Mă descompun...

Mă descompun în mici bucățele și nu îmi mai simt degetele, nu îmi mai simt fața, ochii mei...Mă descompun și  doare atât de tare, doare că nu ești aici, doare că sufăr, doare că nu este lângă mine cel mai frumos aspect al vieții mele. 

Dor secundele pe care le petrec fără tine, doare fiecare clipă în care mă gândesc la tine. Lacrimile curg ușor și mi-au brăzdat întreg chipul, dar nu mai contează, tu nu mă vezi, poate că nici nu mă simți, tu nu ești aici și asta doare cel mai tare. De ce îmi spui ce vrei să facem, iar urma de spranță pe care o lași e atât de infimă? Îmi zâmbești și râzi, ești frumoasă, ești deschisă cu mine, ești tot ce îmi pot dori, dar...la dracu! M-am săturat să spun ”dar”. Nu vreau să mai existe ”dar”, nu vreau să mai înțeleg nimic, nu vreau să iert, nu știu, vreau doar să trăiesc fiecare clipă alături de tine.

Îmi ții eșarfa și îți scufunzi chipul în ea: ”Miroase atât de bine, dragule!”. Îți plac atât blugii, cât și cămașa mea, îți pot spune oceane de cuvinte de dragoste, îți pot dezvălui un deșert de sentimente și fac astea pentru că...

Așteptam să te privesc, ia-mi mâna în mâna ta, arată-mi tot ceea ce-mi spui, trăiește mă, trăiește cu mine fiecare clipă, plângi mă pentru că acum plâng și eu, luptă mă, luptă pentru mine așa cum lupt eu pentru tine ca un nebun. Sunt mai puternic decât îți poți imagina tu sau oricine dintre cei de genul nostru...Sunt o carte pe care vreau să o iei, să o citești, să o rupi, să o lipești, să o arzi, să o rescrii, vreau să faci ce vrei din mine pentru că am încredere că e cel mai bun lucru care mi se poate întâmpla.

Spune-mi! Simți? Zi femeie, simți și tu ca mine? Simți la fel? Mă descompun în mod conștient, simt cum nu mai sunt întreg, simt cum prezența ta îmi lipsește în fiecare secundă, simt că decad în abisul propriilor ochi. Am să cad frumoaso, dar mă voi ridica, și mă voi ridica alături de tine, mai frumos ca niciodată.


Have I told you lately that I love you?