luni, 30 aprilie 2012

De mâine...

Dar de mâine toate asta nu vor mai conta,
Dacă încerci să spui așa:
Am să trec și peste asta, ce va fi, va fi.
Am să strig iar asta-i viața, e și mâine o zi.

De ce să țip? De ce să îmi distrug iar pumnii și să-i pătez de furie? De ce să lupt cu mine și să îmi fac inima să sufere și să se teamă de mine însumi? Prefer să scriu, prefer să fiu intolerabil și să lupt pentru tot ceea ce îmi doresc, pentru că e ceea ce vreau, ceea ce pot să fac și ceea ce va veni cel mai greu la mine, dar va veni.
Simt atât de multă durere, simt cum degetele îmi funcționează, dar e ilogic, e cretin, pentru că nu reușesc să fac nimic.
”Luptă, luptă mă prostule, luptă pentru ceea ce îți dorești, arată că vrei, dovedește că meriți!!!”
Alter-Ego: De ce să lupt? De ce să mă chinui numai eu? De ce să las lacrimi să curgă iar numai de la mine? Vreau să văd și de la ceilalți că vor, că mă vor și să îmi dovedească asta. 
”Nu, nu, nu! Nu așa, luptă și învață să apreciezi, dar mai ales, învață să te apreciezi pe tine însuți!”
Alter-Ego: Are cine să mă aprecieze, sunt destui și destule cu care vorbesc sau mna...oricum nu-mi pasă...oricum nu are sens, oricum toți sunt la fel.

De ce să nu îngropăm fiecare stare și să transformăm totul în monotonie? De ce lăsăm o secundă să ne facă să suferim și uităm de noi?, uităm trecutul și viitorul...iar noi ne pierdem în prezent. De ce ne dăm seama mult prea târziu că tot ce e frumos în viața noastră vine, poate, din partea altcuiva? E un pic ciudat să spunem că nu avem nimic fără o persoană. E un pic ciudat să vezi că un întreg univers individual se rezumă la o altă ființă.

Vreau să scriu! Scriu ca să mă descarc și ca să mă răzbun. Lasă-mă în pace, vreau să mă răzbun pe mine, vreau să plătesc fiecare greșeală și vreau să trec peste toate, nu vreau să le mai simt, nu mai vreau să le aud, nu mai vreau să cred, nu mai vreau să iert, nu mai vreau să trec cu vederea o inimă mult prea rănită...

De ce să mai dorm? De ce să încerc să mă odihnesc atunci când știu că fiecare cuțit al faptelor greșite mă va înțepa iar și va face să doară mai tare. De ce e totul ascuns în abstractul unei zile frumoase și devine palpabil abia atunci când găsim suferința? 

Lasă-mă să mai iau o doză, una mică, să ating iar culmea apogeului și să rămân acolo, fără să mai am nevoie de nimic. Lasă-mă să simt plăcerea, să ating, să vreau mai mult și să nu mă mai pot opri. Vreau să-ți simt iubirea până la a-mi face rău, vreau să îți văd sinceritatea în ochi, vreau să îți ating sinceritatea buzelor și vreau să cad în adâncul inimii tale și să nu uiți în nicio zi că sunt acolo.

”Frica nu ucide, te împiedică să trăiești!”

duminică, 22 aprilie 2012

Tema: Hai să pictăm! Subiect: Viața.


Vino să desenzi alături de mine, copile. Vino să pictăm viața împreună. Ia pensula în mână și vino și alege culorile, ai doar șapte la dispoziție și fiecare reprezintă câte o zi a săptămânii.
Vino să pictăm faptele noastre, să pictăm universul în care ne pierdem în fiecare zi, vino să pictăm drama prin care oamenii trec, știu că nu pricepi nimic din ce spun, dar tu ești mic, ești încă pur și vreau să te apăr de lumea asta dură.
Uite, tu dacă alegi marțea, care e albastrul, pictezi și cerul și marea, pentru că tu încă poți, dar noi, noi suntem obosiți de cotidian, de absurdul fiecărei zile. Poate că pentru noi albastrul e doar culoarea notelor din catalog, sau a cifrelor de pe facturile pe care le avem de plătit, ideea e că albastrul nu mai e doar mare și cer, albastrul e și el un negru.
Alege acum vinerea de exemplu, verde, e natura pentru tine, frunze, prospețime, dar pentru noi frunzele sunt mai ofilite, prospețimea o mai resimțim din balsamul rufelor, nu din adâncul inimii. Tu nu poți vorbi, tu doar privești și zâmbești frumos, tenul îți e pur, părul curat, hăinuțele îți sunt toate frumoase și mămica ta are mare grijă de tine, dar eu te rog să te ferești să crești.
Uite, mai alegem o culoare, alegem sâmbăta, care reprezintă roșul. Și tu vezi roșul intens, puternic și aici, deși noi oamenii suntem răi, duri, impertinenți și cum vei mai vrea tu să ne numești când vei crește mare, aici și noi vedem la fel ca tine, roșul e dragoste, copil frumos, e iubire și e infinită, fie că suntem nebuni, fie că suntem răi sau buni, fie că suntem șomeri sau angajați. Roșul e iubirea și zâmbetul tău îmi spune că mă înțelegi și că mă asculți.
Ferește-te de oamenii răi și totuși, vreau să crești mare, copil frumos, să fii puternic, să îi faci mândru pe mama și pe tatăl tău și să le arăți atât lor, cât și cunoștințelor tale că viața e colorată în doar 7 culori și culorile astea le alegem noi, în fiecare zi. 

sâmbătă, 14 aprilie 2012

Infinit.


Te rog, fă puțină liniște, dă-mi voie să-mi aud inima cum luptă...unde ești? De ce nu ești aici? De ce te simt peste tot și nu reușesc să te văd? De ce mă lași singur și ești așa departe de mine? De ce îmi lași blestematele astea de lacrimi să curgă? De ce îmi lași inima să zburde? De ce nu iei tu tot ce e al meu? De ce nu mă iei și pe mine? De ce? De ce? De ce?
Îmi e frică să nu pierd privirea ta blajină din fiecare dimineață, mi-e frică să nu pierd zâmbetul tău când te trezești și îmi șoptești că mă iubești, îmi e frică de timp, pentru că fiecare secundă fără tine e un glonț, și ele vin și vin, iar eu nu sunt infinit.
Lași notele melodiei să-mi pătrundă în vene, iar eu îmi plesnesc brațele brăzdate de urme de durere, nu e nimic, vasele mele de sânge sunt goale, am nevoie de doza mea, de echilibrul meu, de ceea ce-mi provoacă plăcere, am nevoie de puțin pentru că vreau să mai rezist, te rog, te implor, dă-mi doza din drogul meu perfect.
Vreau să fii sinceră cu mine, vreau să nu-mi ascunzi nimic pentru că efectiv m-ai distruge. Uneori vreau să fiu rău, să nu-mi pese, să nu mai simt, să trec peste, să uit de tot și să rămân numai eu, dar nu pot, nu pot pentru că te vreau, pentru că nu îți pot rezista, nu pot pentru că te iubesc.
Vreau să mă iei de mână, vreau să mă ridici, să-mi faci ceva, orice, dar vreau să înțelegi că mă despic atunci când nu ești tu, ai inima mea în tine, ți-am dat-o eu, fără ca tu măcar să ai habar de asta. Am nevoie de un miracol și vreau ca tu să fii miracolul meu, vreau ca tu să fii dorința mea, dar și dovada că dorințele se îndeplinesc și că minunile există.
Ascultă-mi inima când te cheamă pentru că eu nu mai știu ce să fac, nu știu unde mergi, nu știu ce faci, nu știu unde ești, dar eu te caut, îți caut iubirea, îți duc dorul și știu că sunt făcut din piatră, dar piatra asta ai reușit să o spargi de mult, cel puțin pe interior. Lasă-mă să fiu eu iubitul tău, soțul tău, lasă-mă să fiu cel care te păzește, lasă-mă să fiu cel care te veghează în fiecare seară, lasă-mă să fiu lângă tine și ajută-mă să fiu sigur că am făcut cea mai bună alegere a vieții mele. Dă-mi voie să le povestesc nepoților mei că am avut cea mai frumoasă poveste de dragoste, lasă-mă să zbier în stradă întregii lumi, că te vreau pe tine și că te iubesc numai pe tine.


                ” Vreau să mă uiți aici, în inima ta...”