luni, 3 decembrie 2012

Primele 50.

Trăim zile banale, simțim entuziasmul altor zile, găsim o supărare într-o altă zi, dar sunt zile în care, o persoană dragă, decide să ne facă o mică surpriză. 

Uneori, simt că îmi consum și cele mai vechi și bine păstrate rezerve de energie, plec din loc în loc, rezolv diferite taskuri, mai simple sau mai dificile, dar până aici, nimic abstract. Apoi, vine partea aceea în care, jumătatea mea încearcă să mă surprindă într-un mod cât mai plăcut și această mică întâmplare am de gând să  o spun într-un mod special.

O zi simplă, 3 decembrie 2012, nimic ieșit din comun. Rutină, multe taskuri, oboseală și sentimentul de dor, dorul pe care l-am îndurat timp de 3 zile, înainte de a-mi regăsi echilibrul. Gândul meu...:
”Te văd, ești în sfârșit aici...și mi-a fost atât de dor de tine! Cât de frumoasă ești, zâmbești, ador să te văd făcând asta!” Simt cum trupul meu se usucă, am nevoie de tine, mi-e sete de tine și doza din drogul meu perfect încă nu a sosit. Mă privești, taci, te privesc, tac, simt presiunea care se lasă greu asupra minții mele, iar aerul devine din ce în ce mai poluat de dragoste, iar picurii de ploaie curg șirul sentimentelor noastre, împărtășite de prea puțin timp! Plec, lipsesc, taskurile trebuie făcute și ele, nimic care să mă poată opri, nimic care să mă oprească să mă întorc. Un simplu mesaj: ” Cât mai durează?:)”, și atunci am știut că drogul meu perfect așteaptă, la fel cum tot atunci am știut că dacă până atunci nu avea ce să mă oprească, acum nu trebuie nici să-mi stea cineva în cale. 
Am ajuns! Un cer mult prea întunecat, aerul sobru al încăperii și semi-întunericul fiecărei camere: ”Du-te în camera roșie, vin și eu imediat!” Parcă timid, am apăsat mânerul și am deschis ușa. Surprinzător! Pe patul învelit în lenjerie roșie zăcea o inimă formată din mai multe bilețele, 49 chiar, urmând ca apoi să descopăr o a doua inimă mărginită de parfumul sublim al unor candele roșii. Nu voi descrie sentimentul, pentru că nu pot! Totuși...de 3 ori mai multe bătăi pe minut, un nod în gât, fluturi în stomac. Nu exista sunet, nu exista tendință, nu exista pașnic, doar acele bilete, eu și tu, tu care m-ai urmat și am înconjurat împreună inima motivelor. Centrul era marcat de un bilet roșu....”TE IUBESC PENTRU CĂ:” , urmând apoi 49 de motive care m-au ținut cu sufletul la gură de fiecare dată când deschideam un bilet, 49 de motive care mi-au întărit încredere în tine, în mine, în noi, 49 de adevăruri grăite de un singur suflet, cel pe care l-am format noi. 
Am citit, urmând ca apoi să pășesc ușor către cealaltă inimă și să descopăr al 50-lea motiv. Așadar, formăm o frază completă: TE IUBESC PENTRU CĂ IUBESC SĂ TE IUBESC ! Bun, aici planetele s-au aliniat. Aici am realizat, iar, că ești cel mai frumos lucru care se întâmplă, dar cuvintele acestea simple nu sunt de ajuns.

Iubito, simțeam cum îmi pulsa sângele prin vene, entuziasmul meu a atins un apogeu în momentul în care am citit ultimul motiv pentru care mă iubești. Îți citeam totul de parcă ți le-aș fi spus, și da, am făcut asta, astfel ai realizat că aceleași motive le am și eu să te iubesc. Mă cufund în inima ta, e locul meu acolo, e rezervat pentru o lungă perioadă de timp și nu am de gând să părăsesc incinta prea curând. Radiam de fericire, atât pe interior, cât și pe exterior, probabil. Paradoxal, este amintirea care îmi va rămâne mult timp în memorie de acum încolo, dar au fost momentele în care nu am acționat cu creierul, am acționat cu inima, am simțit, te-am luat în brațe și m-aș fi oprit acolo pentru tot restul zilelor, dar...noi nu ne putem opri, trebuie să mergem mai departe și să nu uităm că, momentan, avem numai 50 de motive pentru care nu e niciun obstacol care să ne stea în cale. Te ador și nu pot permite nimănui să o facă la fel, așa că, ridic standardele, acționez, și îți mărturisesc. TE IUBESC PENTRU CĂ IUBESC SĂ TE IUBESC !

miercuri, 28 noiembrie 2012

I'm walking away...

”Gata, gata cu minciuna, gata cu banalitatea, gata cu tot...” Plec departe de toate necazurile din viața mea, plec departe până am să găsesc o zi mai bună...
Zidul dintre realitatea și visul meu este atât de gros, parcă infinit ca lungime, parcă înfricoșător. Știu că trebuie să fiu cel mai bun lucru din viața mea, cel mai bine-ascuns defect, trebuie să fiu apogeul pe care să vreau să îl depășesc, trebuie să-mi fiu trecut, prezent și viitor.
Sunt străinul de care mă tem cel mai tare și asta tocmai pentru că mă cunosc extraordinar de bine. Niciun dram de dreptate, de claritate, nimic legat în articolul ăsta..., dar nu, nu vreau să înțelegi nimic, vreau doar să mă cunoști, citește-l iar, hai!, ascultă vocea interioară. 
Ascultă-mă! Simte-mă! Gândește-te la mine, urăște-mă, iubește-mă! Vreau să stai în fața monitorului și vreau să-ți știu lacrimile păstrate în colțul ochiului, dă ochelarii deoparte și relaxează-te. Citește mai intens! Îți vei aranja părul și te vei relaxa, te vei gândi la mine, la ce am scris, la motivul pentru care am scris. Vei sta comod și vei urmări rândurile următoare:
”Bună dimineața, drog perfect! Bună dimineața, iubito! Bună dimineața, îngerul meu! Nu știu cum să îți spun pentru că tu ai adunat tot ce e mai bun din mine, din tine, din noi...Uneori, unii oameni nu mă înțeleg, uneori, simt că există durere, simt că ea mă sfășie, simt cum mă despic în mii de bucăți de parcă aș fi inutil, de parcă aș fi diamantul de care m-am ferit mereu, doar pentru a nu-l distruge. Tu nu fă ca mine! Nu-ți lăsa lacrima să-ți urmeze conturul chipului, să îți atingă buzele, dar nici nu o șterge, las-o în voia ei...Nu lăsa nimic să te oprească, și luptă! Luptă mai dur ca niciodată, fii puternică, ridică-te, iar atunci când crezi că ai obosit, gândește-te că e mult mai rău și trebuie să reușești! Hai! Ia-mă de mână, eu deja fac tot ce ți-am spus, mi-ai redat puterea, mi-ai redat ambiția și e timpul potrivit ca leul să se nască din nou. Prea multe nopți nedormite, prea multe vise spulberate, prea mult chin pentru același om, prea multă suferință în același suflet, prea mult ca să îți mai pot face și eu ceva. Sunt echilibrul tău, sunt greutatea de care viața ta avea nevoie pentru a sta în balanță. Sunt aici ca să șlefuiesc diamantul care-ți înconjoară inima și mai ales, sunt aici ca să te prețuiesc, să te respect și să te iubesc așa cum nimeni nu a mai făcut-o sau o mai poate face”.
Iar după ce le-ai urmărit, îți vei da seama că nu e nimic mai important de făcut decât să lupți, să fii puternică și, în plus, ai câteva gânduri cărora trebuie să le faci față și mai multe obstacole cărora trebuie să le dovedești că dragostea sinceră și eternă există. 

Acum ia-mă de mână, strada noastră are sens unic și noi suntem mult prea aproape de începutul ei!

vineri, 9 noiembrie 2012

Sa definim "a lupta"!

Gresim, iertam, gresim iar, traim clipa in fiecare zi. Muncim, luptam...

Sunt aici, sunt singur si imi simt venele supradozate cu sange, simt cum, in mod ironic, ma distrug, nu imi pot crea viitorul, nu mai vreau sa imi amintesc trecutul, dar trebuie sa traiesc acest prezent alaturi de tine. De ce trebuie ? Pentru ca vreau!

Imi e dor sa scriu...imi e dor sa fiu "eu", iar acum sunt foarte pornit sa fac asta.

Ard, ard atat de tare si in camera asta zac singur. Iti simt parfumul de pe gulerul camasii mele, iti simt aroma care mi-a strabatut trupul, vad scene din "noi" care ruleaza ca un diapozitiv, vad iubito, ne vad.
Stii ca iti spun mereu despre conturul perfect al buzelor tale? Ei bine, acum imi lipsesc, imi lipsesc buzele tale, imi lipseste privirea ce se revarsa asupra mea, imi lipseste ecoul dragostei tale. Nu e nimic, e pustiu, insa un leu zace, fiind pregatit in orice clipa sa evadeze. 
Nu sunt frumos, nici tu nu esti, suntem cel mult draguti, dar impreuna putem defini usor termenul "superb". Nu exista niciun drog mai puternic decat tu, nu exista o stea care sa straluceasca mai frumos in ochii mei decat steaua ta. "Te caut printre stele, alunec printre ele....", sunt gata. Sunt gata sa lupt pentru noi.

Acum imi lipsesti si nu vreau sa ma gandesc la nimic din ce faci, dar nu ma pot opri din a ma gandi la tine. Nu  pot face un pas fara sa te caut, nu te gasesc si imi plange inima cand vad ca nu esti aici. Dar sunt puternic, sunt Cel Mai Rau, sunt aici acum, dar sunt al tau si sunt alaturi de tine atunci cand ai nevoie de mine.

Surprinde-ma, adora-ma, iubeste-ma! 

Sunt un ocean de zambete, sunt un abis de lacrimi ;i in mod paradoxal, esti singura persoana care poate transforma totul in dragoste, oceanul de zambete si abisul de lacrimi vor deveni eternitati de dragoste, de pasiune si amor.

Acum, te vreau, te am si voi ramane mereu acolo, unde imi e locul! 

duminică, 21 octombrie 2012

Secretul.

Nu mă cunoști prea bine, nici măcar nu ai încredere în mine...

Dar am reușit să te fac să mă cunoști, am reușit să îți dau încredere în mine, am reușit să te cunosc eu. Am vrut să-mi spui, am simțit că va conta, am vrut să te mai apropii cumva de mine, am vrut să fim doar eu și tu, și...am reușit.

Întunericul e așa de profund, mă fascinează mereu. Sclipirea ochilor tăi reflectă ușor fascicule de lumină, sublim. Tot lumina îți descrie conturul frumos rotunjit al feței, iar albul dinților îmi sare imediat în ochi. Ești frumoasă, așa cum ești tu. Îți privesc genele lungi, perfect curbate. Mă strângi în brațe, mă săruți, mă vrei, mă ai și știi că sunt numai al tău, dar aștepți confirmarea mea.

”Ia să vedem dacă m-am schimbat sau dacă am uitat cine m-a lăsat...!”. Nu știu de unde mai ai putere să zâmbești, nu știu de unde mai poți să lupți cu atât de multă forță. Nu-mi pot imagina cum sub chipul acela blajin, tu lupți ca un desfrânat, tu lupți nebunește...Verși lacrimi în fața mea și nu vreau să te mai las, nu mai vreau să plângi, poate doar de fericire.

Îmi e frică de lacrimi, îmi e frică să mai iubesc oamenii pentru că știu că vreodată ar putea suferi. Lacrimile tale se preling pe chipul meu și eu stau chitit la pieptul tău, aș vrea să te apăr de lumea care vrea să îți facă rău, nu am să las pe nimeni să te tragă în jos. 

Nu pot face orice pentru tine, încă! 

marți, 16 octombrie 2012

The only way is up !

Și acum deschid iar aceeeași memorie, mult prea întunecată, mult prea falnică, tristă, însă puternică, care-mi păstrează toate amintirile, care-mi arhivează fiecare faptă și care nu îmi dă voie să uit nimic, oricât de bun sau rău a fost atunci când l-am făcut.




One day baby, we'll be old
Oh baby, we'll be old
And think of all the stories that we could have told

Little me and little you
Kept doing all the things they do
They never really think it through
Like I can never think you're true!

Cam așa e, nu? Spune-mi că ai puterea să treci cu mine prin toate astea, spune-mi că ai putere să reușești alături de mine, spune-mi că nu îți este frică să îmi strângi mâna, spune-mi că mai vrei să mă ciupești puternic de picior și adu-mi aminte că TU ești singurul motiv pentru care nu renunț la tine.

Simți bass-ul ăsta puternic? Îmi lasă impresia că mă despart de lumea asta și te iau de mână, te iau de mână și fug cu tine de toți și toate, fugim nebunește, nicio mașină, o îmbrăcăminte mult prea sumară și lacrimi; lacrimi de fericire uscate de briza mării aflate chiar în fața noastră, fă liniște! Spune-mi că auzi și tu! Auzi? E timpul, pe care l-am sfidat și l-am oprit pentru noi în speranța că nu ne va mai găsi niciodată, ne va părăsi, ne va lăsa singuri, împreună. 

Avril Lavigne - Complicated. 

Lucrurile sunt mereu complicate și tocmai de acea am fost eu persoana care le-a complicat și mai tare, ca să simt că lupt, ca să simt că trăiesc fiecare clipă la intensitate maximă, ”life`s like this!”. Luăm totul așa cum ni se cuvine și de aici pornesc două categorii de oameni: cei care primesc totul așa cum li se cuvine și nu fac nimic pentru a îmbunătăți asta și noi, tu și eu, care luăm mai mult decât ni se cuvine și îmbunătățim acest ”mai mult” doar pentru că ne pasă, doar pentru că vrem și pentru că putem.

Îmi simți inima atunci când mă aflu în fața ta? Știu că îi poți simți vibrația, doar tu poți, tu poți simți cel mai bine ce se întâmplă în mine, tu știi de ce sunt trist, tu știi cum sunt atunci când îmi e dor de tine, tu știi că am inima sleită de putere atunci când aud că plângi și tot tu știi că cea mai bună calitate a mea este probabil, dragostea, dar nu vreau să spun eu asta, am să aștept până mi-o vei spune tu !

” I want one moment in time!”. 

Hai să luăm penița asta în inimi și hai să scriem timpul cu ea, hai să facem invidioase următoarele generații pentru că nu mai pot realiza ce am realizat noi. Hai să fim noi apa pentru deșert și tot noi să aducem mării dulceață. Hai să distrugem trecutul și să ne bucurăm de momentul acesta, care ne ține împreună și să sperăm că el va fi momentul întregii noastre vieți, iar noi vom termina uitați într-o poveste de dragoste nobilă, demnă de invidiat.

luni, 15 octombrie 2012

Mă descompun...

Mă descompun în mici bucățele și nu îmi mai simt degetele, nu îmi mai simt fața, ochii mei...Mă descompun și  doare atât de tare, doare că nu ești aici, doare că sufăr, doare că nu este lângă mine cel mai frumos aspect al vieții mele. 


Dor secundele pe care le petrec fără tine, doare fiecare clipă în care mă gândesc la tine. Lacrimile curg ușor și mi-au brăzdat întreg chipul, dar nu mai contează, tu nu mă vezi, poate că nici nu mă simți, tu nu ești aici și asta doare cel mai tare. De ce îmi spui ce vrei să facem, iar urma de spranță pe care o lași e atât de infimă? Îmi zâmbești și râzi, ești frumoasă, ești deschisă cu mine, ești tot ce îmi pot dori, dar...la dracu! M-am săturat să spun ”dar”. Nu vreau să mai existe ”dar”, nu vreau să mai înțeleg nimic, nu vreau să iert, nu știu, vreau doar să trăiesc fiecare clipă alături de tine.

Îmi ții eșarfa și îți scufunzi chipul în ea: ”Miroase atât de bine, dragule!”. Îți plac atât blugii, cât și cămașa mea, îți pot spune oceane de cuvinte de dragoste, îți pot dezvălui un deșert de sentimente și fac astea pentru că...

Așteptam să te privesc, ia-mi mâna în mâna ta, arată-mi tot ceea ce-mi spui, trăiește mă, trăiește cu mine fiecare clipă, plângi mă pentru că acum plâng și eu, luptă mă, luptă pentru mine așa cum lupt eu pentru tine ca un nebun. Sunt mai puternic decât îți poți imagina tu sau oricine dintre cei de genul nostru...Sunt o carte pe care vreau să o iei, să o citești, să o rupi, să o lipești, să o arzi, să o rescrii, vreau să faci ce vrei din mine pentru că am încredere că e cel mai bun lucru care mi se poate întâmpla.

Spune-mi! Simți? Zi femeie, simți și tu ca mine? Simți la fel? Mă descompun în mod conștient, simt cum nu mai sunt întreg, simt cum prezența ta îmi lipsește în fiecare secundă, simt că decad în abisul propriilor ochi. Am să cad frumoaso, dar mă voi ridica, și mă voi ridica alături de tine, mai frumos ca niciodată.


Have I told you lately that I love you?

duminică, 14 octombrie 2012

Memories from my future.

Sunt iar aici, în aceeași cameră întunecată în care lumina laptop-ului primează. E o liniște de nedescris, iar în mintea mea rulează aceleași versuri:

I got summer on my mind
Nowhere else though
Lord take me downtown or to you
People show me love but I can”t take it
What I said was true 
Real pain, can”t fake it...( JJ - Still )

La fel cum versurile zbiară și doboară mintea mea, știu că și pentru tine e la fel. Simți muzica, o asculți chiar dacă ești singură, ești aici, ești acolo, nu depinzi de mine, dar te gândești la mine, te gândești la noi, acum, peste câteva minute, din nou peste alte două ore. La fel ca mine.



Întuneric specific și o parcare mult prea retrasă ca să ne poată observa cineva. Privește luminile orașului, privește liniștea și uită-te în ochii mei, te rog ! Mai privește-mă o dată, șoptește-mi ce vreau să aud, șoptește-mi câteva clipe petrecute alături de mine, șoptește-mi tandrețe în jurul urechii, zâmbește, râzi, simte-te bine cu mine! 

Nu înțelegi, nici tu, nici eu, toate cuvintele au sens, orice act pornește ascendent, noi am pornit de sus și ne-am gândit că ar fi minunat să mai distrugem câteva limite, de care oricum nu ne va păsa niciodată. Nu avem timp de explicații, nu avem timp de reproșuri, ci de relația asta, bazată pe doi, bazată pe sentimente necunoscute, bazate pe ce simțim, atât !

Farurile mașinilor îți descriu conturul perfect al feței, arcul buzelor tale este sublim, iar strălucirea ochilor este inconfudanbilă. Îți simt trupul vibrând, iar mâinile tale reci îmi ating spatele fin, spectaculos, nu știu dacă ar trebui să închid ușile și să îmi las trupul să joace jocul ăsta. Îți simt buzele perfecte pe gât, iar strălucirea ochilor tăi îmi atrage privirea, cămașa aceea este mult prea strâmtă, dă-mi voie să mai deschid un nastur, lasă-mă să te am, să te simt. Zâmbește-mi, te vreau, mă vrei, acum! Unghiile tale mi-au brăzdat spatele, iar profunzimea sărutului tău îmi dă fiori și mai vreau, mai vreau, mai vreau! Dă-mi mână, hai să uităm de noi, hai să uităm de tot, privește-mă și dă-ne voie să reușim să fim ce nu a fost nimeni niciodată, noi !




duminică, 7 octombrie 2012

Tuuuuu.

Tu, îmi dai viața peste cap.
Tu mă storci de puteri.
Tu elimini orice dram de rațiune.
Tu distrugi totul în jurul tău.
Tu mă ștergi de viața într-un mod execrabil.
Tu m-ai transformat în nomad.

Totuși...

Tu mi-ai dat culoare.
Tu m-ai trezit, mult prea brusc.
Tu m-ai înnebunit de-a dreptul.
Tu m-ai sfâșiat.
Tu suferi.
Tu plângi.
Tu lupți.
Tu rabzi.
Tu nu mai ai răbdare.
Tu suferi.
Tu ești tristă.

Iar eu...inutil...

joi, 13 septembrie 2012

Optimism în formă pură.

” Am să trec și peste asta, ce va fi, va fi,
  Am să strig iar : asta-i viața!, e și mâine o zi !” 

          Constă în puterea minții să reușim să obținem tot ce viața ne poate oferi, în fiecare zi. Constă în capacitatea noastră să putem concepe ideile ca pe o realitate de care depidem și pe care trebuie să transformăm în practică. Dacă ne dorim cu adevărat, reușim, pentru că suntem niște instrumente demonice, pline de ură și îmbibate într-o monotonie impusă de mass-media, iar singura scăpare o pot realiza ultimii nosștri neuroni rămași intacți.

”Și te-ntrebai cum oare, doar alții pot să zboare,
  S-ajungă ei la steaua ta...!”

         Acum simt că pot zbura și eu, pot efectiv să zbor ! De ce? Pentru că sunt liber, sunt sincer, sunt plin de putere și trebuie să o consum în cantități industriale. Consum în mod barbar energie, consum idei, consum dragoste, consum pasiune și știu că nu mă voi putea opri niciodată din a face acest lucru.

”Robert! Tu vrei luna?
 Da, o vreau!!! Atunci luna e a ta puștiule!”

         Am învățat în fiecare zi a adolescenței de ce trebuie să lupt, de ce merită să lupt și mai ales, am înțeles că doar prin luptă pot reuși să ajung acolo unde îmi doresc. Dorința, este nu doar o idee sau un scop în viețile noastre, dorința este focul de care avem nevoie ca să supraviețuim la -25 de grade, dar este și picătura de apă fără de care nu vom reuși să trecem întreg deșertul. Suntem niște ființe capabile, demne de invidiat, suntem oameni și este, din start, un motiv să fiu mândru și să fim cu toții mândri.

miercuri, 29 august 2012

Nu și tu.

În ultima perioadă obișnuiai să fii singura picătură de optimism care reușea să se strecoare în oceanul de pesimism al vieții mele și m-am obișnuit așa. Am vrut să opresc timpul în loc, să îl opresc pentru noi, iar și iar, până când nu va mai înțelege nimeni nimic și vom fii stăpânii unei plăceri care ne orbește: dragostea noastră. Am vrut să cred că nimic nu este imperfect în ceea ce ne privește, dar am regăsit defecte minore, păreri secunde, decizii luate în fugă, am descoperit o ură reciprocă care ne macină sufletele, am regăsit un nou eu și un nou tu și trebuie să recunosc, a fost terifiant, dar în toată această explozie de idei, lipsă de hrană și mult prea puține proteine ca să mai pot asimila un aer la fel de plin de oxigen am înțeles că e cazul să mă scufund în imperfecțiunea noastră și să o accept ca atare, să accept că noi nu suntem perfecți.     Asta a fost și mai dureros!
Și da, sunt rău, nesimțit, cu ”un caracter jegos”, nemilos, nepăsător, ”miserupist”, dar pentru asta scriu și mă descarc aici ca și cum ar fi ultima zi din vastul ăsta imperfect de care sunt sătul. Vreau să nu se înțeleagă nimic din asta, vreau să nu poți urmări TU, cititorule, niciun fir epic al acestei scurte povestiri și asta doar pentru că nu m-ai înțeles niciodată pe deplin și tocmai pentru asta nu ai reușit să ajungi în lumea mea, care depinde de mine.
Mi-e dor să fărâm parți de suflete și bucăți de caractere ca și cum ar însemna toate un epic nimic. Mi-e dor să zac într-un farmec al lacrimilor, să îmi distrug fiecare șansă doar pentru a îmi dovedei că pot deși e mult mai greu, îmi e dor să ”dau frâu liber imaginației” și să cad pe asfaltul încins însetat de o doză mică din drogul meu perfect.

duminică, 6 mai 2012

Hai să nu îmi pese.

E diferit, e abstract și nu înțeleg. Ai plecat atât de departe, nu mai asculți, fugi, fugi tot mai departe de mine și nu îți pasă, iar fără tine, nu mai îmi pasă nici mie. Te duci inimă, te duci, ai lăsat un loc gol în mine și fugi.
M-am săturat de basmul ăsta, m-am săturat de prinți și prințese, m-am săturat de fiecare fugă, m-am săturat să fug după tine, inimă, iar tu, m-ai lăsat așa. M-ai lăsat mai rău, mai dur, mi-ai deschis orizonturi și mai largi și mi-ai dat libertatea să aleg în loc să mă înveți să păstrez. Ai făcut cuvintele mai întunecate și pe mine necruțător atunci când le scriu, ai închis opera din mine, obișnuiam să-mi cânt sentimentele și să le păstrez proaspete, dar acum, îmbătrânesc odată cu mine și fiecare zi e mai grea, fiecare clipă trece mai greu, dar eu, eu rămân la fel de neutru în aceeași lume.
Mi-ai luat latura romantică și ai transformat-o într-o plăcere fizică pentru orice femeie, mi-ai luat privirea simplă și ai transformat-o într-o privire șireată, fugară. Mi-ai luat mâinile aspre și le-ai făcut moi și fine ca să pot mângăia orice chip și să provoc plăcere, mi-ai luat atingerea simplă și ai transformat-o într-o tandrețe excitantă, mi-ai luat hainele și m-ai transformat într-un alt eu. M-ai făcut ce sunt și iată-mă, dur, elegant, diferit, însă în altă lume, o lume care obișnuia să fie a mea.
Mi-ai dat mie toți așii, iar acum eu îi joc singur, eu îi joc tare și uit de regulile lumii, pentru că m-ai învățat să joc numai după regulile mele. Îmi e dor să iert, îmi e dor să fiu dulce și cuminte, îmi e dor să fiu timid și să îmi fie frică, dar știi ceva? Ai plecat, inimă, și nu mai îmi pasă, ai plecat și m-ai lăsat să lupt singur, și crede-mă, mă descurc mult mai bine așa.

Adio, pentru totdeauna.

sâmbătă, 5 mai 2012

Priviri de neînțeles.

Și mă privești. Și taci. Și lași tot ce mă înconjoară să devină palid, închizi nuanțele și îmi redai imagini în alb și negru. Ai închis apa la culoare  și mi-ai luat aerul pentru că ai vrut să trăiesc numai cu tine. Simt căldura din tine cum vine, mă inundă și mă face să transpir atracția care mă face să îți vreau iar buzele. Curba lor, finețea, și ochii tăi...mă privești, taci și totuși, îmi spui atât de multe. 
Sunt simplul călător și ruta mea e inima ta, am pierdut coordonatele, dar mă bazez pe instincul atracției, e ușor să te vreau, e ușor să ajung la tine, însă e greu să te am. Îmi era dor de ochii tăi, mi-era dor să fii tu, să mă cerți, să fii rea, să îmi spui că sunt nebun și da , spune-mi de un milion de ori, pentru că mai vreau și îmi place. Și...apropo, sunt nebun după tine, deci....suntem chit?
Tu! Taci! Nu-ți mai mișca buzele, nu vreau să-ți aud glasul, vreau să te apropii și să mă strângi în brațe, vreau să te simt mai aproape, vreau să găsesc speranță în tine, vreau să aleg bine pentru tine și vreau să îți fie bine cu mine. 
Priviri, abstract, neînțeles
Tu, aproape, eu
Ochii, atingerea, sărutul
Moale, tandru, inezitant
Dorință, pasiune, fără regret.

joi, 3 mai 2012

Venom.

Da, ești venin, ești doar o substanță densă, plină de celule pline de ură și durere. Ești un complex de care ne temem cu toții și de care ne ferim cu toții. Ei bine, nu chiar toți dintre noi.
Eu te vreau! Vreau să intri în mine și să-mi străbați tot corpul, vreau să-mi atingi fiecare colțișor și vreau să te simt vibrând în mine. Vreau să-mi înfășori inima în tine și să ți-o aloci ție. Vreau să-mi străbați creierul și să mă faci să mă gândesc numai la tine. 
Nu ești deloc bună pentru mine, nu te ridici la rangul de a fi uman, nu te poți asocia cu privirile simple, cu zâmbetele, nu, tu nu. TU provii din altă galaxie și ești unicul individ de acest gen, iar eu, te vreau, nu numai cu mine, te vreau pentru mine! Nu îmi faci bine, mă despici, mă sfâșii cu puterea ta și știu că doare, simt cât de tare doare, dar ești substanța de care sunt dependent și te vreau, mai vreau, mai vreau, mai vreau. 
Vreau să nu te asociez cu nimic, vreau să fii în continuare specială pentru mine, vreau să te simt de dimineața până seara, chiar dacă noaptea trecută am petrecut-o împreună. 
Vreau să te mint frumos, să te domin, să ajung să te am și apoi să te fac și mai bună decât ești deja. Vreau să mă complic cu tine, vreau să complicăm lucrurile, să le amplificăm, vreau să suferim, să distrugem, să uităm, să nu iertăm, să greșim și apoi să ne iubim ca și cum filmul ăsta l-am creat noi.


Vreau să fii tu, iar eu sunt deja pentru tine. 

luni, 30 aprilie 2012

De mâine...

Dar de mâine toate asta nu vor mai conta,
Dacă încerci să spui așa:
Am să trec și peste asta, ce va fi, va fi.
Am să strig iar asta-i viața, e și mâine o zi.

De ce să țip? De ce să îmi distrug iar pumnii și să-i pătez de furie? De ce să lupt cu mine și să îmi fac inima să sufere și să se teamă de mine însumi? Prefer să scriu, prefer să fiu intolerabil și să lupt pentru tot ceea ce îmi doresc, pentru că e ceea ce vreau, ceea ce pot să fac și ceea ce va veni cel mai greu la mine, dar va veni.
Simt atât de multă durere, simt cum degetele îmi funcționează, dar e ilogic, e cretin, pentru că nu reușesc să fac nimic.
”Luptă, luptă mă prostule, luptă pentru ceea ce îți dorești, arată că vrei, dovedește că meriți!!!”
Alter-Ego: De ce să lupt? De ce să mă chinui numai eu? De ce să las lacrimi să curgă iar numai de la mine? Vreau să văd și de la ceilalți că vor, că mă vor și să îmi dovedească asta. 
”Nu, nu, nu! Nu așa, luptă și învață să apreciezi, dar mai ales, învață să te apreciezi pe tine însuți!”
Alter-Ego: Are cine să mă aprecieze, sunt destui și destule cu care vorbesc sau mna...oricum nu-mi pasă...oricum nu are sens, oricum toți sunt la fel.

De ce să nu îngropăm fiecare stare și să transformăm totul în monotonie? De ce lăsăm o secundă să ne facă să suferim și uităm de noi?, uităm trecutul și viitorul...iar noi ne pierdem în prezent. De ce ne dăm seama mult prea târziu că tot ce e frumos în viața noastră vine, poate, din partea altcuiva? E un pic ciudat să spunem că nu avem nimic fără o persoană. E un pic ciudat să vezi că un întreg univers individual se rezumă la o altă ființă.

Vreau să scriu! Scriu ca să mă descarc și ca să mă răzbun. Lasă-mă în pace, vreau să mă răzbun pe mine, vreau să plătesc fiecare greșeală și vreau să trec peste toate, nu vreau să le mai simt, nu mai vreau să le aud, nu mai vreau să cred, nu mai vreau să iert, nu mai vreau să trec cu vederea o inimă mult prea rănită...

De ce să mai dorm? De ce să încerc să mă odihnesc atunci când știu că fiecare cuțit al faptelor greșite mă va înțepa iar și va face să doară mai tare. De ce e totul ascuns în abstractul unei zile frumoase și devine palpabil abia atunci când găsim suferința? 

Lasă-mă să mai iau o doză, una mică, să ating iar culmea apogeului și să rămân acolo, fără să mai am nevoie de nimic. Lasă-mă să simt plăcerea, să ating, să vreau mai mult și să nu mă mai pot opri. Vreau să-ți simt iubirea până la a-mi face rău, vreau să îți văd sinceritatea în ochi, vreau să îți ating sinceritatea buzelor și vreau să cad în adâncul inimii tale și să nu uiți în nicio zi că sunt acolo.

”Frica nu ucide, te împiedică să trăiești!”

duminică, 22 aprilie 2012

Tema: Hai să pictăm! Subiect: Viața.


Vino să desenzi alături de mine, copile. Vino să pictăm viața împreună. Ia pensula în mână și vino și alege culorile, ai doar șapte la dispoziție și fiecare reprezintă câte o zi a săptămânii.
Vino să pictăm faptele noastre, să pictăm universul în care ne pierdem în fiecare zi, vino să pictăm drama prin care oamenii trec, știu că nu pricepi nimic din ce spun, dar tu ești mic, ești încă pur și vreau să te apăr de lumea asta dură.
Uite, tu dacă alegi marțea, care e albastrul, pictezi și cerul și marea, pentru că tu încă poți, dar noi, noi suntem obosiți de cotidian, de absurdul fiecărei zile. Poate că pentru noi albastrul e doar culoarea notelor din catalog, sau a cifrelor de pe facturile pe care le avem de plătit, ideea e că albastrul nu mai e doar mare și cer, albastrul e și el un negru.
Alege acum vinerea de exemplu, verde, e natura pentru tine, frunze, prospețime, dar pentru noi frunzele sunt mai ofilite, prospețimea o mai resimțim din balsamul rufelor, nu din adâncul inimii. Tu nu poți vorbi, tu doar privești și zâmbești frumos, tenul îți e pur, părul curat, hăinuțele îți sunt toate frumoase și mămica ta are mare grijă de tine, dar eu te rog să te ferești să crești.
Uite, mai alegem o culoare, alegem sâmbăta, care reprezintă roșul. Și tu vezi roșul intens, puternic și aici, deși noi oamenii suntem răi, duri, impertinenți și cum vei mai vrea tu să ne numești când vei crește mare, aici și noi vedem la fel ca tine, roșul e dragoste, copil frumos, e iubire și e infinită, fie că suntem nebuni, fie că suntem răi sau buni, fie că suntem șomeri sau angajați. Roșul e iubirea și zâmbetul tău îmi spune că mă înțelegi și că mă asculți.
Ferește-te de oamenii răi și totuși, vreau să crești mare, copil frumos, să fii puternic, să îi faci mândru pe mama și pe tatăl tău și să le arăți atât lor, cât și cunoștințelor tale că viața e colorată în doar 7 culori și culorile astea le alegem noi, în fiecare zi. 

sâmbătă, 14 aprilie 2012

Infinit.


Te rog, fă puțină liniște, dă-mi voie să-mi aud inima cum luptă...unde ești? De ce nu ești aici? De ce te simt peste tot și nu reușesc să te văd? De ce mă lași singur și ești așa departe de mine? De ce îmi lași blestematele astea de lacrimi să curgă? De ce îmi lași inima să zburde? De ce nu iei tu tot ce e al meu? De ce nu mă iei și pe mine? De ce? De ce? De ce?
Îmi e frică să nu pierd privirea ta blajină din fiecare dimineață, mi-e frică să nu pierd zâmbetul tău când te trezești și îmi șoptești că mă iubești, îmi e frică de timp, pentru că fiecare secundă fără tine e un glonț, și ele vin și vin, iar eu nu sunt infinit.
Lași notele melodiei să-mi pătrundă în vene, iar eu îmi plesnesc brațele brăzdate de urme de durere, nu e nimic, vasele mele de sânge sunt goale, am nevoie de doza mea, de echilibrul meu, de ceea ce-mi provoacă plăcere, am nevoie de puțin pentru că vreau să mai rezist, te rog, te implor, dă-mi doza din drogul meu perfect.
Vreau să fii sinceră cu mine, vreau să nu-mi ascunzi nimic pentru că efectiv m-ai distruge. Uneori vreau să fiu rău, să nu-mi pese, să nu mai simt, să trec peste, să uit de tot și să rămân numai eu, dar nu pot, nu pot pentru că te vreau, pentru că nu îți pot rezista, nu pot pentru că te iubesc.
Vreau să mă iei de mână, vreau să mă ridici, să-mi faci ceva, orice, dar vreau să înțelegi că mă despic atunci când nu ești tu, ai inima mea în tine, ți-am dat-o eu, fără ca tu măcar să ai habar de asta. Am nevoie de un miracol și vreau ca tu să fii miracolul meu, vreau ca tu să fii dorința mea, dar și dovada că dorințele se îndeplinesc și că minunile există.
Ascultă-mi inima când te cheamă pentru că eu nu mai știu ce să fac, nu știu unde mergi, nu știu ce faci, nu știu unde ești, dar eu te caut, îți caut iubirea, îți duc dorul și știu că sunt făcut din piatră, dar piatra asta ai reușit să o spargi de mult, cel puțin pe interior. Lasă-mă să fiu eu iubitul tău, soțul tău, lasă-mă să fiu cel care te păzește, lasă-mă să fiu cel care te veghează în fiecare seară, lasă-mă să fiu lângă tine și ajută-mă să fiu sigur că am făcut cea mai bună alegere a vieții mele. Dă-mi voie să le povestesc nepoților mei că am avut cea mai frumoasă poveste de dragoste, lasă-mă să zbier în stradă întregii lumi, că te vreau pe tine și că te iubesc numai pe tine.


                ” Vreau să mă uiți aici, în inima ta...”

joi, 15 martie 2012

Doar tu și eu...

Doar tu și eu...
Spune-mi, tu crezi în noi?
Jură, că vom fi doi.
Doar tu și eu...

Și amorul pică din cer, sub formă de raze, iar eu mă despic în bătaia lor, mă ard, mă seacă de orice urmă de putere, pierd picături de apă, le văd cum cad și nu pot face nimic. Simt cum soarele e atât de puternic și cad, cad în umbra ta, pentru că tu ai ales să faci asta pentru mine și eu...eu nu pot face nimic. Cad În abisul propriului meu vis, ”vis urât”, cad în durerea mea, e tot mai puternică și eu nu pot face nimic.
E altfel de data asta, e totul diferit, nu mai simt, nu mai pot să simt, sunt rău, sunt aspru și dur, dar m-am săturat să iert, m-am săturat să privesc în gol și să urc spre apogeul altcuiva, care m-a condus de fiecare dată spre nimic. Simt cum sângele fierbe în trupul meu, pentru că asta e tot ce a mai rămas din mine, un trup. Nu mai simt, nu mai văd, ochii îmi sunt orbi și obișnuiam să caut cu inima, dar nu, acum nu mai pot, pentru că inima mea e la tine.
Mi-e dor de ce obișnuiam să fiu, mi-e dor de zâmbetul meu sincer și de fiecare clipă în care vărsam lacrimi de fericire. Lasă-mă să mă despic singur, nu vreau să suferi alături de mine, deși iubesc fiecare milimetru de mine, am vrut să te protejez, să am grijă de tine, să te feresc de ceea ce sunt eu, dar nu pot, te iubesc și te iau cu mine, tot restul vieții.
M-am săturat de fiecare joc de-a inima, m-am săturat de durere și chin, dar poate că așa am învățat să le fac față la un nivel mult mai înalt. Nu mi-e frică de tine, nu mi-e frică de ceea ce va urma, nu mi-e frică de nimic, lupt împotriva tuturor și pentru ei, lupt pentru nimic, dar fac totul pentru orice, în schimb, mi-e frică de mine și ți-o jur, mi-e cel mai teamă să lupt cu mine însumi.
Uite-mă! Sunt chiar aici, în fața ta. Ia-mă în mâini și fă ce vrei din mine, sunt cartea ta și ți-am dat deja voie să mă citești,  ai și făcut asta, dar nu ai înțeles mare lucru. Citește-mi fiecare rând cu atenție, fiecare spațiu gol și fiecare alineat e doar o altă durere, iar fiecare cuvânt e răzbunare pentru mine, mă răzbun în cuvinte, mă răzbun pe tine și nu te las să pleci, nu vreau, nu pot. Mă răzbun pentru tot binele pe care mi-l faci, mă răzbun pentru fiecare dată când ai râs cu mine și am să mă răzbun tot restul vieții mele, doar ținându-te aproape.


7 semne într-o carte, 7 zile de catifea, tot atâtea nopți de dragoste...cu aromă de cafea
Toate parcă-s departe, când privești în oglinda ta, dar sunt la distanță de-un cuvânt...

duminică, 12 februarie 2012

...eu nu mai am cuvinte...

Îmi e atât de dor de tine. Simt că mă despic în mici bucățele, simt că sunt desfigurat într-o altă ființă, în ceva ce nu îmi place...simt cum doare și doare cel mai tare. De ce nu pot să înțeleg? De ce nu pot să renunț la tine? De ce ești mereu în mine, pentru mine, cu mine? De ce te văd atât de frumoasă? De ce trebuie să strălucești tu de fiecare dată când clipesc? De ce trebuie să fii tocmai tu cea care nu îmi dă drumul niciodată? De ce nu-mi dai drumul din brațele tale și mă strângi atât de tare? De ce mă sufoci cu imensitatea iubirii tale și mă lași să par complet incapabil în fața ei? De ce atunci când mă atingi simt că cerul se despică, iar fiecare nor este salteaua pe care ne vom așeza iar? De ce nu înțeleg? De ce nu te înțeleg? De ce faci totul să doară atât de tare, de ce lași trecutul să mă macine? Spune-mi de ce, spune-mi de ce apari în viața mea de fiecare dată și reverși totul, de ce îmi dai toată lumea peste cap și mă lași să cad în abisul ochilor tăi, iar și iar și iar...
Am ascultat Richard Marx până am simțit că mă înțeapă inima, nu vreau să mai vărs nicio lacrimă, nu mai pot, oricum. Nu pot să mai aud vocea ta, ahh, vocea ta care mă face să tresar, pe care aș vrea să o aud în fiecare dimineață timp de câteva sute de ani...De ce lași ochii tăi să mă privească, de ce te abați asupra umilului meu trup și îl provoci să lupte, deși știi că iar o să cedeze acea mică parte din el, inima, care e cea mai importantă...mă golești de fiecare picătură de savoare, mă epuizezi de orice tendință de a mai putea zâmbi și totuși, am ales de fiecare dată să fac asta pentru tine, am ales să cad pentru tine, am ales să plâng pentru tine și am ales să sufăr pentru tine...dar uite, nici nu știi nimic despre asta, am dreptate, nu? Nu ai reușit să vezi mai departe de ceea ce arăt eu, nu ai reușit să vezi ce aș fi vrut eu să vezi....nu ai reușit să îmi asculți inima, așa cum ai fi putut face de fiecare dată când m-ai sărutat, nu a trecut un an și jumătate, nu a trecut o zi, nu a trecut nicio lună, a trecut viața mea, iar TU, tu ai avut șansa să-mi asculți fiecare bătaie a inimii, dar nu ai făcut-o, nu mai vreau, nu mai vreau să ascult, nu mai vreau să iert, vreau să trec și să uit tot. 
Numele meu este Robert, iar așa mă vei cunoaște și tu de acum, așa mă vor știi toți și toate, așa mă va știi mama, așa va face și tata, iar fiecare părticică din mine se va despica în ceva mic, în acel ceva, mic, pe care reușiți cu toții să îl vedeți, Robert, cu hainele, frizura și look-ul sau vorbele. Pe ei, adică restul lumii, îi înțeleg, dar pe tine nu, pe tine nu te înțeleg, pentru că nu pot și nu vreau. Am doar o zi proastă, sufăr și doare cel mai tare să văd cum visul meu piere, dar piere pentru că, de data aceasta, îi dau eu voie...

duminică, 15 ianuarie 2012

Tu, din nou.

Tu te-ai întors. Muți iar fiecare părticică din mine, mă despici în bucățele și sunt complet inutil în fața puterii pe care iubirea ta o are. Sunt prea mic pentru a îți face față, sunt prea timid ca să reușesc să îți spun adevărul și vreau să par dur și rău, ca să aflu, când e prea tărziu, că mă apreciezi exact pentru ceea ce sunt.


Tu, tu ascunzi fiecare dramă, fiecare idilă dintre noi doi, faci totul să dispară chiar sub ochii mei și îmi ceri viitorul,  dragostea, clipele, adevărul. Știi să-mi zâmbești iar, așa cum faci de fiecare dată și cum, deasemenea, reușești să îmi sucești mințile de fiecare dată. Dai minciunii iertare și adevărului sens, uiți totul, ștergi ușor și vii iar, vii în mine,  în inima mea, dar tu știi că defapt nu te-am lăsat niciodată să pleci de acolo.


Am mers în continuare atunci când trebuia să plec, plec, mă ascund, dar știu că nu mă vei lăsa în pace, nu poți, nu vrei, nu vreau. Am pășit repede, ne-am luptat, am plâns, a trecut un an, nu ai uitat nimic, ești iar aici, îmi zâmbești cu aceeași putere extraordinară, îmi dai speranță, îmi dai lacrimi, îmi dai crezare, vreau doar să fug, dar știu că nu vreau să fug fără tine.


Ia-mă tu, alege tu, fii tu, iubește-mă, numai tu!