miercuri, 12 ianuarie 2011

Rezist.

Oboseala, singuratate.Pleoapele imi cad...nu nu, arta, orice inlocuitor pentru drogul meu perfect e valabil.

Simt cum intunericul se joaca cu mintea mea, oboseala isi joaca si ultima carte, mizeaza prea mult, reuseste din nou. Trupul meu, parca rastignit, se misca doar dupa mintea ta, ii ordoni si el executa. Privirea imi e incetosata, ma cufund in amintirea ultimului sarut, furia din ochii mei e tot mai evidenta, sentimentul, asemeni unei bacterii, se dezvolta in mine, si creste, fara sa am vreun control asupra lui. Comportamentul imi e execrabil, vreau ca lumea sa se opreasca, vreau ca toti sa se dea la o parte din calea mea si sa imi elibereze culoarul, culoarul drept care ma va duce la tine. 

Apoi a tacut. si-a dus mainile la cap, si-a acoperit urechile si a inceput sa tipe, a distrus tot ce i-a stat in cale, era nebun, nimic nu il putea opri, venele ii erau parca invadate, parea ca avea o cantitate dubla de sange in organism, transpira incontrolabil, avea ochii rosii asemeni unei fiare in cautarea pradei. Era asemeni unei furtuni care avea sa-si gaseasca calmul intr-o alta zi.

Eram nebun si nu era nimeni in camera. Vocea ei se intorsese in mintea mea, priveam pozele cu ea, imi era atat de cunoscuta, de familiara, o iubeam in nestire si pot jura, era cel mai frumos sentiment. Lipsa drogului mi-o alinam singur, incercam sa imi imaginez bratele ei unduindu-se dupa corpul meu, buzele mele care ii defineau intreg conturul formelor, parul ei care imi mangaia tandru pieptul, ochii mei o priveau fara sa clipeasca, ii sorbeam frumusetea asemeni unui nesatul si ma hraneam cu ea asemeni unui leu infometat. 

Era un alt om. Evolutia unui om reprezentase pana atunci emancipare, succes, glorie, pentru el, evolutia devenise ea, voia sa evolueze alaturi de ea, voiau sa fie o singura coloana vertebrala, o singura privire, o singura inima.

Simteam cum lipsa drogului ma facea sa innebunesc usor si ma minteam ca detin controlul, insa controlul era in doza mea. Fiola mea era departe, auzeam sunetul sticlutei, de data asta, esenta era mult mai puternica ca prima oara, o esenta rosie, un rosu aprins, care imi fugea prin minte, parca o simteam strabatandu-mi venele, avea sa-mi ajunga in inima, apoi sarutul ei avea sa ma aduca inapoi in lumea ei, avea sa-mi contureze intreg prezentul, iar viitorul meu era deja in mainile sale. I-am incredintat garoul si i-am dat seringa, aveam incredere deplina in drogul meu, era aici si imi promisese : "Voi fi mereu alaturi de tine, te iubesc !"