marți, 29 iunie 2010

Distinct.

Te vad. Esti aici, te pot atinge.
Nu imi pot crede ochilor, dar e adevarat, tu chiar esti aici. Apropie-te de mine, zambeste-mi, condu-ma spre mai bine, esti minunata. Zambetul tau este impecabil, cat de dor imi era de el, trupul tau e inconjurat de o aura speciala, mirosul tau, il simt cum imi inunda narile si nu ma mai pot satura, nu vreau sa respir, vreau doar sa ma innec in el. Parul tau, volumul sau, as vrea sa ma scald in el, sa il simt asemeni unui nisip fierbinte curgand pe mine si facandu-mi fiecare parte a corpului sa arda, sa arda de nerabdare, sa arda de dorul tau. Nu te misti deloc, iti pot analiza fiecare milimetru si am sa te fac sa iti descoperi specialul, cel pe care il iubesc.
Lasa-ma sa iti spintec trupul cu taisul ochilor mei, lasa-ma sa iti citesc trupul asemeni unor pagini ale unei capodopere americane, iar privirea ta imi va fi satisfactie psihica asemeni unei substante halucinogene patrunsa in sange. Fiecare cuvant al meu va fi placere pentru tine, innobilandu-ti sentimentele, amintindu-ti trairile, soptindu-ti pasiunea pana in adancul inimii, iar tu, tu vei simti zvacnirile unei inimi care vrea sa explodeze, care vrea sa iti crape pieptul si sa alerge spre unicul ei sens de a trai, inima mea.
Cand vei simti o picatura de ploaie pe trupul tau pur, adu-ti aminte de mine, de sarutul meu care a prelins asemeni picaturii, pe trupul tau. Cand vei cadea in furia dezastrului, aminteste-ti de mine, cauta-ma, cauta-ti sprijinul necesar pe care, cu siguranta, il vei gasi in mine, avid de a ti se darui. Cand vei fi dezorientata, obliga-ti privirea sa-mi caute sufletul, iar fiecare raspuns il vei gasi in el, in sufletul meu care iti e dedicat integral. Cand iubirea iti va fi pusa la indoiala, intreaba-ma pe mine de ce, intreaba-ma pe mine pentru ce, iar eu, iti voi dovedi ca te inseli.  As fi vrut sa mai continui, dar ma opresc aici...
Nu e nevoie sa imi spui tu ceva, nu e nevoie sa imi explici, nu e nevoie sa imi arati, stiu dinainte sa ma privesti ceea ce faci, ceea ce vei face si iti jur, e minunat uneori, dar groaznic alteori. Nu vreau sa te vad plangand atunci cand ar trebui sa o faci, nu vreau sa te vad suferind atunci cand nu ai de ce, nu te vaita, urasc asta.
Nu numai mintea, ci si trupul meu se contorsioneaza gandidu-ma la viitor, desi urasc din rasputeri sa fac asta, simt cum maruntaiele mi se sfarama asemeni unor cuburi de zahar, dar uitam trecutul, nu mai privim viitorul si inghitim prezentul, in care ne scufundam, noi fiind victimele prinse in sfori pe o pluta aflata in deriva...

Sa nu uit sa punctez: totul e pura imaginatie...