luni, 3 decembrie 2012

Primele 50.

Trăim zile banale, simțim entuziasmul altor zile, găsim o supărare într-o altă zi, dar sunt zile în care, o persoană dragă, decide să ne facă o mică surpriză. 

Uneori, simt că îmi consum și cele mai vechi și bine păstrate rezerve de energie, plec din loc în loc, rezolv diferite taskuri, mai simple sau mai dificile, dar până aici, nimic abstract. Apoi, vine partea aceea în care, jumătatea mea încearcă să mă surprindă într-un mod cât mai plăcut și această mică întâmplare am de gând să  o spun într-un mod special.

O zi simplă, 3 decembrie 2012, nimic ieșit din comun. Rutină, multe taskuri, oboseală și sentimentul de dor, dorul pe care l-am îndurat timp de 3 zile, înainte de a-mi regăsi echilibrul. Gândul meu...:
”Te văd, ești în sfârșit aici...și mi-a fost atât de dor de tine! Cât de frumoasă ești, zâmbești, ador să te văd făcând asta!” Simt cum trupul meu se usucă, am nevoie de tine, mi-e sete de tine și doza din drogul meu perfect încă nu a sosit. Mă privești, taci, te privesc, tac, simt presiunea care se lasă greu asupra minții mele, iar aerul devine din ce în ce mai poluat de dragoste, iar picurii de ploaie curg șirul sentimentelor noastre, împărtășite de prea puțin timp! Plec, lipsesc, taskurile trebuie făcute și ele, nimic care să mă poată opri, nimic care să mă oprească să mă întorc. Un simplu mesaj: ” Cât mai durează?:)”, și atunci am știut că drogul meu perfect așteaptă, la fel cum tot atunci am știut că dacă până atunci nu avea ce să mă oprească, acum nu trebuie nici să-mi stea cineva în cale. 
Am ajuns! Un cer mult prea întunecat, aerul sobru al încăperii și semi-întunericul fiecărei camere: ”Du-te în camera roșie, vin și eu imediat!” Parcă timid, am apăsat mânerul și am deschis ușa. Surprinzător! Pe patul învelit în lenjerie roșie zăcea o inimă formată din mai multe bilețele, 49 chiar, urmând ca apoi să descopăr o a doua inimă mărginită de parfumul sublim al unor candele roșii. Nu voi descrie sentimentul, pentru că nu pot! Totuși...de 3 ori mai multe bătăi pe minut, un nod în gât, fluturi în stomac. Nu exista sunet, nu exista tendință, nu exista pașnic, doar acele bilete, eu și tu, tu care m-ai urmat și am înconjurat împreună inima motivelor. Centrul era marcat de un bilet roșu....”TE IUBESC PENTRU CĂ:” , urmând apoi 49 de motive care m-au ținut cu sufletul la gură de fiecare dată când deschideam un bilet, 49 de motive care mi-au întărit încredere în tine, în mine, în noi, 49 de adevăruri grăite de un singur suflet, cel pe care l-am format noi. 
Am citit, urmând ca apoi să pășesc ușor către cealaltă inimă și să descopăr al 50-lea motiv. Așadar, formăm o frază completă: TE IUBESC PENTRU CĂ IUBESC SĂ TE IUBESC ! Bun, aici planetele s-au aliniat. Aici am realizat, iar, că ești cel mai frumos lucru care se întâmplă, dar cuvintele acestea simple nu sunt de ajuns.

Iubito, simțeam cum îmi pulsa sângele prin vene, entuziasmul meu a atins un apogeu în momentul în care am citit ultimul motiv pentru care mă iubești. Îți citeam totul de parcă ți le-aș fi spus, și da, am făcut asta, astfel ai realizat că aceleași motive le am și eu să te iubesc. Mă cufund în inima ta, e locul meu acolo, e rezervat pentru o lungă perioadă de timp și nu am de gând să părăsesc incinta prea curând. Radiam de fericire, atât pe interior, cât și pe exterior, probabil. Paradoxal, este amintirea care îmi va rămâne mult timp în memorie de acum încolo, dar au fost momentele în care nu am acționat cu creierul, am acționat cu inima, am simțit, te-am luat în brațe și m-aș fi oprit acolo pentru tot restul zilelor, dar...noi nu ne putem opri, trebuie să mergem mai departe și să nu uităm că, momentan, avem numai 50 de motive pentru care nu e niciun obstacol care să ne stea în cale. Te ador și nu pot permite nimănui să o facă la fel, așa că, ridic standardele, acționez, și îți mărturisesc. TE IUBESC PENTRU CĂ IUBESC SĂ TE IUBESC !

Un comentariu: