite pentru fiecare faptă bună pe care am făcut-o, dar și pentru fiecare faptă rea pe care am reparat-o. Va avea un guler special pentru papion, perfect drept, tare și care va găzdui un papion vișiniu, de dimeniuni medii, un papion ce va strânge între ”brațele” sale fiecare trăsătură a mea, care s-a dus, s-a schimbat, s-a reparat și mi-a arătat nu doar că pot fi mai bun, ci că pot fi mulțumit și că eu chiar pot mulțumi și pe altcineva.

Au rămas pantofii, piele întoarsă, fină, la fel ca tandrețea și pasiunea care zac în viața mea, căci cu ele am reușit să adun, să atrag, să păcătuiesc și să remarc ușor, ușor, că drumul cel bun este acela pe care îl găsești în compania acelei fete, pe care o vei considera mereu adorabilă și fără de care nu prea ai sens. Vor fi maron, extrem de eleganți, la fel ca tot ce însemn eu, căci viața noastră o primim cu toții, însă felul în care o trăim este strict alegerea noastră.

Și, deși am menționat cele 3 piese, aș vrea să mai adaug ceva, detaliile. Cămașa va avea butoni argintii, în carouri, iar fiecare carou reprezintă fiecare minciună pe care am renunțat să o spun și am ales totuși, să divulg adevărul, chiar dacă de multe ori nu mi-a fost favorabil. Lănțicul de la gât va avea colier negru, iar el va fi ascuțit și argintiu mat, atât de mat încât pe el va putea curge perfect fiecare lacrimă vărsată și atât de ascuțit încât va înlătura orice suferință care va vrea să se mai apropie de mine și de tot ce însemn eu. 

Ceasul va fi același, în timp real, căci asta e viața mea, iar timpul acesta este cel în care trăiesc.

Mulțumesc.