miercuri, 27 aprilie 2011

Follow your instincts, lion !

Zi ma, esti leu? Si?
Da, sunt leu si sunt un leu veritabil. Am toate trasaturile pozitive, cat si negative pe care le poate imbina acest semn de foc, nelipsit de putere, ura, narcisism si tot ce e mai rau. Who cares?
Leii sunt un simbol care apare des în heraldica familiilor regale și cavaleriei. Apar până și în arta Chinei, deși nu au trăit niciodată acolo. Nici un alt animal nu a primit mai multă atenție în artă și literatură. În Biblie este amintit de 130 de ori. În arta epocii pietrei, în special în picturile rupestre, se întâlnesc frecvent desene reprezentând lei. Leul este considerat "regele junglei", trupul sau sustinand punctele de apogeu ale trasaturilor fizice si locomotorii, viteza fiind un mare atu, agilitatea, musculatura membrelor si nu in ultimul rand, coroana, care reprezinta un semn de distinctie, vazut, de departe, leul reprezinta puterea, regalitatea si victoria.
Un leu simplu? Nu, asa ceva nu exista! Mi-am gasit fiecare trasatura, toate erau specificate in ansamblul definitiei zodiei, sunt constient de calitatile, dar si de defectele acestui gen uman, maximal spus. Leul reprezinta pentru mine, propria incredere in mine, agilitatea fizica, cat si cea mentala, echilibrul si puterea de a alerga, ca om, nebun, spre succes. Ghearele lovesc, corpul se adapteaza oricarei situatii, ochii sireti, coroana regelui si nu in ultimul rand, ragetul, puterea de exprimare, dorinta de afirmare, credinta in sine insusi, calitatile cu care este inzestrat si pasiunea cu care un leu lupta pentru a-si atinge propriile extreme si mai ales, pentru a le depasi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu