joi, 30 septembrie 2010

Amintire din prezent

Din nou aici, in spatiul meu, in care pot respira.
Nu am nevoie sa ascult o piesa trista ca sa pot scrie, nu am nevoie de nimeni care sa-mi provoace bine sau rau, nu am nevoie de nimic acum, absolut nimic. Sunt aici si ma uit la unii dintre voi si ma intreb: "Voi va uitati ma la voi?".
TU, da, esti colega mea si esti o idioata, o insipida, as vrea sa te devorez in cel mai brutal mod posibil, nu ma saluta, nu imi zambi, nu ma privi, imi provoci greata, uraste-ma, eu deja o fac.
Nu mi-e mila deloc, orice adevar se spune in fata.
TU, da, tu, cel care pretindeai ca esti cel mai bun prieten al meu, a inceput scoala si ai uitat toata vara nu? Ai uitat tot? Ce sunt eu ma? Eu sunt piesa ta de schimb care dureaza doar o vara in fiecare an? Hai, incearca doar sa ma provoci, am sa te calc in picioare fara macar sa privesc o clipa la tine.
TU, faci parte din familie, te respect din tot sufletul omule, te ador si te iubesc mai mult decat pot indrazni macar sa iubesc pe oricine altcineva, mi-ai dat viata si repet, esti totul, dar gresesti si imi pare rau ca te critic. Nu mai poti face din mine ce vrei, a sosit timpul meu, nu ma poti modela acum, nu te pot asculta daca stiu ca ceea ce spui e corect, fii prietena mea, nu stapanul meu.
Mi-e de ajuns? Nu, nu m-am descarcat, mai pot, si inca cat.
Hai, priviti-mi declinul psihic, priviti cum cad si radeti, chiar nu imi pasa, am sa ma ridic iar. Am obosit sa vad fete obosite, am obosit sa aud aceleasi intrebari: "ce ai?", "unde esti?" si cea mai populara " ce mai faci omule? traiesti?". Pai traiesc, dar tinand cont ca de doua luni nu ma bagi in seama e normal sa ma intrebi daca traiesc.
Greseli minore si putine, mai mult, mai bine, se poate, TOTUL se poate.