marți, 7 decembrie 2010

Prezent?

Prezent, unde? cum? cat?

Nu e potrivit focul pentru noi, dar gheata, e o alegere sublima. Plamanii inspirau putere si expirau orice urma de tristete, orice urma de trecut, creierul tau era invadat de prezent, ochii iti erau intunecati, si erai de nemiscat, asemeni mie. Da, gheata e un mediu propice pentru noi, ai zambit, am zambit cand am terminat statuia aceea, da, inima, un leu, doua zodii, flacari sculptate in gheata si un diamant, un diamant care stralucea asemeni unei iubiri perseverente, o iubire nebuna, de necontrolat.
Simteam cum bratele tale ma invaluiau, fara hrana, fara apa, aceleasi fiinte in acelasi peisaj, alb, abis de alb. Dar nu, nu trebuia sa faci asta.
Privirea ta s-a inecat in profunzimea abisului din ochii mei, ai cazut prada unui sentiment incontrolabil, dar nu, nu ai acceptat sa te opresti, nu ai reusit sa te desparti, nu ai vrut, nici macar rugata sa fugi, nu, tu nu si nu.
Tu, suflet nebun, ai vrut sa te scufunzi intr-o iubire la fel de nebuna, ai vrut sa cazi in prapastia unui amor nemaintalnit, ai vrut sa te redescoperi printr-un "el", un EL diferit, un EL nu pentru oricine si abia acum ai aflat ca asta era cel mai bun lucru pe care il puteai face.
"Dar e o liniste perfecta! Taci !" Umbrele se camuflau in abisul de alb in care amandoi am cazut. Eram cele doua bile negre ale unui univers imaculat, creat doar pentru noi. Cuvintele incercau sa apara si cu greu a aparut un "tu", care a fost urmat de un "noi". Tacerea era atat de profunda incat bataile inimilor sunau asemeni celui mai puternic bass. Auzeam pana si vigilenta cu care sangele iti sfasia venele si emana in tine energie, putere, anduranta, sa reusesti sa continui.