M-am trezit in dimineata aceasta cu o senzatie placuta ce imi curenta, parca, trupul. Imaginea ta, am reusit sa o fixez pentru o clipa, iar cu cat ma gandeam mai profund, cu atat se contura mai bine.Memoria mirosului tau mi se prelingea in tot trupul si se afla intr-o rezonanta perfecta cu sufletul. Nu a trecut mult timp de cand ti-am sarutat coltul gurii in lumina pala degajata de astrele ceresti, iar stropii grei de ploaie curgeau peste noi, ca niste lacrimi. Lacrimi de tristete, dorindu-si ca sarutul tau sa dureze mai mult. Nu lipseste nimic, gesturile tandre, atingerile, inima-mi sta-n loc de atatea ori cand te privesc atent si lung in ochii tai goi si totusi, care par a avea atatea sa-mi spuna...
     Erosul a pogorat intre noi, reflectand parca a noastra iubire demult uitata de simpli pamanteni. Pornim agale pe un drum de mult neumblat, pe un drum simplu, golit de oameni, rautate si uitare, pornim pe drumul ce l-am ales, intre destinsa forma a stejarilor ce par a ne calauzi in taina, alegem sa pasim inainte, tinandu-ne de mana, strangandu-ne mainile in al nostru ludic amor al carui victime suntem. Aleg sa pasesc cu tine, pentru tine, langa tine si orice, dar sa fii si tu alaturi de mine. Aleg sa pasim impreuna, fie ca e rau, fie ca e bine, pasim in al nostru vals, inconjurati de aroma perfecta a dragostei ce zace in noi, intr-un deliciu sublim al fiecarei muscaturi a buzei inferioare ce macina inca putina rautate ce s-ar fi putut manifesta. O lacrima uitata pe obraz si continuam, ne strangem in brate si nu uitam sa aratam ca ne iubim. Ai fost acolo, tu, cu mine, intr-o liniste perfecta, pe care parca o aud si acum. Ai spus asta: " Stii bine ca nu te pot refuza...niciodata!"
     Hai langa mine si uita de toate problemele pentru cateva ore si hai, sa ascultam linistea impreuna !
Ploua, ploua de 2 zile, fara pauza, fara sa para ca se va mai opri vreodata, dar asta e in viata reala. In a mea...oare de cand ploua?

Furci de picuri se infig in pamantul moale, slab, incapabil sa faca fata puterii micilor picuri. Ploua aici, dar ploua si in mine. Ploua un siroi de cuvinte neinteles si un tratament efemer, pe care incerc sa il reneg. Ploua a lacrimi de dor, uitate pe un obraz mult prea uscat ca sa mai poata fi vreodata catifelat. 

Am mainile inghetate acum, s-au invinetit putin, dar nu mai conteaza. Degetele-mi alearga a poveste de amor ascuns, renegat si cizelat in spaima fiecarei zile de care ma apropii. Unghile-mi stralucesc in bataia neonului ce-ar vrea sa-mi ia ultima sclipire din ochi, ultimul fragmentat ce a scapat nepatat de rosu. Un ciclu abstract de puncte, linii si arce de cerc imi lovesc ochii de dimineata pana seara
tarziu, uitand complet de ce exist aici.

Nu, nu sunt plictisit, sunt doar puternic si uneori, imi e teama, chiar si de mine. Am invatat si m-am invatat asa cum am putut mai bine, pentru ca nu am putut sa accept, am preferat sa lupt de unul singur. Ploua a lupta ce se da intre mine si mine, iar invingatorul se lasa mult prea mult asteptat. Ploua a dor de negru, de simplitate si de abstractul uzualului de care m-am despartit de mult, fara ca tu, oricine ai fi, sa intelegi si doar sa te lasi dus pe siroaiele de picuri ale cuvintelor mele ce te poarta navalnic spre nici tu nu stii unde, dar te lasi dus, pentru ca nu mai poti sa te opui gandului meu.

Picuri de tipat si repros la maxim doua ore distanta unul de altul.Sosesc cu o viteza istovitoare, fara sa mai pot sa le pricep, dar lupt, si in perfectiunea mea imperfecta cu care ma leg de tine si cu care ma inclin pe mine in fata cunoasterii, le inteleg si ma predau lor, asemeni unui gand ce-l urasc, dar de care nu vreau sa ma lipsesc, in insusi puterea mea. 

Ploua, ploua acum si va ploua mult timp de acum incolo.