Nu pot opri această dorință arzătoare care îmi încearcă imaginația. Perfecțiunea trupului tău mi s-a impregnat în memorie, setea asta nebună de tine pare că nu va dispărea curând. Aș putea să ascult liniștea aceasta inepuizabilă la nesfârșit și să trăiesc prin tine sau pentru tine. Să mă cufund în aroma parfumului tău și să respir din tine, să mă sufoc cu tine.
Vom tremura împreună în fiecare noapte, în lumina difuză a stelelor și ne vom prelinge sufletele pe capota încinsă a mașinii.
Îți caut privirea în fiecare secundă care se prelinge pe lângă mine, în uitare și în singurătate. Nici măcar nu te pot atinge. Mă arzi, mă stingi. Mă sufli, mă întorc. Tot la tine, mereu la tine. Iubesc la tine tot ceea ce eu nu pot fi.
Nu o să te mai las să îmi simți lipsa. ” Nu o să te mai las singur”. O să te iau cu mine să ne scufundăm în abis. Vom aluneca cu o viteză uimitoare și nu îți voi da drumul la mână, dar îmi e teamă că vom ateriza într-un final și tot nu voi reuși să îți spun cât de mult te pot iubi. Merg adânc în sufletul tău și mă pierd prin tine. Mă agăț de o arteră astfel știu că am ajuns în locul de care aparțin. Inima ta pompează atât de puternic și îmi vibrează trupul cu fiecare mișcare. M-am prins atât de bine încât nu voi mai cădea vreodată. Nu te mai las, vreau să trăiesc sărutul primit la fiecare răsărit alături de tine.
Iubesc să te iubesc, iubesc să îmi fie dor și să gust din aroma buzelor tale care se îmbină perfect cu ale mele. Secundele sunt supraelastice, dorul ăsta de nehrănit mă mână spre tine, iubito. Te chem, te trag spre mine. Nu mă respinge. Am nevoie de tine.
Și-am fost lumină în întuneric, am fost progresul tău în decadență, am fost spirtul tău pe rană deschisă, am aburit geamurile mașinii în nopțile în care am stat de veghe. M-am aflat în vârtejul poveștii tale care probabil nu mi-a fost destinată, dar nu m-am putut abține. Cu tine am uitat de durere și am tremurat de dorință și nevoie.
M-am cufundat în plăcere cu fiecare atingere de-a ta. Te-am admirat și te admir. Te-am urmărit cu încredere și am simțit siguranță. Atâta siguranță încât aș putea să te urmez oriunde, oricând. Să fug cu tine, să respir prin tine, să ne pierdem în viteză și să nu ne mai oprim niciodată.


Let”s roll!

Scenario: A girl and a boy. Awesome love story until one point. Many quotes, quotations, love songs, everything rather to be impossible for everyone else. They stop, with no reason, they simply stop from being.


The boy: 

I told you last week how much I’ve missed you, how much I think about you every day, every damn second. When I held her in my arms I know she is protected, I could protect her like nobody else. No one could ever achieve that. And I don’t know if there will be another one to make her feel that way. And I believe this. In the book I wrote for her, there’s all my heart, all my love, every single feeling I have for her, it’s all in those lines. (I hope she read them all, because it meant a lot to me.)
And there she were, holding her again like nothing ever happened, like all the pain was gone. And believe me please, that moment will live on FOREVER. Because it was the second time I really felt ALIVE.

The girl:

You held me strong and whisper:
-          Are you sure?
            My heart went crazy. I could feel it ripping off my skin, tearing me apart. My hands were shaking.

-          Yes, I need it!

And when you kissed me I felt like the world stopped. The earth stood still when I touched your lips once again, after that much time. For me, it was perfect! You left me with another memory that will never leave my heart and mind. I was finally happy, knowing that there’s hope. If not for our love relationship, but at least for our long-lasting friendship. And I believed you when you promised me you would never let that much time and not seeing each other. I believed! Once again, I believe every single word you told me.


The boy:

My love, my outstanding love, trust me, I”m changed, I am completely new, I need you, I want you and their will only be you for me, because we were ment to be together, as the whole universe came to plain reality of what our love can realy give. The bad boy is far away gone, I can not cheat on you, I can not lie to you, I simply need you, my endless hapiness.


The girl stood still for a few moments: 

Darling, I need you, I need you more than ever. Even if those days were completely black for us, I am here to help you, to help us, to get us were we belong, to our endless love story. We are both a huge succes as individuals, but think at what we can do together, my angel. I miss your lips, your perfume on my clothes and scarves, I need to see you in every morning. Even if I am completely stupid when I am angry, I need you to know that, mostly, I do not realize what I am saying, excuse me, precious.


The boy, with tears on his eyes:

My love, you know I love you most, you are my one and only. I knew I love you most when I first see your tears crashing on earth, I thought I am a complete idiot, just for giving you reasons to have them, but love, I knew it, you were the first and you will be the last for me, and here I am talking about love, cause you are my unique love, my one and only.


The girl:

I need a man. A real man. A gentleman. A man who can be my best friend and my lover. I need an honest man. “Honesty, Loyalty and Love” – that’s what I want. All I ask you. I don’t like being lied. You know it very well. Was that right? It felt good knowing that I love you and I cry for you every night before I go to sleep? Did it felt good knowing that I wear your perfume every day, that I listen to your voice recorded on my phone whenever I miss you?


The boy:

You know I am here for you, I always were. You know I want to help you, but ask me for, you know I need to be with you, only ask me when you want me. I need you to understand me, I am powerful, but without you, I am nothing, don”t cry my precious, don”t ever try to cry again, we must live in our love story and there we are perfect, only when we love equal eachother.I don’t lie, so I will repet you this: I love you. I always have, I always will. I will never stop. Because this, what I feel, it’s true love. Unconditional love. You can be sure that you will never lose my love. The day I’m gonna stop loving you will never come. Believe that with all your heart. Because it’s the only thing you can be absolutely sure about. My love.


The girl:

I never thought I could say this, but… I love you like crazy, still, I can be with you. At least for now. That’s the person I felt in love with. I felt in love with a butterfly, not with a caterpillar. I tried to make you better, to make you the perfect version of a real man. Please, return to being a butterfly, but don’t fly away that high, because the thunders of your ego will hurt you in a way that I will never have the power to cure.
I made a promise, some time ago. I don’t know if you remember. But be sure that when I will fulfill it, I will have you always. Just for me. Always and forever. 

And this is my happy ending story.





Când vrei ceva cu adevărat arăți asta.
Când vrei ceva cu adevărat spui asta.
Când vrei ceva cu adevărat simți asta și faci ceva în acest sens.
Când vrei ceva cu adevărat îți impui să rezolvi lucrurile.
Când vrei ceva cu adevărat respiri adânc, gândești și alegi.
Când vrei ceva cu adevărat joci chiar și ultima carte, poate merită riscul.
Când vrei ceva cu adevărat trăiești asta.
Când vrei ceva cu adevărat lupți pentru a obține sau pentru a recăpăta.
Când vrei ceva cu adevărat nu taci.
Când vrei ceva cu adevărat nu lași totul pe seama celuilalt.
Când vrei ceva cu adevărat nu te duci.
Când vrei ceva cu adevărat nu renunți!!!
Când vrei ceva cu adevărat ierți, accepți, speri, iei, dai, dar faci să fie bine.
Când vrei ceva cu adevărat...trebuie să fii capabil să vrei ceva cu adevărat și mai ales, să știi că ce vrei poate fi al tău și că îți dorești acel ceva, cu adevărat, căci altfel, e inutil.
Fiori pașnici îmi străbat venele cu o viteză nemaisimțită, nebănuită până acum, ard tot, imagini, note muzicale, voci groase, țipete, reproșuri, palme, tăcere. 
Vine iar, îmi pot auzi inima, bate nebun în toate direcțiile, parcă mai în stânga acum, parcă deloc ritmat, sigur puternic. Foi cu miros de tine, scrisul tău, apar iar mici desene pe caiet, pe foi, texte, aici, acum, sunt aici.
O liniște tulburătoare, tac în mine, înghit, înghit în sec și mi-e poftă de o înghețată. Ceață? NU, nu e ceață, nu mai văd eu, nu mai am ochii deschiși, îmi sunt pupilele dilatate și mă pierd în parfumul meu Chanel, prezent oriunde. Telefonul e aruncat, tot mai departe de mine, devine tot mai inutil, hârtii aruncate peste tot, pumni strânși și plini de păr rupt, gura larg deschisă, gata să țipe, dar mi-a pierit glasul puterii și mă înec în al tăcerii chin, e aici, cu mine și mă bântuie blestematul.
Port încontinuu pijamale, oare e zi,  e noapte? Nu mai contează, ce dacă afară e soare? Pe strada mea nu e! Ce dacă sunt aici, de ce nu sunt acolo, de ce nu sunt unde voiam să fiu de fapt? Flori, îmi plac florile, le văd, zâmbesc soarelui și mă pierd în mireasma lor, inedită parcă, ajung abia acum să o simt, după aproape un an.
Simt oboseala pe trupul meu, am îmbătrânit de mine, am tăcut în fața mea, am luptat cu mine, cu eu, cu acel eu pe care-l iubeam. Am greșit, mi-am mutat viața de mine.
Nu am ascultat niciodată, absolut nicio singură blestemată de viață, dar a meritat, totul a fost cert, inopinant uneori, calm, dar cu nebunia lui, abstract deloc, însă așa a fost tot. Mă plec în fața amintirilor și ridic fruntea spre viitor și spre tot ce îmi poate oferi el mai mult, ce e cel mai bun, pentru că asta sunt eu de fapt și asta merit, de fapt.
Am fost înzestrat cu zodia asta, leu, și sunt întruchiparea sa perfectă. Da, sunt orgolios, cât se poate de mult, sunt u
n nenorocit dacă îmi strici apele, sunt un nemernic cu tine doar dacă ai greșit cu ceva în fața mea sau doar dacă nu te plac, sunt așa cum vreau eu să fiu și trebuie să fie așa cum vreau eu să fie.
Cu toate astea, am și menajat, am menajat o singură dată și mă întreb și acum dacă am făcut bine sau nu, nu știu, nu am un răspuns.
Îmi simt pielea umedă, am transpirat de oboseala mea, văd picuri care cad greu pe podea și simt cum ele distrug totul sub mine, tot ce am clădit cu propria inimă. Sunt obosit, firele de păr mi-s plecate, ude și ele, dar totuși, mai am putere. În vârful nasului am o picătură de sudoare, se revarsă și ea pe pământ, sunt demn să dețin propriul meu ocean de lacrimi, în propriul meu metru pătrat, în care deja pot înota fără probleme.
Simt furie și starea de nevroză mă face să tremur nebunește, țin foile în mână și tremură și ele, nu e liniștem e haos, nu îmi e foame, vreau doar apă, ca să îmi hrănesc sufletul, să mai fie ceva pur în mine.
Din păcate, m-am întors la vechea mea pasiune, pereții, monturi distruse, strâng dinții și merg mai departe, adun ceva, dar nu știu ce e, forță, ură, nebunie, agonie, habar nu am.
Totuși, în liniștea mea, mă opresc din tot, respir adânc, gândesc...și știu, cândva nu va mai fi așa, nu va fi nici bine, e obligatoriu să fie perfect, chiar dacă până atunci îmi fac sufletul ofrandă oricui nu merită.