duminică, 6 decembrie 2009

De neinteles

Nu inteleg de ce nu imi e respectata opinia, eu mereu trebuie sa tac. Nu inteleg de ce unii spun ca sunt rau, eu vrand doar sa socializez. Nu inteleg persoanele care plang in fata mea fara rost, repetandu-mi incontinuu acelasi lucru. Nu inteleg de ce nu ma pot exprima liber, parerea mea fiind o multime vida. Nu inteleg ce fac, dar ei totusi spun ca gresesc.
Nu inteleg de ce ei vad maturizarea ca pe un act malefic care ii indeparteaza. Nu inteleg de ce nu se uita la cei care isi bat componentii familiei sau le adreseaza injurii, abia apoi sa se uite la mine. Nu inteleg de ce plang, dar stiu ca devin mai puternic. Nu inteleg de ce sufar, dar asa simt viata, devin independent. Nu inteleg oamenii care povestesc ca "iar i-au suparat copiii", oare copiii lor nu se supara niciodata? Nu inteleg excesul de zel pe care si-l adopta atunci cand au chef. Nu inteleg de ce trebuie sa fiu controlat, nu ma descurc singur, dar nici nu am nevoie sa fiu tinut ca un copil de 5 ani. Nu inteleg de ce nu mi se asuma responsabilitati mai mari, le e frica, probabil, ca nu le fac fata, dar sunt sigur ca reusesc. Nu inteleg de ce am nervi, atunci cand de fapt pot sa stralucesc sub orice umbra. Nu inteleg de ce sunt bun, iar ei ma considera aspru si crud. Imi pare rau, poate am gresit, dar intotdeauna, eu, imi voi respecta opinia si daca eu pot sa o respect, pot si altii.