marți, 29 noiembrie 2011

Obsolence.

Just smile, without a reason why,
And fight as hell for simply finding your way,
This rain of tears over my heart,
It is like a broken love and a heart fallen apart.


De ce să primești totul ușor? Noi, nu am știut niciodată să apreciem acest lucru. Ne-a plăcut mereu să complicăm lucrurile, să le distrugem ușor, bucățică cu bucățică și asta doar ca să ne doară mai tare. Am înțeles în subconștientul nostru că binele vine cu greu la noi și trebuie să luptăm pentru el, dar nu ne-am gândit că binele unei iubiri vine ușor și asta este cea mai puternică lovitură, pentru că suntem mult prea precipitați ca să îi putem înțelege simplitatea.


Nu scriu pentru că îmi pasă, nu scriu pentru că îmi place, nu scriu pentru voi, scriu pentru că vreau să mă descarc, sunt sincer aici și e singurul loc unde n-am putut minți niciodată. Am nevoie să scap de fiecare forță negativă din mine, nu mai știu cum sunt, ce sunt, unde sunt și mai ales, de ce sunt...Mi-e dor de simplitatea mea la fel cum îmi e dor să te văd pe tine simplu sau pe tine simplă, să uit că lumea ne-a făcut mai puternici, dar și mai răi, să uit că lupt în fiecare pentru mai bine și să văd că e tot mai rău, să uit că lupt contra durerii și o trăiesc din plin.


Aceeași privire uitată în tăcerea unei inimi de mult apuse, aceeași tastatură șoptind alte urme de cuvinte rele fără vreun înțeles, creionul aruncat pe foaie și fiecare idee în același coș de gunoi. E o strofă al cărui vers nu îl mai înțeleg, un ritm mult prea puternic pentru o inimă atât de lentă...


Dacă pot să evit, aș face-o, să trec, să sper, să merg mai departe și să spun:” Am 1000 de probleme, dar le fac față!”, aș vrea, din păcate nu pot.