El ?. Ea?.

Sunet, oboseala, incarcare, energie.

Si trupul continua ritmul frenetic.

Intr-un peisaj deloc anost, pe strada (L)lunga a infinitului oras, sub picaturile ploii calde, deasupra pamantului fierbinte, in intunericul perfect al unei singure nopti. Ascultand tipatul fiecarei picaturi de ploaie ce ii zdrobea chipul tandru, inchizand ochii atunci cand genele ii erau aglomerate de tone de placere, simtindu-si trupul asemeni unei fiare docile, admirandu-si imbracamintea de la o bucata de material pana la cea mai mica cusatura, inchizandu-si pumnii si continuindu-si nebun drumul, pe aceeasi strada, pe acelasi sens, asa apare EL.

S-a oprit. Deschide umbrela. Scoate o carte din rucsac si isi joaca rolul de care e dependent, rolul de a-si trai viata. E singurul care citeste in mijlocul noptii, in ploaie, sub o umbrela neagra, e singur pe acea strada, rezemat de o cladire veche, a armatei. Un picior sprijinit de perete, o umbrela in mana stanga, cartea in dreapta si linistea, linistea unui abis in care se afunda cu fiecare rand pe care il citeste. 

O luminita i se afiseaza in coltul ochiului drept, distanta nu o poate aprecia, dar cu siguranta ii simte prezenta. Luminita se prelinge usor asupra aceleiasi strazi, trupul ei parca se lipeste de asfaltul ud si se apropie, si nu incetineste, si vibratia devine mai puternica. Imbracata in culori subtile, aproape nule, fara sa scoata vreun sunet, lasa o dara de parfum in urma creand o furtuna, iar fiecare pas ii e perpetuu in realizarea unei relatii, asa apare EA.

Focul LUI pare sa devina tot mai inversunat, iar gheata EI joaca rolul antagonist, niciunul reusind sa se gandeasca la ce ar putea urma. Gheata nu se poate topi, focul nu se poate opri, cuvintele lor incep sa fie aruncate razboinic, un razboi purtat pe plaiuri cunoscute ale unui intreg necunoscut ce zace intre ei, dar intr-un final...

- Hey!.

- Hey!. Esti aici !.