Ești tu, sunt eu, suntem noi uneori, două lumi diferite și totuși același înțeles. Sub lumina sobră a lămpii de pe perete observ cum, în mod pașnic, poate puțin prea rapid, degetele mele conturează acest text, aducându-l într-o formă brută către un final, dar nu asta contează, ci ce vei înțelege tu...

Un drog perfect îl poți găsi o singură dată, devii absolut dependent de el și nu mai poate fi înlocuit de nimic și dacă l-ar înlocui cineva, nu ar fi îndeajuns de tare ca să satisfacă aceeași venă nesaturată vreodată. Te vreau în universul meu, complex, nebun, abstract, abisal, indecis, nu-mi pasă, te vreau acum, te voi vrea mult timp de acum înainte și te voi și avea. ( Vezi? Încrederea în mine m-a făcut să spun asta! ).

Mă regăsesc pe mine în tine, deși tu...poate abia acum afli asta. Găsesc ambiția mea în tine, în mod ironic, îmi găsesc unele gânduri și idei în tine, paradoxal, două persoane de sex diferit, aceeași înțelegere, aceeași mentalitate, aceeași duritate, comportament și pot continua la nesfârșit. Te vreau pentru că mă vreau și mă iubești pentru că te iubești, în mod abstract, ne vrem reciproc, înțelegi, nu?

Drumul e mult prea lin, căldura nu domină în atmosferă, însă trupurile noastre fierb, te apropii, mă apropii, dar ne limităm, ușor ușor, pentru că intervine rațiunea și știm prea bine că ” toate la timpul lor! ”. Ai ales să joci în jocul ăsta deși te-am avertizat, ai vrut să lupți, ai vrut să-mi simți dragostea, ai vrut să pierd, ai vrut să mă ai, să fiu numai al tău și iată-mă. 

Teribilismul nostru, nu te văd azi, nu te-am văzut ieri, sper doar să te văd mâine, dor de tine, pasiunea, tandrețe, nu știu de ce !, te vreau ! Taci, închide ochii, trăiește odată cu mine, vino mai aproape, simte, lasă-mă să te răsfăț, dă-mi voie să te las să vezi prin ochii mei, să vezi totul altfel, să vezi echilibrul pe care ți-l oferi, ia-mi inima și taci, nu mai spune nimănui că e la tine. 

Taci, ascultă-mă, eu sunt și voi fi numai al tău...
Sunt zile în care fiecare din noi dovedim că suntem puternici sau că suntem slabi, zile în care dovedim, lipsit de sens, că suntem doar oameni sau zile în care dovedim că suntem suflete, sunt zile în care râdem, ne hlizim  și zile în care plângem, din suferință, din ură, furie...
Ziua mea. Sunt o persoană calmă, docilă...în unele momente, dar știi ce, cititorule? Hai să-ți arăt ce-nseamnă să mă golesc de tot ce am acum pe suflet.
Simt că pot sfâșia tot ce îmi stă în cale, nu-mi pasă că ce va conclude se va numi canibalism sau că mă va desemna drept psihopat. Simt cum îmi bate inima nebun și nu îmi pasă dacă e frig, căldură, nu-mi pasă dacă aerul e rece, dacă abia am făcut duș și o să răcesc, banal, nu-mi pasă de nimeni care calcă pe strada asta și știu că nu mă poate atinge nimic, stană de piatră e inima mea.
Nu e ură, nici furie...e dor, e iubire și se irosește ușor, fragmentându-și integritatea. Nu e de ajuns să vezi negru în fața ochilor, ci trebuie ca însăși privirea ta să fie neagră, un negru de calm, de etern și de abis al speranței, speranța că mâine va fi bine. 
Rațiunea, pentru mulți dintre noi, va infirma mereu verdictul inimii și în mod clișeic, am să continui să văd acel text: ”Să nu consideri pe cineva totul pentru tine, pentru că atunci când va pleca, tu nu vei mai avea nimic !”. Ei bine, eu am să aleg calea grea, calea în care nimeni nu știe ce va fi, dar lăsăm inima să aleagă. Nu am mai făcut asta niciodată, însă eu o să-mi las inima să îmi confirme sau infirme dragostea, căci dragostea eternă există. 
Simt umezeala pe conturul inferior al ochilor și nu o pot opri, nu vreau nici șervețel, nici un umăr pe care să plâng, vreau tăcere și vreau să-mi găsesc iar liniștea interioară, căci știu că acolo am găsit fiecare răspuns, de fiecare dată. Lama cuțitului se perindă în partea frontală a toracelui, și vârful lasă o urmă subțire în urma sa, picuri curg ușor, dar durerea nu există. Simt vibrația trupului, de necontrolat, la fel cum simt tenebra prezentului urmându-mă. 
Nu e ură, nici furie, e dragoste, privită din orice punct, e pasiunea și luptă, luptă pentru a fi mai mult, mai bine...
Dragostea mea este exces, exces de patimă, dorință, pasiunea, înverșunare, putere, etern, abis, lumină, sentiment, întuneric, șansă, neuitare...
Sunt spiritul din umbra ta și îți urmăresc sufletul înnobilat de sentimentele-mi infinite. Te caut cu inima mea, e ușor, bate extraordinar de tare când te apropii. Simt cum începe să tremure pământul sub picioarele mele atunci când vii, tremur și eu, hai! Spune-mi, spune-mi că simți și tu la fel ! Nu e niciodată prea târziu să facem totul mai bine, parcurgem aceeași stradă cu sens unic, aceeași dorință nebună zace în noi, flăcări de amor nestinse, picuri de foc înverșunate asupra idilei noastre, temperaturi prea mari ale unor trupuri niciodată defecte, te vreau.
Hey! Mai încet! Ce vrei de la mine? Da...îmi e frică, ce vrei de la mine? Nu e nicio cale să mă dau bătut, înainte nu îmi păsa, nu luam nimic în considerare, dar iată-mă acum, iubind ca un nebun, iubind zdrobitor, iubind incredibil de mult, de tare, de bine...ce vrei de la mine?
Da, e ușor să vezi cât de imperfecți sunt oamenii, cât de greu le este să se înțeleagă, e ușor să îi vezi inferiori atunci când ce ai tu e mai bun, e mai intens, mai puternic, nu pot renunța, nu vreau, nu am chef ! Ce vrei tu de la mine...este ce vreau eu de la tine și am să îți ofer ce vrei, pentru că îmi vei oferi mereu tot ce îmi doresc. 
Nu mi-am controlat degetele, nu am scris cu mintea, am scris cu inima, nu există nimic să-mi oprească infuzia de dragoste care-mi trece prin vene și pare că e infinită. Simt aroma dragostei cum îmi inundă nările, iar ceața  ei îmi blurează privirea, nu mai e nimic clar și cad, răpus parcă la pământ...doare atât de tare. Stai ! Nu pot ceda, mă ridic și alerg nebun spre tine, spre tine, spre tine, iubito!
Alerg spre tine și spre tot ce însemni tu pentru mine, drogul meu perfect, jumătatea mea, inima mea...eternul meu!