Drog. Mai mult drog.

Nevoia de a scrie, nevoia de a exprima.

Stresul fiecarei zile, monotonul subit al unui moment, imposibilitatea unei realizari, improbabilitatea unei intrebari. Nu, nu cauta un inteles pentru tot ceea ce faci, nu cauta raspuns pentru fiecare intrebare, nu cauta o rezolvare pentru fiecare problema a ta, acestea fiind doar cateva dintre cliseele de care ne lovim in fiecare zi, dar care sunt integral adevarate. Nu, nu sunt genul tau, nu sunt bun pentru tine,  nu iti pot fi bun prieten tie, iar ei nu ii pot fi nici macar amic, nu, eu nu gasesc raspuns la fiecare intrebare, nu, eu nu pot rezolva orice problema a mea, nu, eu nu caut un inteles pentru tot ceea ce fac, dar da, eu urasc monotonia. Unde ar mai fi extazul si straniul fiecarei actiuni, unde ar fi exaltarea unei reusite, unde ar fi puterea intelectului si improbabilitatea deciziei si adevarul din fiecare minciuna si zambetul anterior unei lacrimi?.

Simt un gol care mi-ar putea incendia in orice moment stomacul, o flacara care roieste in centrul meu, si zbiara, fiind unica, fara precedent in mine. Imi urca usor spre piept, arde totul in mine, nicio pata, nicio urma in exterior, insa un interior plin de funingine, plin de zgomotul unei miscari incendiare, care totusi nu imi pune capat. Gatul incepe sa imi arda, gata, arsita a urcat mai sus, incep sa ma completez imprejurul sau, stropi de sudoare mi se preling usor pe gat. Incendiul creste, fiind de neoprit, nu, nu, fara intrebari, fara explicatii, pulsul imi creste fara sa realizez, dar il simt, tamplele si venele imi sunt indicii.

Nu, negatie, negativ, dar de ce?. As vrea sa spun atat de multe tie, ei, lui si voua tuturor, dar as vrea sa nu ma auziti, sa nu ma vedeti, totusi, priviti pierdut in ochii mei, dar nu e nimic de vazut, nu mai e claritatea unui cer lipsit de nori, nu mai sunt sferele caprui, infinite, nu mai e angelicul privirii, nu, nu, nu. Sunt doar munti de flacari si urme ale incendiului, capruiul pur e un negru imbalsamat in otrava urii si dezordinea neintelesului.

Fiecare soapta isi are receptorul ei, fiecare deprindere provoaca metamorfoza, urmand ca fiecare metamorfoza sa descopere o urma binefacatoare sau un dezastru. Fiecare om simplu isi poate gasi cuvintele, insa un artist, fie romantic, fie aspru, fie neinteles, are nevoie de durere, pasiune si tortura pentru a putea crea, in adevaratul sens al cuvantului.
Fiecare act neterminat isi gaseste finalul grandios din orice sursa previzibila sau nu cu ajutorul unui simplu om, unul printre toti ceilalti, insa un om cu o calitate speciala, puterea, puterea de a invata, de a se perfectiona, puterea ambitiei si a urii si a succesului.