Tu te-ai întors. Muți iar fiecare părticică din mine, mă despici în bucățele și sunt complet inutil în fața puterii pe care iubirea ta o are. Sunt prea mic pentru a îți face față, sunt prea timid ca să reușesc să îți spun adevărul și vreau să par dur și rău, ca să aflu, când e prea tărziu, că mă apreciezi exact pentru ceea ce sunt.


Tu, tu ascunzi fiecare dramă, fiecare idilă dintre noi doi, faci totul să dispară chiar sub ochii mei și îmi ceri viitorul,  dragostea, clipele, adevărul. Știi să-mi zâmbești iar, așa cum faci de fiecare dată și cum, deasemenea, reușești să îmi sucești mințile de fiecare dată. Dai minciunii iertare și adevărului sens, uiți totul, ștergi ușor și vii iar, vii în mine,  în inima mea, dar tu știi că defapt nu te-am lăsat niciodată să pleci de acolo.


Am mers în continuare atunci când trebuia să plec, plec, mă ascund, dar știu că nu mă vei lăsa în pace, nu poți, nu vrei, nu vreau. Am pășit repede, ne-am luptat, am plâns, a trecut un an, nu ai uitat nimic, ești iar aici, îmi zâmbești cu aceeași putere extraordinară, îmi dai speranță, îmi dai lacrimi, îmi dai crezare, vreau doar să fug, dar știu că nu vreau să fug fără tine.


Ia-mă tu, alege tu, fii tu, iubește-mă, numai tu!