sâmbătă, 27 noiembrie 2010

Nu, nu vei mai indrazni!

Jocul asta te-a depasit, nu ai inteles, nu ai vrut sa intelegi, ai mintit mereu.


Acum taci, esti doar o sclava a inertiei, actionezi in consecinta, nu, nu te-am cunoscut asa. Ai urmat stereotipul, te-ai aruncat intr-un simpla confuzie abracadabranta, care, spre surprinderea mea, te-a facut sa cedezi, sa devii slaba, sa cazi in genunchi si sa ceri iertare, fara a stii ca nu ti-as fi cerut asta.
Stai putin. Esti atat de confuza, nu stii care iti e limita, nu iti stii gusturile, dar ai sarit inainte fara sa te gandesti ca ai putea distruge. Ai vrut sa pari puternica, complexa, sigura pe sine si da, chiar erai, pana la un moment dat. De ce nu indraznesti sa scoti niciun cuvant?
E atat de frig in living-ul asta, e liniste, muzica se aude in surdina, iar pasii tai, zambetul tau, parfumul tau, toate acestea lipsesc, e prea liniste pentru mine, e prea liniste. Vad acum pasii asemeni unor cutremure, ei se apropiau pasnic de inima mea, paseai inainte, numai inainte, nu m-as fii gandit ca te vei impiedica, nu m-as fi gandit ca ai putea schimba directia...aaa, era vorba doar despre pasii tai...spre mine, spre tot ceea ce tine de mine, sufletul meu.
Cum ziceam? "Daca e vorba sa cred in ceva, cred orice, cu conditia sa fie incredibil!", e citatul meu preferat. Ai stiut asta, ai preferat sa calci in picioare fiecare principiu al meu care iti statea in cale, ai preferat calea mai lunga, dar mai dureroasa, ai inchis gura viitorului si l-ai facut sa dispara pentru noi, ai tacut si ai aruncat totul, n-am nevoie de scuze, n-am nevoie de nimic, taci!


E mult prea liniste, nu mai suport...hai...

Un comentariu: