Ești tu, sunt eu, suntem noi uneori, două lumi diferite și totuși același înțeles. Sub lumina sobră a lămpii de pe perete observ cum, în mod pașnic, poate puțin prea rapid, degetele mele conturează acest text, aducându-l într-o formă brută către un final, dar nu asta contează, ci ce vei înțelege tu...

Un drog perfect îl poți găsi o singură dată, devii absolut dependent de el și nu mai poate fi înlocuit de nimic și dacă l-ar înlocui cineva, nu ar fi îndeajuns de tare ca să satisfacă aceeași venă nesaturată vreodată. Te vreau în universul meu, complex, nebun, abstract, abisal, indecis, nu-mi pasă, te vreau acum, te voi vrea mult timp de acum înainte și te voi și avea. ( Vezi? Încrederea în mine m-a făcut să spun asta! ).

Mă regăsesc pe mine în tine, deși tu...poate abia acum afli asta. Găsesc ambiția mea în tine, în mod ironic, îmi găsesc unele gânduri și idei în tine, paradoxal, două persoane de sex diferit, aceeași înțelegere, aceeași mentalitate, aceeași duritate, comportament și pot continua la nesfârșit. Te vreau pentru că mă vreau și mă iubești pentru că te iubești, în mod abstract, ne vrem reciproc, înțelegi, nu?

Drumul e mult prea lin, căldura nu domină în atmosferă, însă trupurile noastre fierb, te apropii, mă apropii, dar ne limităm, ușor ușor, pentru că intervine rațiunea și știm prea bine că ” toate la timpul lor! ”. Ai ales să joci în jocul ăsta deși te-am avertizat, ai vrut să lupți, ai vrut să-mi simți dragostea, ai vrut să pierd, ai vrut să mă ai, să fiu numai al tău și iată-mă. 

Teribilismul nostru, nu te văd azi, nu te-am văzut ieri, sper doar să te văd mâine, dor de tine, pasiunea, tandrețe, nu știu de ce !, te vreau ! Taci, închide ochii, trăiește odată cu mine, vino mai aproape, simte, lasă-mă să te răsfăț, dă-mi voie să te las să vezi prin ochii mei, să vezi totul altfel, să vezi echilibrul pe care ți-l oferi, ia-mi inima și taci, nu mai spune nimănui că e la tine. 

Taci, ascultă-mă, eu sunt și voi fi numai al tău...