joi, 15 aprilie 2010

Nu cedezi !

"Nu Robb, nu mai poti da inapoi, esti prins in acest joc al muzelor,nu te poti rataci, gresesti, dar ai destula putere ca sa repari!" Mi-am spus asta acum, fara sa ma mai uit inapoi, fara sa mai imi para rau, fara sa vad imperfectiunea din aceasta fiinta pe care o numim om.

Imi simt sangele pulsand disperat in trupul asta puternic, venele care stau parca sa crape si muschii care se contracta neregulat. Simt cum am mai multa putere, simt ca am inca o sansa sa reusesc. Vad peste tot in jurul meu obstacole sau doar simple lucruri care imi par obstacole, dar peste care trebuie sa trec, trebuie sa merg mai departe, de fapt, asta inseamna viata, obstacole, pe care trebuie sa le depasesti.
Ce rost ar avea sa cedez acum, tocmai acum? Acum cand ma aflu pe muntele pe care trebuie sa il escaladez. Am sa cad mereu, sfoara se va intinde, o bucata de roca potrivita si m-am oprit. Am reusit sa opresc caderea si nu pot sa imi dau drumul, e viata mea in joc, chiar daca in viata reala orice alegere ar urma sa fac tot as trai. "Nu cazi ! Orice ar fi !" Ma tin puternic de aceasta sfoara, parca infinita, nu ii pot da drumul. Acum pot analiza situatia, de ce sa cedez? Nu imi sta in caracter, nu pot ceda, nu cedez pentru mine, nu cedez pentru ei, oricum ar fi , nu cedez. Palmele sunt pline de sange, au indurat prea mult, ranile sunt proaspete, picaturi de sange aluneca usor pe intregul brat, dar nu ma pot opri, acum simt ca am mai multa putere, venele sunt tari, le pot simti, muschii incordati, fara sa inceteze putin, ritmul cardiac e ridicat, picioarele nu le mai simt, dar am stabilitate, pot continua, ma simt in stare. Ochii imi sunt plimi de lacrimi, nu stiu din ce cauza, dar le simt cum se preling pe fata, nu stiu cum mai rezist, nu inteleg, nu pot concepe asta, dar totusi reusesc si nu am de gand sa nu profit de aceasta ultima sansa, pot! Trebuie sa reusesc!
Strang puternic funia in maini, si incep sa urc, gata, pericolul a trecut, pot continua, pot sa lupt in continuare.