marți, 23 septembrie 2014

Renasc, prin tine.

Da, sunt propriile mele realizări, nu cu limite, nu cu vise. În subconștientul meu, îmi place să te numesc muză. Îmi place să îți simt privirea grea năpustită pe toată retina mea. Îți pot simți candoarea trupului și pielea fină, ești un sirop dulce-acrișor și curgi pe mine, e cald, mă învelesc cu tine. Îmi place să îți strâng în pumni părul cât timp ești în brațele mele, mă ajută să înțeleg mai mult, să te înțeleg. Îți pot vedea ochii dându-se pe spate, pleoapele ți se închid și îți muști buza, apoi vii asupra mea și tremuri într-un ritm de inimă nebună, fără să te mai pot opri cumva.
Renasc, prin tine. Îmi dai energie și mă încarci cu rău. Însă de data asta e un rău bun. Tu mă încarci cu duritate, dar asta ca să nu mă mai poată opri nimic, în afară de Dumnezeu. Tu mă încarci cu nervi, dar asta ca să am răbdare să te pot asculta. Tu mă încarci cu ură, dar asta ca să îmi dea mai multă ambiție și dorință să reușesc să fiu mai bun decât ce obișnuiam să fiu.
Sunt sigur că te surprind, că nu mă înțelegi, că pentru tine este o ceață densă în față și un drum drept, știu că uneori nimic din mine nu mai face sens, dar așa sunt eu, diferit. Nu pot fi la fel, ar însemna că nu mai sunt eu, unicul eu, cu durerea și suferința mea, cu lipsurile și neajunsurile mele, cu răutatea și duritatea mea, dar mă bucur că e așa, probabil am și ceva bun, de aceea dau ochii cu tine atât de des. 
Nu sunt în stare să îți explic de ce tu, nu știu de ce te-am ales, dar știu că tu ești lângă mine și îmi dai putere, multă putere, așa că am decis că oricât de lung sau scurt va fi drumul nostru, oricât de sărac sau de bogat va fi, oricât de lent sau abrupt, eu vreau să fie frumos și cu mâinile strânse, vom continua, în tăcerea iubirii noastre care întârzie să se arate. Trebuie să ne ajutăm, să ne sprijinim, să fim puternici, irațional de darnici să reușim și dacă tot veni vorba, trebuie să fim ambițioși, cei mai ambițioși.

"Cred orice, cu condiția să fie incredibil!"- Pascal Bruckner