duminică, 13 ianuarie 2013

Nu e ură, nici furie...

Sunt zile în care fiecare din noi dovedim că suntem puternici sau că suntem slabi, zile în care dovedim, lipsit de sens, că suntem doar oameni sau zile în care dovedim că suntem suflete, sunt zile în care râdem, ne hlizim  și zile în care plângem, din suferință, din ură, furie...
Ziua mea. Sunt o persoană calmă, docilă...în unele momente, dar știi ce, cititorule? Hai să-ți arăt ce-nseamnă să mă golesc de tot ce am acum pe suflet.
Simt că pot sfâșia tot ce îmi stă în cale, nu-mi pasă că ce va conclude se va numi canibalism sau că mă va desemna drept psihopat. Simt cum îmi bate inima nebun și nu îmi pasă dacă e frig, căldură, nu-mi pasă dacă aerul e rece, dacă abia am făcut duș și o să răcesc, banal, nu-mi pasă de nimeni care calcă pe strada asta și știu că nu mă poate atinge nimic, stană de piatră e inima mea.
Nu e ură, nici furie...e dor, e iubire și se irosește ușor, fragmentându-și integritatea. Nu e de ajuns să vezi negru în fața ochilor, ci trebuie ca însăși privirea ta să fie neagră, un negru de calm, de etern și de abis al speranței, speranța că mâine va fi bine. 
Rațiunea, pentru mulți dintre noi, va infirma mereu verdictul inimii și în mod clișeic, am să continui să văd acel text: ”Să nu consideri pe cineva totul pentru tine, pentru că atunci când va pleca, tu nu vei mai avea nimic !”. Ei bine, eu am să aleg calea grea, calea în care nimeni nu știe ce va fi, dar lăsăm inima să aleagă. Nu am mai făcut asta niciodată, însă eu o să-mi las inima să îmi confirme sau infirme dragostea, căci dragostea eternă există. 
Simt umezeala pe conturul inferior al ochilor și nu o pot opri, nu vreau nici șervețel, nici un umăr pe care să plâng, vreau tăcere și vreau să-mi găsesc iar liniștea interioară, căci știu că acolo am găsit fiecare răspuns, de fiecare dată. Lama cuțitului se perindă în partea frontală a toracelui, și vârful lasă o urmă subțire în urma sa, picuri curg ușor, dar durerea nu există. Simt vibrația trupului, de necontrolat, la fel cum simt tenebra prezentului urmându-mă. 
Nu e ură, nici furie, e dragoste, privită din orice punct, e pasiunea și luptă, luptă pentru a fi mai mult, mai bine...

Un comentariu:

  1. ' Caci dragostea e ca un arbore, creste de la sine, isi infige radacini adanci in toata fiinta noastra si continua sa inverzeasca pe o inima distrusa.' - Victor Hugo

    RăspundețiȘtergere