sâmbătă, 22 mai 2010

Pentru tine !

Nu e nevoie sa am un inceput, asa cum noi nu avem un inceput.
Spun noi, pentru ca am devenit un intreg. Nu e nevoie sa te introduc in lumea mea, nu e nevoie sa iti explic cum nu e nevoie sa ma asculti ca sa ma intelegi. Au trecut doua zile, cred, nu stiu exact, dar pare ca a trecut prea mult. Ma simt asemeni unui celibatar, unul esuat. Nu ma pot confesa nimanui, nu pot imparti tot ceea ce imparteam cu tine. Urasc sa stiu ca te-am suparat, da, eu sunt de vina, din nou.
Sunt o persoana extrem de spontana, nu gandesc cand trebuie sa iau o decizie de moment, nu o pot concepe, aleg doar din inertie ca abia apoi sa imi dau seama daca ce am facut e bine sau nu. Stiu ca mi-ai acordat o prima sansa, o a doua si multe altele dupa, am profitat pentru cateva clipe ca apoi sa esuez fie lamentabil, fie intr-un context de neinteles pentru oricare dintre noi, dar, trebuie sa mentionez, nu a fost niciodata intentionat. Stiu ca nu ma poti uri, dar stiu ca ma poti evita sau ma poti respinge, ceea ce doare mai tare.
Acum doua zile, noaptea, suspinam usor dupa ce am zdrobit multe lacrimi in pumn. Da, am lovit tot ce am prins, nu mi-am tinut promisiunea, nu mai cred in promisiuni. Am sa cred doar in fapte, doar in concretul faptelor. Am lovit, si ce? Nu s-a intamplat nimic, apoi am spus asta: "Nu exista durere fizica !". Intr-adevar, poti lovi pereti a 30 de cladiri, poti sparge mii de geamuri cu picioarele sau pumnii, poti avea un cutit infipt in abdomen sau in spate, poti fii lovit de alte 3 persoane, nu doare, pur si simplu e inutil. Exista un singur tip de durere, cea sufleteasca, cea interioara. Nu ma refer la iubire, nu ma refer la moarte sau la alte chestii de genul acesta, ci doar la gandul si durerea pe care fiecare persoana si le autoprovoaca in urma unei decizii gresite, a unui cert si tot ce deriva din acestea. Sunt crunte, prefer pumni, cutite, orice altceva, repet, nu exista durere fizica.
Nu am sa las ca un mic impediment sa te opreasca sa lupti sau sa reuseasca sa imi incetineasca ritmul frenetic de care am dat dovada si pana acum. Nu imi pot incetini mersul euforic, tu m-ai invatat sa merg asa, tu m-ai invatat sa pasesc mai virtuos, mai impunator. Nu ma poti lasa sa gresesc acum, nu ma poti lasa sa cad din picioare, trebuie sa continui, alaturi de tine.
Nu am scris indeajuns, niciodata nu va fi indeajuns pentru cel mai bun prieten....