sâmbătă, 1 mai 2010

E perfect!

E atat de liniste aici, cea mai apropiata persoana e la minim 500 de metri, de case nu mai vorbesc.
Oare ce vede tipul acela? Cum ma vede el pe mine? Sunt un strain pentru el sau poate ma cunoaste. Un baiat de varsta medie, cu pantaloni scurti , tricou alb si ochelari aviator. Nu are ce sa vada mai mult, nu poate sau nu vrea.
Campul acesta...cat de dor imi era de el, cat mi-a putut lipsi. Poteca asta e perfect paralela cu pozitia mea, e atat de lunga, urca si urca fara a da semne de oboseala. Te-au calcat mii de oameni, te-au lovit, au aruncat cu pietre in tine si totusi esti calea multora. Poteca e inconjurata de pajiste, o pajiste atat de pura. Firele acestea parca tind toate spre cer, vantul le inclina, le loveste cu putere, dar rezista acestei barbarii, au indurat poate si mai mult.
Muntele pare mai puternic sau doar asa il vad eu, azi, acum. Fiecare creasta are un rol oare? De ce cea din mijloc e doar roca si toate celelalte sunt impadurite? Soarele sta ascuns intr-o crapatura intre vai, emana aceleasi raze pe care le pot observa atat de greu acum. Cerul e atat de senin, e atat de uniform, e turcoaz, iar norii, parca suluri de hartie creponata, il retrag, mai departe de mine, da, numai de mine, pentru ca eu sunt singur aici !

Un comentariu: